ȘTIRI

Cine a fost „Primarul Târnăcop”, care a vrut să dărâme clopotniţa Patriarhiei

În 1929, Demetru Ion Dobrescu (Dem I. Dobrescu), candidat din partea Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), a fost ales primar general al Capitalei. La ceremonia de depunere a jurământului, care a avut loc pe 8 februarie 1929, la Palatul Şuţu, Dobrescu declara că vrea să şteargă impresia unui oraş aflat într-un sat imens pentru a-l face „pe bucureştean să-şi iubească Bucureştiul”.

Într-unul din discursurile sale, Dobrescu se mândrea că a scos „un oraş nou dintr-un noroi străvechi”, amintind de iniţiativa autorităţilor de a muta capitala la Braşov, din cauza situaţiei dezastruoase în care se afla Bucureştiul acelor vremuri. „De câteva ori s-a hotărât că n-avem altă soluţie pentru capitala noastră decât să o mutăm în altă parte. Vă amintiţi că toate formele erau făcute ca să mutăm capitala la Braşov şi că n-a lipsit decât semnătura defunctului Vintilă Brătianu (n.r. primarul Bucureştiului între 1907-1910), pentru ca să încercăm cea mai riscantă aventură naţională. (…) Am dovedit că urbanizarea unui oraş nu înseamnă cheltuială, ci îmbogăţire. Am scos din oraş mii de vagoane de gunoi ancestrale„, preciza Dem I. Dobrescu, în discursurile sale.

Cum a fost schimbat Bucureştiul de „Primarul Târnăcop”

Deşi trecut de 60 de ani, Dobrescu era prezent peste tot şi lucra uneori şi 16 ore pe zi în timpul mandatului său de primar al Capitalei (1929 – 1934). Tot efortul depus de edilul care a condus Bucureştiul în timpul marii crize economice din anii ’30 nu a trecut neobservat. Deşi a fost criticat intens de presa vremii, care l-a poreclit „primarul târnăcop”, „logodnicul aiurelii” sau „magnificientius prostificientius”, Dobrescu a reuşit să schimbe radical faţa Capitalei şi să transforme Bucureştiul într-un oraş european.

(Foto: Wikipedia)

Cu un program edilitar axat pe ample lucrări de infrastructură, Dem I. Dobrescu a luptat „împotriva condamnării Bucureştilor la banalitate eternă”, după cum el însuşi recunoştea într-una din scrierile din 1934. Pentru a-şi îndeplini planul, primarul a lansat o serie de propuneri pentru modernizarea Bucureştiului în ton cu celelalte oraşe europene.

În timpul mandatului lui Dem I. Dobrescu au fost modernizate Piaţa Universităţii şi Piaţa Cercului Militar, s-au lărgit străzile, inclusiv Calea Victoriei, s-au îndreptat străzile strâmbe şi au fost sistematizate unele artere, mai ales cele mărginaşe (Şoseaua Dudeşti, Strada Colentinei, Calea Griviţei, Calea Rahovei, Pantelimon, Calea Văcăreşti, 13 Septembrie). În aceeaşi perioadă au luat amploare şi lucrările edilitare de pavaj, apă, lumină electrica şi canalizare.

Ateneul Român în 1929 (Foto: itbox.ro)

Edilul a luat măsuri şi pentru organizarea de cantine unde cetăţenii nevoiaşi primeau o masă gratuită sau la preţ redus şi unde se dădea gratuit lapte şi untură de peşte. „O noutate în Bucureştii domnului Dobrescu sunt şi ceainăriile şi adăposturile gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, cantinele pentru săraci şi municitori şi identificarea familiilor sărace care să primească ajutor de la primărie. Tot Primăria deschide, pe spetezele ei, o maternitate. O altă idee uimitoare a neobositului primar: primele restaurante şi hoteluri pentru intelectuali„, a scris Ioana Pârvulescu în cartea sa „Întoarcere în Bucureştiul interbelic”.

