BAZAR

Cine e născut pe 9 ianuarie are șanse mari să devină Primarul Capitalei sau Patriarhul BOR. Dacă se ambiționează puțin

Toate zilele au o semnificație, dar Ziua Ambiției le întrece pe toate. Ar trebui să fie sărbătorită în special de cei cu ambiții mărunte în viață, de cei care visează la cai verzi pe pereți, dar nu vor să-i deseneze, de cei care ar vrea, dar cred că nu pot. Este ziua ambiției, ziua șefilor, dar cum nu putem să fim toți șefi, măcar să știm ce ar trebui să facem că să umplem pământul cu șefi. Să facem mai mult decît credem că putem să facem. Să tragem puțin de noi, să ne stabilim un target, un scop clar și imbatabil, măcar în 2021 să facem ce am tot amânat. Trăim vremuri grele, iar ambițioșii vor stăpini Pământul.

V-ați gândit vreodată că cei din urmă vor rămâne cei din urmă? Ambiția este o invidie care există în noi în stare latentă, de care nu suntem conștienți întotdeauna. Așa cum nu suntem conștienți de faptul că țesutul nostru adipos conține apă în proporție de 70%  decât atunci când rămânem deshidatați.

Un invidios veritabil are mai multe șanse să reușească în viață, decât un om care se mulțumește cu ce are. De ce șeful meu este mai tânăr că mine? De ce Elon Musk a devenit cel mai bogat om de pe planetă și vrea să ne ducă pe toți pe Luna, în timp ce eu nu pot pleca nici măcar până la Saftica? De ce a luat poeta Louise Gluck premiul Nobel pentru literatură pentru niște poeme în care vorbește numai despre niște obosite de mituri antice? De ce a luat Bob Dylan Nobelul, și nu Cărtărescu? Dylan nu e cântaret? Cărtărescu nu e poet?

Ca să nu fii un looser, stabilește-ți țintele (cică ambiția îți dă speranță)

Din momentul în care descoperi în tine invidia în stare pură, încearcă să o cizelezi, să o purifici, să nu existe în ea pic de răutate, așa cum ai încerca să extragi aurul pur dintr-un aliaj. Să fii invidios, dar numai pe tine. Să fii rău și focusat, dar numai pentru tine. Tu ești capabil, tu ești dur și încăpățînat, tu nu te lași călcat în picioare. Tu vrei să fii în vîrf, tu recunoșți orice oportunitate, tu poți să-ți atingi orice scop, tu poți să fii Bob Dylan și Elon Musk, tu ești propia ta dezvoltare personală.

O să vină și ziua în care vei fi ambițios ca Râma

Știu, poți, dar deocamdată nu vrei. Asta e altă mâncare de pește, dar și când o să vrei…. Rupi tu pisica în două. Te schimbi. Îți schimbi jobul. Ieși dintr-o relație mediocră și pictisitoare. Le arăți tu lor. Te apuci de muncă. De slăbit. De citit. De curățenie. Îți schimbi yala de la intrare. O să plângă în pumni șeful cel tînăr când îl vei da afară. O să vină Dylan cu Nobelul în dinți, cu primul avion, că să ți-l dea ție. O să-ți trimită Musk o rachetă mică cu leduri colorate să te joci cu ea, în zilele cînd te lasă ambiția. O să te umpli de bănet și de succes.#

Înfrângerile îți sunt date numai că să încerci din nou. Ești capabil să ripostezi întotdeauna, nu te vei preda, nu vei fi înfrânt. Crezi în tine și ești cel mai bun. Și da, o să vină și ziua în care vei fi ambițios ca râma, vei sapă, vei săpa și vei înainta. Kilometri de tunele, pînă cînd vei ieși la suprafață că să te prindă un pescar din Balotești. Te vei autodepăși. Vei scoate din tine calitățile care dorm în întuneric. Ești propriul tău stăpîn, ambiția e felul tău de a fi.

Am citit asta pentru tine în calendar (plus astre): nativii zilei de 9 ianuarie vor deveni lideri

„Nativii zilei de 9 ianuarie sunt atât de orientați spre lupta și provocare încât rareori doresc să facă o pauză atunci când vor să își atingă obiectivele. Ei au tendința de a fi dependenți de muncă, de a se implică sută la sută în sarcinile lor”, spune esoterismul. Îmi plac tipii ăștia, numai cu ei România mai are o sansă de progres și de dezvoltare. Să ne bazăm pe ei. Să îi admirăm și să-i invidiem, fără răutate. Să credem în ei. Până cînd va veni și ziua noastră. Atunci să vezi cum o să curgă pe toate drumurile lapte, miere și ambiție.

PS Am scris articolul ăsta fiindcă am citit că azi e sfânta Zi a Ambiției.

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button