Cine a fost, de fapt, Sanda Marin. Biografia celei mai celebre scriitoare a unei cărți de bucate

Sanda Marin a publicat cea mai cunoscută carte de bucate sub pseudonim, de frică să nu-şi facă de ras tatăl, Ion Simionescu, fost preşedinte al Academiei Române, arată profilul dedicat de Digi24.

În anul 1936 a ieşit pe piaţă prima ediţie a cărţii, cu o prefaţă semnată de un alt mare gastronom, Păstorel Teodoreanu. Deşi nu a fost prima culegere de reţete, a devenit imediat cea mai citită.
„În intenţia ei a stat şi dorinţa de a da nişte sfaturi. Despre cum stăm la masă, despre cum potrivim vinul cu un anume fel de mâncare. Absolventă a unui liceu de prestigiu în Iaşi, cu călătorii în străinătate, cu câteva limbi străine, engleză, franceză, germană foarte bine cunoscute, cu pension făcut la Dresda, deci ar fi putut oricând să scrie un tratat de bune maniere, nu am nici o îndoială”, spune Lidia Bodea.
Cartea de Bucate a trecut testul timpului. A reuşit să supravieţuiască regimului comunist. Tovarăşii de la cenzură au tăiat însă aşa-numitele reţete burgheze. Poporul trebuia să gândească şi să se hrănească numai cu aprobare de la partidul unic.
„Există o dimensiune cosmopolită a acestei cărţi de bucate. Dimensiune cosmopolită care fireşte, în perioada ’44 – ’89 a fost drastic cenzurată. Sosul Bechamel devenise Sos Alb, tortul Napoleon era tort Marmorat. Cred că singurul nume propriu cosmopolit care a scăpat în ediţiile înainte de ’89 este cel de Doboş”, spune Lidia Bodea.
„Cu cantitățile înjumătăţite sau cu ingrediente substituite – nu se mai lua o găină şi se smulgea de pene, se lua o jumătate de pui. Aşa sunau ediţiile apărute la Editura Tehnică”, adaugă ea.
Există însă oameni care ştiu reţetele originale ale Sandei Marin şi nu doar din cărţi, ci pentru că au mâncat la masa ei. Una dintre aceste persoane este Irina Patrulis, fina autoarei. Ea demontează miturile legate de celebra sa naşă, care au apărut de-a lungul timpului.
„Este un mit care mă bucur că am ocazia acum să-l demontez pentru că de câţiva ani circulă zvonul că Sanda Marin ar fi fost bărbat. Nu ştiu cine a inventat treaba asta, dar şi în ziua de azi sunt mulţi oameni care m-au contrazis până în momentul în care le-am spus adevărul în faţă”, spune Irina Patrulis.
„O chema Simionescu, ca fată, tatăl ei era, în afară președintele Academiei Române, şi director la Cartea Românească. Era un mare magazin , în afară de partea de librărie, dar avea după cum se vede şi în cărţile ei, o secţie de menaj , la unul dintre etaje. Dar fiind un om foarte renumit în cercurile ştiinţifice, ea nu a vrut să apară cu numele ei. S-a gândit că îl face pe tatăl ei de râs. Asta i-a fost teama. Şi atunci a ales un nume la întâmplare, un nume românesc”, spune Irina Patrulis.
Adevăratul nume al Sandei Marin era Cecilia Simionescu, după căsătorie Zapan. Iar succesul ei se datorează în primul rând educaţiei.
„A fost nemulţumită ce a găsit la vremea respectivă în materie de cărţi de bucate în România. Le ştia pe cele franţuzeşti, foarte complicate, foarte stufoase. Şi atunci s-a gândit să facă ceva care să fie un ajutor gospodinelor, să fie cumva făcut şi cu o bază ştiinţifică. Pentru că în cartea pe care a scos-o sunt capitole destinate vitaminelor, felului în care trebuie mâncate anuminte lucrururi pentru diabetici, prima oară când apare aşa ceva. Propuneri de meniuri pe durata anului, care sunt de primăvară, care sunt pentru iarnă. Efectiv, această carte a fost prima care a fost la un nivel destul de ridicat, o carte mai mult decât o înşirare de reţete”, spune Irina Patruslis.

