Cine a fost super-eroul Bucureştiului

de:
27 nov. 2011
44 Afișari
Cine a fost super-eroul Bucureştiului

Eugen Alimănescu a rămas în istoria Bucureştiul sub numele de „Comisarul de fier”. O personalitate puternică, cu spirit justiţiar, care a reuşit să strângă în jurul său o mână de oameni corecţi, dintr-un sistem putred de corupt. Brigada “Fulger”, care acţiona sub comanda sa, era compusă din 22 de poliţişti incoruptibili, majoritatea tineri aleşi personal de comisar chiar de pe băncile şcolii. Erau pregătiţi să intervină în situaţii dintre cele mai periculoase, cum ar fi schimburile de împuşcături în plină stradă cu gangsterii vremii. Ideea înfiinţării acestei brigăzi, care beneficia de arme automate şi două maşini rapide(o premieră pentru Politia Capitalei), i-a venit comisarului Alimanescu după ce în urmă mai multor arestări pe care le-a făcut la scurt timp după ce-a intrat în poliţie, a constatat că infractorii erau rând pe rând eliberaţi. Metoda era aplicată la scară largă atunci. În situaţiile în care un răufăcător notoriu, cu „pile”, ajungea în spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza “gravelor probleme medicale” sau “pentru bună purtare”. Mai mult, în unele cazuri pedeapsa data de instante era prea mică în comparaţie cu gravitatea faptelor. Comisarul Alimanescu şi echipa sa de incoruptibili au venit însă cu o altă abordare…

Chicago” -ul românesc

În Bucureştiul anilor de după cel de-Al Doilea Război Mondial gangsterismul a devenit un adevărat fenomen. Oraşul, rămas cu „cicatrici” în urma retragerii sovietice, era la cheremul diferitelor bande, înarmate, care îşi disputau supremaţia. Din cauza graţierilor din 1944 dar şi a unui număr mare de arme rămas la dispoziţie populaţiei în urma războiului, spargerile, tâlhăriile, jafurile şi crimele intraseră în cotidian. Practic, după lăsarea serii, gangsterii controlau oraşul, mai ales că în unele cartiere reţelele de iluminat public, distruse in urma bombardamentelor, încă asteptau să fie reparate. Din cauza raţionalizărilor bandiţii vizau mai ales depozitele de alimente, de îmbrăcăminte şi de medicamente. Prada era scoasă la vânzare pe „Bursă Neagră” a mărfurilor din Bucureşti la preţuri piperate şi vândută rapid din cauza lipsurilor cu care se confrunta populaţia (VEZI FOTOGALERIA).

AZI E PÂINE, IAR MÂINE MĂMĂLIGĂ. Primăria municipiului Bucureşti face cunoscut că Duminică 7 şi Luni 8 Octombrie 1945, vor fi valabile pentru procurarea de pâine şi mălai următoarele bonuri: Duminică 7 Octombrie va fi valabil nr. 286 pâine pentru o raţie pâine a 300 gr. Luni 8 Octombrie, bonul nr. 287 pâine pentru o raţie mălai a 300 gr. ” – anunţ al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Fiefurile tâlharilor erau restaurantele din strada 11 iunie, de pe Brezoianu, Regina Elisabeta, sau Piaţa Matache, acolo unde se „împărţea” harta Bucureştiului şi se pregăteau noi jafuri. (VEZI FOTO) În acest mediu scăpat de sub control poliţia nu putea face mare lucru.

Însă, printr-un concurs de împrejurări, după ce a servit ca ofiţer de transmisiuni pe frontul din URSS, Alimănescu ajunge în 1944 în Bucureşti. După o scurtă „carieră” de contabil el se alătura forţelor de ordine din Bucureşti, iar după o perioadă în care „s-a ocupat” de cartierele Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu şi Sebastian în calitate de şef al Brigăzii tehnice din Prefectura Capitalei, comisarul este avansat în funcţie. „Comisarul-şef Eugen Alimănescu – pe capul căruia bandiţii au pus un premiu de câteva milioane spre a-l înlătura – a reuşit în interval de patru luni să aresteze peste 1.000 de spărgători, aparţinând a 40 de bande cari au jefuit lucruri în valoare de patru miliarde de lei şi 400 dintre victime au putut fi despăgubite […] Pentru energia şi curajul cu care comisarul-şef Alimanescu a dus acţiunea de stârpire a bandiţilor, d. secretar general Levente Mihai a dispus ridicarea sa la gradul de şef de poliţie”, scriau jurnaliştii cotidianului Universului, pe 15 octombrie 1945. Tot în presa vremii aproape că nu era ediţie în care să nu apară ştiri legate de activitatea comisarului şi brigăzii sale. Inclusiv reportaje ample despre confruntările de stradă în urma cărora „cădeau” şi oameni ai legii: „Poliţia Capitalei, dar mai ales comisarul-şef Alimanescu, pierde prin moartea comisarului Gh. Șincai, pe unul dintre cei mai îndrăzneţi poliţişti din faimoasa sa echipă volantă, supranumita, pe drept cuvânt, «spaima hoţilor». Comisarului Alimanescu, cel mai cutezător poliţist pe care l-a avut Prefectura, a fost şi el rănit, la mâna dreaptă iar mantaua sfârtecată în cinci locuri de gloanţe”, se relata la vremea respectivă într-un reportaj intitulat „Un comisar din brigada volantă, răpus de gloanţele bandiţilor”.