Dem I. Dobrescu a sprijinit şi mişcarea culturală, prin înfiinţarea de atenee populare, muzee, pinacoteci. Totodată, el a fixat şi preţuri accesibile la mărfuri şi alimente şi a eradicat specula prin amenzi usturătoare. Atunci când au văzut că, datorită măsurilor aplicate de primar, îşi pot cumpăra hrană la preţuri accesibile, bucureştenii au început să ceară „o dobrescană neagră”, în loc de pâine neagră, şi o „dobrescană de vin”, în loc de un litru de vin. Folosind asemenea expresii, ei îşi exprimau astfel recunoştinţa pentru că alimentele erau bine cântărite şi măsurate, ieftine şi bune, potrivit ediţiei din 2003 a Magazinului Istoric.

Un alt proiect de succes al Primăriei Capitalei a început în 1930, când, în doar trei luni au fost amenajate două parcuri noi: Snagovul, „cu 3.000 pogoane pădure seculară, şi Băneasa, cu 250 de pogoane”, precum şi centrele de recreere din pădurea Pustnicul, de lângă Cernica, definitivându-se şi proiectul unui parc în Valea Plângerii (Parcul Tineretului de astăzi). Pentru a mări centura de parcuri, Dem I. Dobrescu preciza într-un memoriu: „Am încheiat cu statul convenţia prin care se puneau la dispoziţia Capitalei toate masivele păduroase până la 40 de km împrejur”, dându-se aprobările cuvenite pentru „a face toate amenajările necesare şi toate construcţiunile pentru agrementul cetăţenilor şi salubritatea oraşului”. În această categorie erau incluse mai multe păduri, precum Cernica, Comana, Plumbuita, Ţigăneşti, Căldaruşani sau Gruiu, notează jurnalul.ro.

Primele ştranduri din Bucureşti

Un oraş fără ape este un oraş mort, un oraş fără păduri este o stepă… Am găsit lacurile din jurul oraşului Bucureşti ca fiind adevărate focare de infecţie, de friguri şi de tuberculoză. Din primul an a început asanarea lacului Băneasa, care constituia o adevărată cloacă prin murdăria şi prin mirosul lui şi un mare scandal public prin promiscuitatea afişată… Am început lucrările sub zâmbetul ironic al tuturor cela care le considerau fie „imposibile”, fie o „nebunie”… Mi s-a mai spus că dacă mă ating de Colentina comit un sacrilegiu, pentru că în acea apă se scăldase Mihai Viteazul. Mi s-a mai obiectat că lucrările de asanare sunt „tichie de mărgăritar”. A trebuit să merg la faţa locului, pentru a mai linişti populaţia instigată, care, după explicaţiile mele, a primit lucrarea cu bunăvoinţă. Am fost terorizat de proprietarii locurilor ce urmau să fie expropriate. Unul dintre proprietari m-a ameninţat în plin Consiliu că mă împuşcă dacă nu renunţ la lucrare… După încheierea contractelor şi efectuarea unei mari părţi din lucrări… am fost forţat să plec de la Primărie şi lucrările au fost oprite. Sunt mulţumit că ele au fost reluate în urmă, după planurile generale aprobate de mine„, scria Silviu N. Dragomir, din Amintirile lui Dem. I. Dobrescu – decembrie 1936, în volumul „Un Bucureşti mai puţin cunoscut”.

Pentru a elimina scăldatul în Dâmboviţa, locul din care provenea apa potabilă pentru mulţi bucureşteni, primarul a făcut primele ştranduri pentru adulţi şi ştranduri de nisip pentru copii. „Dâmboviţa noastră, pe care au cântat-o toţi poeţii din faza noastră ruralistă, trebuie acoperită, pentru ca s-o transformăm într-un canal. Dâmboviţa nu poate fi apă dulce decât pentru un popor care vrea să moară cu mijloace naturale şi naţionale. Dâmboviţa e mai mult moarte dulce, decât apă dulce. Am încurajat facerea primelor ştranduri, care trebuie să ia un mare avânt. Nimeni nu-şi închipuie atacurile pe care a trebuit să le înfruntăm, pentru ca să putem aproba facerea ştrandurilor. Toate prejudecăţile trecutului se ridicau contra lor şi am fost atacat cu o sălbatecă violenţă ca corupător al moravurilor oraşului nostru, de oameni de mare valoare„, explica primarul.

