Cine ar fi premierul ideal pentru România

Politica nu este în zona mea de interes, dar situația actuală în care se află țara noastră, m-a împins cumva să mă gândesc și la acest aspect. Și, după ce m-am gândit, am ajuns, cum era și firesc, la o concluzie. Premierul ideal pentru România aș fie eu, Adrian Malvinus Teleșpan. 

Pentru mulți dintre oameni, e posibil ca propunerea aceasta să pară arogantă sau nepotrivită, dar nu e așa. O să prezint în continuare argumentele. Eu vreau să fiu premier și așa spune spiritualitatea că, dacă îți dorești ceva suficient de mult, se va întâmpla. Și eu vreau. Vreau să sufăr alături de poporul meu, să ne deplângem soarta împreună. 

Cea mai importantă măsură luată de premierul ideal

În calitate de premier aș lua o singură măsură care ar justifica prezența mea în această poziție. Oare dacă ar fi să privim poziția de premier ca poziție sexuală. cum ar fi aceasta? Cel mai probabil până la urmă o sugi. Dar, să nu divaghez. 

Măsura pe care aș lua-o ar fi următoarea. Aș face un zid mult peste Zidul Plângerii de la Ierusalim. Aș face Zidul Tânguirii Neamului unde aș sta zilnic și aș plânge, așteptând tot poporul să mi se alăture. Aș sta așa cu capul în jos și cu o mână sprijinit de Zid, dar aș mai și schimba-o din când în când ca sâ nu îmi amorțească, că nu e ok să ai o mână amorțită în calitate de premier. Iar, dacă mi-ar amorți, aș scutura-o puțin ca să își revină, simțind sângele strămoșilor mei restrecurându-se în brațul care m-a sprijinit pe parcursul lăcrimării. Nu insinuez acum că persoanele cu o oarecare formă de paralizie nu ar fi potrivite pentru această funcție. Adică, aș insinua de dragul umorului, dar în calitate de premier nu se cade să fac asta.

Și lacrimile noastre ar cădea din ochii noștri de români la poalele Zidului, i-ar strica fundația, iar el s-ar prăbuși regulat. Regulat e adverb aici. Dar noi l-am construi din nou și din nou și din nou, însuflețiți de certitudinea că suferința noastră nu se va termina niciodată, deci, prin urmare, lacrimi vor fi din belșug să dărâme Zidul de câte ori va fi nevoie. 

„Voi aici nu plângeți de bucurie?”

Evident, din pură obrăznicie, din când în când, câte o lacrimă se va găsi ea mai deșteaptă și va vrea să se ridice spre Cer în loc să coboare și șă scurme preț de o secundă la poalele Zidului, dar noi, românii, vom avea grijă să îi arătăm locul pe care îl merită. Lacrimii zic că îi arătăm.

Pe lacrima aceasta nesimțită cu ambiții ascendente, noi o vom îndruma împreună, ca un colectiv cinstit ce suntem, spre pocăință, iar ea se va uita la noi cu lacrimi în ochii ei de lacrimă și va spune: “Vă rog să mă scuzați, mi s-a părut mai limpede în sus!”, iar noi îi vom răspunde în cor: “Aici, în România, că nu pari să știi unde te afli, lacrimile spală doar tina, nu limpezimile Cerului!”, iar ea va replica uimită: “ Voi aici nu plângeți de bucurie?”. Și atunci, auzind această nelegiuire nepotrivită cu caracterul nostru de români, cei mai curajoși dintre noi vor lua razele de speranță, le vor transforma în pumnale și vor înjungia lacrima care a nesocotit suferința noastră sugerând bucuria. “Păi ce? Noi am venit aici să ne bucurăm sau să plângem? Strămoșii noștri și-au vărsat sângele ca noi să râdem acum? Oamenii ăia au murit la Revoluție ca noi să ne simțim bine?”, voi întreba eu în calitate de premier, iar poporul va răspunde: “Exact”.

Și românii vor veni la Zid zilnic și în fiecare zi mă vor găsi acolo, în fiecare zi lăsată de Dumnezeu. Pentru a-mi arăta devotamentul față de popor aș ignora recomandarea lui Dummnezeu cu privire la ziua de Duminică. Și aș plânge și atunci demonstrând poporului că lacrimile de Duminică dărâmă și mai repede Zidul, că lacrimile de Duminică sunt necesare Neodihnii Temporare ca preambul al Odihnii Veșnice.

Și poporul mă va vedea acolo plângând și va spune: “ Uite, bă ce premier bun, plânge încontinuu pentru noi. Nu-și dă lacrimile pe prostii. Plânge cu folos, plânge pentru popor!”. Iar eu, auzind asta voi depune eforturi supraomenști ca să-mi reprim zâmbetul de satisfacție că poporul mi-a remarcat sacrificiul, pentru că aici nu se râde. Aici, în țara mea, nu se schițează zâmbete! Aici, în țara mea, lacrima clădește viitorul prăbușit!

Când s-a înecat Corupția într-un Mare Râu de Lacrimi

Și i-aș chema pe toți să vină să plângă alături de mine, pentru că, cu mâna cu care nu m-aș sprijini de zid, aș trimite mailuri și scrisori încontinuu fiecărui român ca să îl chem alături de mine ca să facem un ocean care să înece corupția. Și, când toți românii vor fi acolo, plângând în urlete sfâșietoare, implicați 100% cu toții în neajunsul ăsta, n-ar mai rămâne nimeni care să corupă pe altcineva, prin urmare plua corupție. Am fi de o puritate și de o imaculare la care celelalte popoare ar tânji cu dispreț.

Dar, mă rog, având în vedere că e pandemie, nu am cum să fac treaba asta și, în deplină cumpătare, voi aștepta să treacă toate bolile transmisibile ca să pot să fiu premierul țării acesteia minunate care, din fericire, prin prisma glumelor care ne conduc, nu are cum să uite umorul.  Voi aștepta cuminte să plâng când voi ajunge premier. Până atunci, în ciuda tristeții care ne înconjoară, vă rog eu frumos din suflet, haideți să mai și râdem din când în când. Și vă mulțumesc că o faceți. Pup. Doamne ajută! Addy.

Nota B365.ro După ce va termina de făcut pluta (râzând) pe Râul de Lacrimi, Teleșpan se va întoarce la scris, precis. Altă măsură bună a lui, după cum istoria însăși va consemna:

• Despre selectivitatea desfrâului – Interzis sub 18 ani
• De ce facem alergie la ambrozie
• CUM L-am găsit pe Dumnezeu