Cine erau bucureștenii cu „Carnet de Șmecher” și la ce se pricepeau ei ca nimeni alții

În prezent cuvântul „șmecher” este folosit cu mare frecvență în vorbirea curentă, și are un înțeles foarte diferit față de acum două sute de ani, pe când cuvântul a apărut pe meleagurile noastre sub forma de „Der Schmecker”. Ba mai mult, pe atunci era numele unei meserii, cu o importanță destul de mare în comerțul de pe la noi. Despre originea cuvântului șmecher și cum de în București a existat „Carnetul de șmecher”, mai jos.

Dacă cineva spune despre tine că ești șmecher în ziua de azi, se referă cel mai probabil că ești abil, că știi să ieși din situații incomode sau că poți să fii greu de dus cu zăhărelul, că ai nasul format în treburi și că trebuie să fii luat în serios și respectat de ceilalți în mod special. Ironic, despre acest cuvânt se spune că a apărut în lumea comerțului, după ce producătorii de vin i-ar fi înșelat pe mușteri în rânduri repetate. Atenție – nu despre negustorii scamatori se spunea că sunt șmecheri, ci despre cei care aveau ac de cojocul lor.

Cum ar fi apărut profesia de șmecher

Cuvântul se pare că ar avea origini în limba germană, unde înseamnă „persoană u gusturi rafinate. De aici până la  degustător a mai fost un singur pas. Tot cu acest sens a ajuns și la noi în țară în urmă cu peste 200 de ani. pe când era în toi comerțul peste Carpați. Astfel, sașii din Transilvania, specializați în ale meșteșugăriei și cunoscuți pentru tehnica de producere și pentru bunurile de calitate, veneau în Țara Românească pentru a-și vinde bunurile și pentru a cumpăra altele în schimb. Din păcate însă, nu toți cei cu care făceau negoț aveau intenții bune. Așa se face că boierimea din Oltenia care avea podgorii și care producea vin bun căuta să îi înșele pe sași în afaceri.

Metoda era simplă, potrivit legendei, boierii olteni (sau un responsabil) se puneau la masă cu sașii care doreau să cumpere vin și îi primeau cu masa încărcată de mâncare și de vin, dar nu orice vin. Alegeau special cele mai tari vinuri, cu scopul de a-i ameți pe cumpărători, pentru a le dezlega limba și pentru a începe negocierile cu un avantaj. Plăcut surprinși de ce le-a fost servit și „ciupiți” de câte cupe au degustat, negustorii sași cedau mai ușor în negocieri, astfel că planul oltenilor reușea deseori.

Dar înșelătoria nu se termină aici. După ce se tocmeau asupra vinului cu boierii, în momentul în care li se încărcau căruțele cu vin, aceștia nu primeau pentru ce plăteau: în loc de vinul bun și aromat pe care l-au încercat, li se punea vin tulburel, slab calitativ, sau vin „îndoit” cu apă.

Nimeni nu ieșea din cuvântul lui „Der Schmecker”

După ce mai mulți negustori sași au fost păcăliți de boierii olteni care vindeau vin, aceștia au găsit o soluție pentru a nu mai fi înșelați în afaceri. Nu, răspunsul nu era să nu mai bea din toate soiurile care le erau puse pe masă, ci să aducă pe cineva care nu punea gura pe vin până în momentul în care se făcea achiziția și care urmărea cu atenție cum era acesta încărcat pentru transport. Cine se ocupa cu asta?

Răspunsul e simplu, și vine din limba germană: Der Schmecker. Sau pe românește degustător, cel responsabil cu gustatul. Sașii luau persoane versate în vin, care știau să distingă soiurile și nu erau date pe spate doar de prima impresie a gustului (și mai ales de tăria) vinului. Acestea nu beau deloc, nici de bun venit, nici la masă, nici lângă masă. Gustau doar vinul ales de negustorii sași și decideau cu cât trebuia cumpărat.

Când au văzut cum stă treaba, oltenii și-au dat seama că nu pot să îi mai păcălească pe negustori din cauza (sau datorită) cel pe care acum îl denumeau „șmecher”. Astfel, dacă în prezent termenul e utilizat îndeosebi pentru persoane care se pricep la „descurcăreli” și combinații, în trecut era asociat cu persoanele care se asigurau că înțelegerea era cinstită și nicio parte nu era înșelată.

Carnet de șmecher? În București?

Pe internet au apărut imagini cu un „Carnet de Șmecher” din Bucureștiul anului 1952, pe când în Capitală ar fi existat și „Societatea Șmecherilor”, care cel mai probabil elibera și opera carnetele. Cu ce se ocupau acești șmecheri autorizați de secol XX în București nu știm cu exactitate, însă în imaginea cu interiorul carnetului se poate vedea cum Gheorghe Marian, posesorul carnetului, era autorizat să poarte „acest carnet de mare șmecher și coscar de clasa a I-a, aprobat conform articolului 605”.

Citește și

• Fenomenala bibliotecă din Casa lui Dimitrie Gusti, fondatorul Muzeului Satului din București. Cum a fost alungat din reședința sa | Interviu cu arh. M. Ghigeanu
• EXCLUSIV I Palatul Niculescu-Dorobanțu, o minunăție neogotică unică în București, în 10 imagini superbe și rare din interior | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• EXCLUSIV I Cum arată în interior vila fraților cu nume memorabil, cei mai mari importatori de lifturi din Bucureștiul interbelic | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu