Unde bem, unde mâncăm

Cine-a pus Paninaro în drum? Burger cu măduvioară de vită, burger cu creier pane și castraveți ciudați

Aperitivul autorului. În loc de cuvânt înainte: Salut. Mă numesc Dragoș, am 36, sunt originar din Piatra Neamț și-mi place al naibii de mult să mănânc. Am ajuns în București din dragoste pentru o fată și am rămas doar cu Bucureștiul. Am crescut și la țară și la oraș, am mâncat și la masă și sub nucul de la fânaț, cu mâna, dar și cu tacâmuri. Am mâncat din farfurie, din strachină, din oală, din lighean, din poală, din palmă, din copac, dar și de pe jos. Am lins mai multe oale decât au lins, probabil, dosuri unii dintre politicienii noștri. Am mâncat chestii spălate și mai puțin spălate, de voie și de nevoie. Mai presus de toate, am ras tot. N-am lăsat nimic, "că-i păcat, măi, Dragoș. Alții n-au în ce întinge un colț de pâine."

Maică-mea a plecat în Italia acu’ jdemii de ani, pe când eram în liceu, așa că am rămas acasă, singur, între 4 ochiuri de aragaz. Pe linie maternă, m-am îndrăgostit iremediabil de bucătăria italiană. În consecință, „o iau” destul de des pe ulei de măsline presat la rece, sunt apostolul lui Gennaro Contaldo și deviza mea e „Mai pune parmezan, că nu pui de la tine.” Nu sunt expert, sunt doar un mâncăcios simplu și sincer.

Și încă ceva: m-am născut cu stea în frunte și pe ea scria așa: „vei mânca și nu te vei îngrășa. Asta va fi crucea ta.” Până mai ieri, am fost destul de complexat că sunt tras prin inel, slab „cum îi place popii”, scoabă, skinny. Acum, mă uit în jur și în feed și râd cu poftă în timp ce îndes în mine nestemate cu 5000 de calorii și o gârlă de carbohidrați, la două noaptea.

Să-i dăm drumul

Mereu am zis că dacă vrei să te urască o lume întreagă ai de ales între două meserii. Prima este cea de arbitru de fotbal. A doua (mult spus meserie) e să te apuci să scrii pe b365.ro despre crâșmele cu mâncare din București din calitatea de băiat simplu care, când îi miroase a pâine caldă, se duce și cumpără zece. Să fie. Grea misiune.

Cum faci dreapta pe Luterană, venind dinspre Ateneul Român, e bistroul ăsta: Paninaro

Ceasul e 30 noiembrie. În București, ninge ca-n povești. Ca-n poveștile alea cu pandemie și antibotnițari cu coifuri de staniol. Foame mare. Dau comandă pe la 11, le zic că la 1 fix sunt la ei. Cum faci dreapta pe Luterană, venind dinspre Ateneul Român, e bistroul ăsta: Paninaro. Între noi fie vorba, în vremurile astea, numeri pe degete locurile cu haleală bună rămase deschise în București.

Comanda la mine

1 fix. Intru în prăvălie, pășesc peste 1 sac de cartofi (cineva se întorsese de la aprovizionare), dau bună ziua, băiatu’ zice: „Dragoș?” eu „Îhî”. Mi se întinde o pungă mare de hârtie. Băi, nene, Elveția! Despre experiența locului în sine e exclus să-ți zic. N-ai ce. A zis nentu Arafat că nu-i voie, păi, nu-i voie și cu asta basta. Altfel, drăguț. Un loc cochet, micuț, cu bun gust și un colțișor de minibăcănie cu o selecție interesantă de produse locale, un bartai espressorul de cafea (cafea de specialitate inclusă) și un buchet mare de flori.

Ce-am luat?

În ordinea de pe tricouri:

  • Burger cu creier (vită) pane. Chiflă cu maia, prăjită în unt, cremă de telemea, roșii confiate, castraveți în saramură, creier pane, ceapă frecată cu oțet și boia afumată și praz crocant.
  • Burger cu măduvioară de vită, varză kimchi, dulceață de ardei iute, cașcaval și ou prăjit.
  • Castraveți în saramură – pane.
  • Cartofi prăjiți
  • Salam de biscuiți.