„În ediţia asta, numărul 4, pe care ea ne-a dăruit-o şi cu autograf, între timp apăruseră şi nişte reţete culese de la tata în cartea asta, pe copertă a apărut nepoata ei Merişor, ţinând în braţe o păpuşă pe care o hrăneşte dintr-un castron de compot. E un compot acolo, era o fotografie făcută de tatăl meu la fermă de la Pipera, unde ne adunam duminica, şi poza asta a fost dată unui pictor ieşean, Aurel Bordenache, a făcut o pictură după fotografia aceea, special pentru coperta acestei cărţi”, spune Irina Patrulis, fina Sandei Marin.

Merişor are acum 80 de ani şi trăieşte în Canada. A acceptat să apară după zeci de ani în faţa camerei de luat vederi pentru a-şi aminti de mătuşa ei, căreia şi astăzi îi spune Nana.

„Cecilia Simionescu Zapan, mătuşa mea paternă, cunoscută sub numele de Sanda Marin , a învăţat să gătească în casă părintească. A avut baza bună de învăţătură culinară pe care şi-a completat-o în tinereţe la un pesion din Dresda. Masa la Nana era pusă întotdeauna frumos şi curat, fără pretenţii, dar cu tot dichisul, indiferent de numărul de meseni. Iar meniul era după potriva celor lunare care se găsesc alcătuite la sfârşitul cărţii ei. Neîncărcat, simplu, echilibrat şi de sezon”, spune Ioana-Maria Isac, nepoata Sandei Marin.

„Nana era un om direct cu care ştiai de la început cum stai. Când era solicitată pentru o informare culinară, sau de gospodărie, o făcea simplu şi precis, cu evidentă plăcere de a-şi împărţi cunoştinţele aşa încât aveai impresia la sfârşitul discuţiei că te puteai apuca imediat de pregătirea reţetei în chestiune. Nu a avut copii şi de aceea a nutrit pentru noi, nepoţi de după frate, o afecţiune părintească, fiind gata oricând să ne facă pe plac, deşi punea o limita la ştrengării”, își amintește ea.

„Era o fire activă, casnică, nu se limita la treburile propriei gospodării. Îi plăcea viaţa în aer liber, mergea în excursii pe munte, juca tenis, conducea maşina, schia, patina. Fără să neglijeze vizitele la concerte, fiind mare amatoare de muzică. Îmi amintesc cu multă plăcere unele veri petrecute seara la fermă, unde când se aşeza la pian şi ne cânta studii de Chopin”, mai spune „Merișor”.

Ştefana Dăscălescu este şi ea nepoata Sandei Marin. Locuieşte acum în Germania şi îşi aminteşte cum erau mesele în familie.

„De la Sanda Marin am învăţat nişte fineţuri. Mi-a rămas în amintire sufleul de mazăre, sufleul de fasole verde, un tort de bezele. Şi acum pentru mine bezelele cu frişcă erau cel mai bun lucuru. Făcea un tort cu bezele, era ceva deosebit De asemnea o pască cu ciocolată, o pască cu brânză erau lucruri deosebite”, spune ea.

„Era o femeie plăcută, severă, totul trebuia să fie ordonat şi organizat. Era o foarte bună sportivă, conducea bine maşina, la data aceea când foarte puţine femei conduceau. Și la ţară unde avea ferma punea mâna şi lucra”, povestește Ştefana Dăscălescu.

Elegantă, cultă, activă, tandră, aşa o descriu cele două nepoate pe femeia care ştia să gătească ca în poveşti. Irina Patrulis, fina ei, completează portretul Ceciliei Simionescu-Zapan.

„O femeie frumoasă, cochetă, întotdeauna era pusă la punct . Fie că era în casa ei şi făcea gospodărie, fie că se ducea undeva la un concert sau într-o vizită”, spune ea.