Ascensiunea poliţistului îşi are rădacinile în cele câteva luni de la începutul carierei în care a fost „informator”, adică ofiţer operativ care strângea date din teren. Aceasta muncă i-a adus avantajul de a dispune ulterior de o reţea întreagă de informatori, chiar din randul „găinarilor”, care traiau cu teama că odata prinşi li se puneau în cârca, din cauza miilor de dosare nesoluţionate, fapte ale unor „colegi de breaslă”.

Chiar dacă în presa postbelică bandiţii erau „stârpiţi” de brigada comisarului în urma schimburilor de focuri, în realitate, de multe ori, răufăcătorii erau practic asasinaţi. “Îi omorau pe loc, chiar dacă se predau, mai ales când era vorba despre criminali sau tâlhari notorii. În rapoartele brigăzii se menţiona că fie au vrut să fugă de sub escortă fie au deschis focul asupra lor”, spune pentru B365.ro istoricul Dan Falcan. Cu alte cuvinte, Alimănescu era recunoscut pentru faptul că nu lua „ostatici”, ci îi provoca pe bandiţi să scoată pistolul pentru a-i putea lichida în legitimă apărare.

Comisarul Alimănescu nu s-a rezumat însă la simple acţiuni de stradă ci a elaborat o întreagă strategie de combatere a criminalităţii. A mizat în primul rând pe mass-media asigurându-şi astfel o mediatizare cât mai mare a descinderilor sale. Efectul era dublu: speria bandele înarmate şi liniştea populaţia.

Prostituatele „problemă”

Activitatea comisarului era cât pe ce, la un moment dat, să „strice” relaţiile dintre România şi Rusia, în contextul în care în urma conferinţei de la Ialta, Bucureştiul era sub sfera de influenţă a Moscovei. „A fost la un moment dat un val de crime in Capitala. Mai multe prostituate rusoaice au fost gasite strangulate. Una din crime s-a petrecut in plina strada si au existat mai multi martori iar cazul i-a fost încredintat lui Alimanescu. Cum dispunea de o retea vasta de informatori, el ia urma a doi indivizi si la un filaj ii depisteaza pe cei doi intrand intr-o casa din Piata Romana. La scurt timp, pe aceeasi usa iese maiorul de contrainformatii Ion Marinescu. Alimănescu l-a recunoscut şi i-a explicat situatia. Prostituatiele omorate erau de fapt spioane NKVD care smulgeau informatii de la ofiterii romani. A fost singurul dosar nesoluţionat de Alimănescu”, povesteşte Dan Falcan.

Ultimul cartuş”

Despre viaţa comisarului Alimănescu cu greu se poate afla ceva în zilele noastre. Dosarul de cadre nu mai există iar în arhivele cu ziarele vremii mai sunt doar câteva articole care au scăpat de foarfecele celor de la Securitate. Nici măcar o fotografie nu s-a mai păstrat. Motivul poate fi descifrat in cartea „Jafuri celebre în România”, semnată de Traian Tandin, fost comisar în cadrul Poliţiei Capitalei: „Eugen Alimănescu a fost trimis la Sinaia să se ocupe de identificarea tâlharilor care au jefuit o vilă a unui aristocrat foarte bogat […] după investigaţiile de rigoare, a ajuns la concluzia că autorii furtului sunt un grup de ofiţeri sovietici […] i-a invitat pe respectivii ofiţeri în vila pe care o prădaseră, numai că, de acolo, n-a mai ieşit nici unul viu, toţi fiind lichidaţi prin împuşcare. Urmărea: acest spirit «justiţiar», Alimănescu, nu a mai fost înţeles şi acceptat, ruşii arestându-l. Mai departe, soarta acestui vestit comisar a fost pecetluită, în sensul că, fiind transportat într-un vagon-penitenciar spre o puşcărie din ţară, el ar fi «căzut» din tren…„. De altfel, munca de denigrare a autorităţilor comuniste a fost “justificată” şi de câteva arestări ale unor membri ai PCR, făcute de comisarul Alimănescu în perioada în care partidul, ulterior a ajuns la putere, se afla în ilegalitate. “Există câteva relatări neverificate, cu titlul de turnătorii, din care rezultă că nu era atât de incoruptibil şi că şi-ar fi însuşit anumite bunuri”, explică istoricul Florin Șinca, comisar în cadrul Poliţiei Capitalei.

Știaţi că…

Eugen Alimănescu l-a inspirat pe Sergiu Nicolaescu la crearea Comisarului Moldovan? Unchiul regizorului, comisarul Gheorghe Cambrea, a lucrat alături de Alimănescu la rezolvarea mai multor cazuri celebre din Capitală. Caracteristicile ambilor poliţişti au dus la conturarea profilul comisarului Moldovan.

Cookies