FUMATUL INTERZIS în spaţiile publice închise de săptămâna viitoare. Cine aplică amenzile

de:
11 mart. 2016
6 Afișari
FUMATUL INTERZIS în spaţiile publice închise de săptămâna viitoare. Cine aplică amenzile

Persoanele care vor încălca interdicţiile vor risca să fie sancţionate de către autorităţi. Lista celor care au competenţa să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de legea care va intra în vigoare joi a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Toate precizările sunt incluse în Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 47/2016 privind desemnarea personalului competent să constate contravenţiile şi să aplice sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Astfel, persoanele împuternicite să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de lege sunt: 

– ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române;

– ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române;

– personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/ Bucureşti-Ilfov;

– ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.

Interzicerea completă a fumatului în spaţiile publice închise este prevăzută de Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care a fost publicată la începutul lunii februarie în Monitorul Oficial şi care va intra în vigoare în 17 martie.

Potrivit actului normativ citat, fumatul va fi interzis complet în toate spaţiile publice închise (inclusiv baruri, discoteci şi restaurante), precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii (chiar şi cele în aer liber).

În plus, de joi începând, fumatul va fi interzis complet în unităţile de învăţământ şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, nu doar în unităţile sanitare şi în mijloacele de transport în comun, aşa cum încă prevede legea aplicabilă acum.

Legea publicată pe 1 februarie în Monitor stabileşte şi sancţiunile pe care le vor primi cei care nu vor respecta interdicţiile propuse referitoare la fumat.

Astfel, în cazul persoanelor fizice, acestea vor risca amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei dacă vor fuma în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun sau în locurile de joacă pentru copii. De asemenea, sancţiunea va fi valabilă pentru consumul de tutun în unităţile sanitare, cele de învăţământ şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.


Cookies