Cinci inspectori antifraudă din București au recunoscut în fața DNA că au luat mită în mod repetat. Banii au fost luați de la oameni de afacere pentru a limita controalele și a evita plângerile penale. Aceștia au fost condamnați cu suspendare.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că 5 inspectori antifraudă din București și-au recunoscut vinovăția într-un dosar de corupție, relatează News.ro.
Aceștia sunt acuzați că au pretins și au primit sume de bani de la reprezentanți ai unor firme în schimbul limitării controalelor fiscale și pentru a nu întocmi sesizări penale cu privire la neregulile descoperite în timpul verificărilor.
Potrivit procurorilor, în luna noiembrie 2024, 2 inspectori din București au efectuat un control la o societate din domeniul transportului alternativ de persoane în care au constatat nereguli. Ulterior, s-ar fi ajuns la înțelegeri prin intermediari, prin care au solicitat suma de 9.000 de euro pentru soluționarea favorabilă a verificărilor.
În unele situații, indivizii din anturaj ar fi intermediat plata unor sume menite să influențeze modul în care erau încheiate rapoartele de control.
Astfel, inculpații sunt condamnați pentru:
Procurării DNA au transmis:
În luna noiembrie 2024, o echipă formată din inculpații A.C. și M.M.E, în calitate de inspectori antifraudă, a efectuat un control la o societate comercială cu activitate în domeniul transportului alternativ de persoane, administrată în fapt de inculpații E.T. și M.A.G, în urma căruia s-au constatat o serie de nereguli. La solicitarea inculpaților E.T. și M.A.G., formulată prin intermediar, în vederea sustragerii de la răspundere penală, inculpatul I.I.B., în calitate de șef serviciu, le-ar fi promis că va interveni la colegul său, inculpatul I.B., șeful serviciului care îi avea în subordine pe inculpații A.C. și M.M.E.
În urma negocierilor cu DNA, cei 5 inspectori au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției prin care și-au acceptat faptele și au admis acuzațiile.
Această procedură le-a permis să evite condamnările cu executare.
DNA arată că în dosar au fost implicate și persoane din mediul de afaceri, care au recunoscut că au oferit bani pentru favoruri legate de activitatea de control.
Instanța a pronunțat condamnări cu suspendare pentru toți cei 5 inculpați, stabilindu-le termene de supraveghere și interdicții privind exercitarea unor funcții publice pentru perioade determinate după rămânerea definitivă a hotărârilor.
În plus, unor condamnați li s-au aplicat amenzi penale și li s-au impus interdicții suplimentare legate de exercitarea profesiei în cadrul instituției unde lucrau.
Sentințele au fost:
Te-ar mai putea interesa și: