ARHIVA B365

Cine a câştigat licitaţia pentru construcţia Pasajului Olteniţa de pe Centura Capitalei! Când e gata

Potrivit unui comunicat de presă transmis de CNAIR, compania Itinera Spa a fost desemnată, miercuri, câştigătoarea licitaţiei pentru contractul privind proiectarea şi execuţia nodului rutier pe Centura Bucureşti – DN 4 (Olteniţa), km 29+500 – km 33+190, cu o valoare a propunerii financiare de 169.508.442,60 lei, fără TVA (echivalentul a 35,5 milioane euro, fără TVA).

Conform contractului, durata de realizare a acestui proiect este de 30 de luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 de luni pentru execuţia lucrărilor. Garanţia pentru execuţia lucrărilor, ofertată de Itinera Spa, este de 10 ani.

Procesul de semnare a contractului va putea fi iniţiat doar după expirarea perioadei legale de 10 zile de la transmitera comunicărilor privind rezultatul procedurii, în care pot fi depuse contestaţii.

În situaţia în care vor fi înregistrate contestaţii împotriva noului rezultat al procedurii, CNAIR SA va trebui să aştepte soluţionarea acestora.

Nodul rutier Centura Bucureşti – DN 4 (Olteniţa) va fi unul denivelat şi presupune amenajarea unui sens giratoriu ovoid suspendat, care va fluidiza fluxurile de trafic din zonă, inclusiv traficul feroviar.

Traseul amenajării nodului rutier se desfăşoară între km 29+500 şi km 33+190, pe actuala centură a Capitalei.

Pe direcţia Bucureşti, nodul rutier va avea un sector de aproximativ 800 metri şi pe direcţia Olteniţa un sector de 650 metri, iar ambele sectoare vor încheia în sensuri giratorii.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button