Judecata de Apoi

Burger cu creier (vită) pane. Chiflă cu maia, prăjită în unt, cremă de telemea, roșii confiate, castraveți în saramură, creier pane, ceapă frecată cu oțet și boia afumată și praz crocant.

Veganii să pună mâinile la ochi. De Crăciun, când ceilalți așteptau pomana porcului, eu pândeam momentul când țeasta lu’ Vasile avea să fie crăpată în două. Zdrang! zdrang! zdrang! 3 topoare-n cap și iată-l: creierul! Cea mai minunată, fină și gustoasă parte a porcului. Paninaro folosește creier de vită. Diferența dintre creierul de porc și cel de vită e de 3 „zdrang”, pentru că vita e mai căpoasă și mai gustoasă. Se știe! Altfel, personal, nu simt vreo diferență foarte mare între creierul de porc și cel de vită. But maybe it’s just me.

Burgerul cu creier de vită e un lego gastronomic minunat. Nu m-a dezamăgit. Crema de telemea, roșiile confiate și ceapa frecată cu oțet și boia sunt fix ce-i trebuie acestui creier pane îmbrățișat de chifla moale cu maia.

Burger cu măduvioară de vită, varză kimchi, dulceață de ardei iute, cașcaval și ou prăjit.

Poate cel mai bun lucru care i s-a întâmplat unei măduvioare de vită. Ceva fin. Burgerul ăsta e o poveste de dragoste între măduvioară, varza kimchi și oul ochi, moale, aproape de perfecțiune. Un threesome cum n-a mai fost. Dar vai, ce avem noi aici? Ce e chestia asta? Ridic chifla și văd ceva roșu. Surpriză! E dulceață de ardei iute. Mi-nu-nată! O bunătate. Un gang bang culinar în toată regula. Oare chifla era tot cu maia? Cui îi pasă.

S-a terminat prea repede. The story of my life.

În loc de concluzie, mi-am adus aminte de vorba fostului primar timișorean, mare fotbalist și chitarist de ocazie: „Mmmmm, un deliciu!”

Castraveți în saramură – pane

A se reține: murăturile sunt doar cele în saramură. Dacă-ți plac murăturile în oțet, te anunț că te închini la idoli falși. Până și Pickle Rick e în saramură. Restul, sunt doar niște imitații nesărate de murături wanna be. Posers.

E prima oară când mănânc castraveți murați făcuți pane. Fiind de la țară, sunt destul de reticient când te iei de reperele mele-n viață.

Concluzia mea e că am mâncat castraveți ciudați. Aș mai băga niște castraveți ciudați sau, cum îmi place mie să le spun: „crispy pickels”.

Cartofi prăjiți

Când am intrat la Paninaro, am pășit peste un sac de cartofi, deci, cineva îi ia la mână, îi curăță, îi taie și asta e bine. Bravo, om care cureți barabule. M-ai atins fix unde-mi place. La OCD.

Salam de biscuiți

Mă așteptam la mai multă nucă, însă cred că e o chestiune de gusturi (well d’oh!) Vorba poetului: not great, not terrible. E salam de biscuiți, nu prăjitura deliciu de la cofetăria Vatra Ardealui din Brașov.

Toată afacerea a costat 123 de lei, pe care i-am plătit cash (bad, bad me, I know.) și am uitat să iau bonul, pentru că-s berbec. O fi mult, o fi puțin?

Un mare plus pentru ambalajele biodegradabile folosite, cel puțin la cartofi.

Sper că domnul Bill Gates lucrează asiduu la cipul ăla din vaccin și sper ca în lotul de România cipul să aibă o linie de cod care să ne oblige să cumpărăm de la afacerile locale, mici, care au mare nevoie de noi în această perioadă de restriște.

După toate astea, mă întreb cel mai important lucru: aș mai cumpăra a doua oară?

În cazul de față, cu siguranță.

Să nu uit! Cine comandă de la Paninaro și lasă (în farfurie), Dumnezău să-i dea pedeapsă.

Găsești bunătățile de mai sus și multe altele pe livrari.panina.ro

Să ne fie de bine! Am mâncat și azi pentru tine.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button