Cine a fost Gheorghe Magheru, azi unul dintre cele mai importante bulevarde din București. A fost haiduc, a fost pandur, apoi a fost ministru de Finanțe

Bulevardul Magheru, unul dintre cele mai cunoscute bulevarde din București, a fost denumit după comandantul militar Gheorghe Magheru, personalitate pregnantă a secolului al XIX-lea. Activitatea lui politică nu a fost trecută cu vederea, astfel că rămâne un nume de referință și după aproape 140 de ani de la moartea sa.

Magheru a fost o personalitate politică. Azi, un bulevard îi poartă numele

Bulevardul Magheru a fost construit la începutul secolului al XX-lea și este denumit după comandantul militar Gheorghe Magheru. Împreună cu Bulevardul Bălcescu, face legătura dintre Piața Romană și Piața Universității. Astăzi este unul dintre cele mai circulate bulevarde din București.

Numele acestui bulevard a devenit unul comun, fiind puțin cunoscută istoria din spatele personalității istorice după care a fost botezat. Comandantul militar s-a făcut remarcat participând la cea mai importantă revoluție a secolului al XIX-lea, implicându-se activ în viața politică de la o vârstă fragedă.

Viața politică a lui Magheru a început de la 16 ani

Gheorghe Magheru, împreună cu tatăl și fratele său, au făcut sacrificii pentru a lupta împotriva turcilor. Acesta avea doar 16 ani când a hotărât să-și dedice adolescența unei cauze nobile. Nu și-a pierdut entuzismul tinereții pe parcurs, ba chiar și-a dedicat toată viața politicii.

Magheru a ținut să se răzbune constant pe boieri și pe slujbașii domnești. După decesul vărului său, Tudor Vladimirescu, s-a înrolat în armată, unde i-au fost observate calitățile și avansat în grad.

Participând la războiul dintre anii 1828-1829, a apărat orașul Târgu Jiu de jafurile turcilor, ceea ce l-au făcut cunoscut pe Magheru în Oltenia. Acesta a primit rangul de căpitan de panduri, fiind decorat de țarul Rusiei cu ordinul Sfânta Ana în grad de cavaler. I-au fost acordate în urma actelor sale de vitejie din timpul războiului ruso-turc.

Haiducul celebru, venit din zona Băilești, a fost unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească. De asemenea, era membru în guvernul provizoriu revoluționar pașoptist, generalul armatei din principat și luptător pentru întregirea Principatelor Române.

Alături de alte mari nume precum Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Christian Tell, Magheru a făcut parte din societatea secretă masonă „Frăția”. Au conspirat împotriva prințului Bibescu și, astfel, au pus bazele guvernului provizoriu revoluționar, unde a fost ministrul Finanțelor, avându-l alături și pe Costache Romanescu.

Odată cu instalarea guvernului revoluționar la București, Magheru preia conducerea armatei române, devenind general. Armata otomană pune capăt revoluției, dar generalul a fost departe de a renunța la această luptă și se retrage cu trupele în Oltenia.

Aceasta este declarația lui Gheorghe Magheru:

Eu, fraților, sunt român și, ca român, mă simt ferice de a muri pentru țara mea.

Magheru s-a iubit mai mult cu politica

Comandantul militar a fost căsătorit cu Ancuța Pleșoianu, care i-a dăruit o fică și un fiu, Alexandrina și Ghiță. Din nefericire, aceasta a avut o moartă rapidă cauzată de o boală. După acest eveniment, Magheru și-a concentrat atenția asupra educării copiilor lui.

Ion Câmpineanu, un bun prieten de-al său, i-a făcut cunosțință cu o tânără în vârstă de 26 ani, Maria Caramalău. Aceasta era fiica clucerului Iordache Cârcotă și sora pitarului Alecu Caramalău din București, conform Historia.ro.

Prietenul său l-a încurajat să-și refacă viața alături de această tânără. Insistențele lui Câmpineanu au dat roade, astfel că cei doi s-au căsătorit la București, în toamna anului 1846.

Primii doi ani de relație au decurs foarte bine, ba chiar Maria a născut un băiețel, Romulus. Cu toate acestea, după izbucnirea Revoluției din 1848, legătura dintre aceștia a început să fie din ce în ce mai rece din cauza evenimentelor politice, iar Magheru a considerat această căsnicie unul dintre eșecurile lui personale.

Gheorghe Magheru era cuprins de tot ce se întâmpla în acea vreme pe plan politic, iar pregătirile pentru revoluție în Oltenia erau în toi. Acest lucru a cauzat și răcirea relației dintre acesta și Maria Caramalău, fiind mai tot timpul plecat din București.

Soția sa nu i-a împărtășit idealurile, din acest motiv o altă femeie celebră i-a atras atenția, anume Anica Ipătescu, soția lui Nicolae Ipătescu. În momentul în care guvernul provizoriu a fost arestat, Anica s-a înarmat cu pistoale și a reușit să-i elibereze pe arestați, cu ajutorul unui atac efectuat și de alți bucureșteni. Printre aceștia se afla și soțul ei.

Gheorghe Magheru nu a fost mulțumit de această întorsătură de situație, dar nici nu a fost rănit pe plan sentimental. Ceea ce mai avea de făcut era să-și ia gândul de la viața lui personală și să se dedice pe deplin luptei.

Acesta a murit în București, pe 23 martie 1880. Eforturile sale au fost multiple, iar acum unul dintre cele mai mari bulevarde din București îi poartă numele.

• Te-ar mai putea interesa și:
  • În inima Bucureștiului, pe Magheru, era cândva un fabulos templu grecesc. Comuniștii l-au darâmat în ’61 ca să pună în locul lui magazinul “Eva”