În perioada martie – octombrie, şapte membri ai grupării „Ghenosu” au confecţionat dispozitive de fraudare a mijloacelor de plată electronice, pe care le-au instalat la peste 15 bancomate din Bucureşti, Timişoara, Arad, Braşov, Zalău, Constanţa şi Băile Herculane, prejudiciul produs în acest fel fiind estimat la aproximativ 200.000 de lei, relatează Mediafax, citând un comunicat DIICOT.
Procurorii DIICOT au precizat că acţiunea de prindere a celor şapte membri ai grupării „Ghenosu” a avut loc sâmbătă, fiind o continuare a celei în urma căreia a fost arestat, pe 15 octombrie, liderul reţelei infracţionale, Florin Pârjol.
În urma celor 13 percheziţii desfăşurate în judeţul Dâmboviţa şi Bucureşti, doar cinci dintre cei şapte au fost reţinuţi, ceilalţi doi nefiind găsiţi. Cei cinci membri ai clanului Ghenosu prinşi au fost reţinuţi cu propunere de arestare preventivă, urmând să apară în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti. Pentru ceilalţi doi membri ai grupării, procurorii vor cere mandate de arestare preventivă în lipsă.