Piscina Lido în 1932 (forum.romanian-portal.com)

Tot el a înfrumuseţat Cişmigiul şi a deschis „câmpuri comunale” de sport, a instalat fântâni publice la toate colţurile străzilor, a plantat copaci şi s-a opus defrişărilor masive din Pădurea Băneasa. „Cine face cheltuieli pentru parcuri, face economii de spitale. Bucureştii, care la început au fost aşezaţi în mijlocul codrilor celor mai mari, au ajuns astăzi să nu mai aibă păduri. S-a dat dreptul proprietarului să defrişeze Pădurea Băneasa, pe motiv că el ar fi avut nevoie de lemne de foc la fabrica sa de cărămidă. De jur împrejur se defrişează cu îndârjire„, puncta Dobrescu.

De ce a vrut „Primarul Târnăcop” să dărâme clopotniţa Patriahiei

Dobrescu s-a ocupat şi de amenajarea Dealului Patriarhiei (Dealul Mitropoliei). Fiind considerat „singura parte pitorească din mijlocul oraşului”, Dealul Patriarhiei trebuia să fie completat şi transformat într-un „mic Vatican român”. Dealul Patriarhiei „trebuia să fie pus în axa unei esplanade, care ar fi continuat aleea actuală până la biserica Sf. Vineri”, Mănăstirea Văcăreşti, „cu superba ei privelişte, cu frumosul Bulevard Văcăreşti, ar putea fi destinată ca reşedinţă Patriarhiei noastre”, sugera Dobrescu.

Însă, planurile primarului în privinţa amenajării Dealului Patriarhiei nu au putut fi duse complet la bun sfârşit. Deşi lucrările începuseră pe Strada 11 iunie, „împrejurările le-au oprit”, iar macheta a rămas la Patriarhie. Primarul a încercat să expropieze casele din partea stângă a traseului ce duce spre catedrală şi Palatul deputaţilor, dar nu a reuşit. Cu toate acestea, în vara lui 1931, Primăria Capitalei a demolat o serie de clădiri lipite de turnul-clopotniţă, stârnind furia clericilor. Într-o vreme se vorbea chiar de demolarea porţii de intrare de lângă paraclis sau a turnului-clopotniţă al Patriarhiei. Însă, pentru salvarea clopotniţei Patriarhiei au intervenit decisiv atât patriarhul român, cât şi Comisia Monumentelor Istorice, potrivit ziarullumina.ro

Proiectele neîmplinite ale „Primarului Târnăcop”

Dobrescu a intrat într-un conflict cu PNŢ şi în ianuarie 1934 a trebuit să plece de la Primărie şi să-şi lase o mulţime de idei în stadiu de proiect, inclusiv construcţia metroului. A intenţionat chiar să unească Grădina Botanică cu Parcul Palatului Cotroceni, iar în urma acesteia să rezulte „grădina noastră zoologică”.

Avem gata studiile şi planurile necesare pentru ca, cu o cheltuială foarte mică, până la 10 milioane, să legăm lacul Snagov şi Căldaruşani şi să putem pluti de la Tâncăbeşti până la 18 kilometri de Bucureşti. În propunerile pe care le primeam de la un grup de capitalişti englezi, ca să facem la Snagov o mare staţiune climaterică, el se obligă să facă aceste legături. Primisem propunerea aceluiaşi grup englez ca să fac din Snagov un centru climateric interbalcanic, pentru care se obliga să investească până la cinci sute de milioane de lei. După modul febril cu care a început să se construiască, în curând Snagovul va fi un orăşel pitoresc„, mai scria fostul primar în lucrarea sa.

Cu vise care depăşeau aspiraţiile momentului, Dobrescu voia și ca unul dintre lacurile din jurul Capitalei să fie amenajat pentru primirea hidroavioanelor. „În timpurile noastre de mare progres al aviaţiei, unul din lacurile din jurul Bucureştilor trebuie preparat pentru primirea hidroavioanelor. Principiul în aviaţie cere ca avionul să ajungă direct la destinaţie, pentru ca pasagerii să nu mai aibă nevoie să se servească de teren. Este un câştig de timp şi o economie de bani. Acelaşi principiu trebuie să fie şi pentru hidroavioane şi trebuie să căutăm să răspundem acestui principiu raţional„, sugera primarul.

Dobrescu mai voia ca Palatul Regal de vară să se ridice pe Dealul Piscului, „în partea cea mai pitorească a Bucureştilor” (în zona Sălii Polivalente de astăzi). Pe Dealul Piscului, fusese amenajată şi o „staţiune de sky”, ce „era vizitată cu pasiune de toată Capitala”, potrivit jurnalul.ro.

De asemenea, în aceeaşi perioadă a circulat şi ideea opririi înmormântărilor la Bellu, cimitir pe care edilul voia să-l transforme în muzeu, fiind invocată „nevoia de pitoresc şi de aer pentru cei vii”, pentru că cimitirul nu se mai afla în afara oraşului şi prezenta „un mare pericol pentru populaţia atât de deasă” din vecinătate.

Dem I. Dobrescu mai voia ca pe Dealul Piscului să fie ridicată „cetatea universitară, care îi izolează pe studenţi si îi fereşte de tentaţiile vieţii marilor oraşe”. Cartierul universitar aşezat „la Pisc” ar fi avut în vale „parcurile şi lacurile artificiale, care se pot realiza cu mare uşurinţă”.

Esplanadă monumentală şi metrou, în Bucureştiul interbelic

Dar ceea ce urma să devină „speranţa oraşului nostru” era „esplanada Dâmboviţei”, care urma să fie făcută prin acoperirea albiei sale. „Vom realiza într-adevăr o esplanada monumentală, pe care n-o vor putea avea multe oraşe din lume. Ea va aerisi oraşul, va ridica valoarea urbanistică şi va uşura imens circulaţia Capitalei noastre. Sub Dâmboviţa acoperită vom putea realiza metropolitanul oraşului (metroul), care va uşura transporturile de mărfuri şi de persoane. Cu metropolitanul Dambovitei vom putea realiza gările în centrul oraşului, făcute sub pământ…; astfel am putea soluţiona şi chestiunea trecerilor la nivel, care încurcă mult circulaţia oraşului nostru„. Planul fusese aprobat, iar în prima fază urma să se acopere Dâmboviţa între Str. Şerban Vodă şi Palatul Justiţiei, „cu compartimente provizorii sus şi antrepozite jos. Lucrarea se plătea singură în 15 ani şi cu veniturile după expirarea acestui termen continuă acoperirea treptat„.

Dâmbovița în anii ’30 (Foto: adevarul.ro)

De asemenea, s-a avut în vedere şi aducerea metopelor monumentului de la Adamclisi şi reconstituirea lui pe Dealul Arsenalului, pe Strada Uranus, urmând a fi transformat în „Pantheon naţional”, ce putea deveni astfel „un punct de atracţie pentru străini”. Deşi o parte din fragmentele monumentului au fost aduse la Bucureşti, proiectul nu a fost finalizat.

„Primarul Târnăcop” avea în plan şi un proiect inedit pentru strada Lipscani şi împrejurimile sale, artera veche urma să fie lărgită şi transformată în stradă cu arcade, care „ar trebui să fie acoperită sus cu sticlă, astfel ca să împiedice circulaţia aerului. Ea trebuia transformată într-un Corso al eleganţei feminine. Eleganţa naturală a doamnelor romane ar face în curand din Bucureşti un centru de propagare a eleganţei în Balcani„, spunea edilul.

Calea Victoriei în 1930 (Foto: forum-romanian.portal.com)

Însă, multe dintre aceste proiecte măreţe au fost sortite eşecului în urmă cu opt decenii din cauza mentalităţii bucureştenilor, care „au păstrat caracterul umil al ţăranului din care se recrutează”, după cum preciza Dem I. Dobrescu în „Viitorul Bucurestilor„. Mentalitatea ostilă schimbărilor mari se reflectă şi în scrisorile trimise de negustorii bucureşteni care au trebuit să „suporte cu greu” curăţenia frecventă din pieţe: „Ce este cu atâta curăţenie, domnule primar; noi am trăit veacuri întregi în murdărie şi am trăit mai bine decât acum în curăţenie„.

O altă problemă consta în faptul că „banul public nu a căpatat încă disciplina necesară ca să meargă la vistieria publică”, Dem I. Dobrescu fiind adesea nevoit să intervină pentru a recupera marile datorii pe care le aveau unele societăţi comerciale faţă de primărie.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button