Ci-Co, băutura răcoritoare produsă în București care era „regina” sucurilor înainte de ’89. Din șase fabrici, doar una era automatizată, fără perii de sârmă și prese manuale

În 1970, la București, mai precis la Întreprinderea de Produse Alimentare (IPA) începea producția Ci-Co, pe numele complet Citrice Cola. Sucul, care a devenit în scurt timp cea mai populară băutură răcoritoare, era extrem de apreciat deoarece era accesibil, avea gust bun și nu ținea prea mult pe raft, neavând conservanți (și probabil nici nanocipuri), astfel expirând în numai șapte zile.

„Te scot la un Ci-Co?” nu era în perioada comunistă o simplă sintagmă de agățat, dată fiind aprecierea și răspândirea băuturii răcoritoare în București și în țară. Realizat începând cu 1970 la Întreprinderea de Produse Alimentare (IPA), Ci-Co a fost cel mai popular suc de la noi. Sute de mii de sticle erau produse și îmbuteliate în cele șase fabrici din București, dintre care doar una singură era automatizată, celelalte cinci fiind realizate „manual” sau „artizanal”, depinde cum preferați.

Ci-Co, unul dintre cele mai vestite sucuri din istoria Bucureștiului și a țării

Sucul Ci-Co era realizat din concentrat de portocale, însă și acesta era provenit din surse diferite, potrivit Digi24. Astfel, se pare că se foloseau două tipuri de concentrat: unul provenit din Grecia, care ar fi avut gust pregnant de coajă de portocală, și un altul, provenit din Israel, care ar fi avut gust mult mai bun, doar de miez de portocală.

La începuturi, se produceau 150.000 de sticle de Ci-Co pe zi, însă la apogeu, în anii ’80 se ajunsese ca aici să se producă într-o singură zi 600.000 de sticle de către cei 1.500 de angajați care lucrau la cele șase fabrici unde se producea faimosul suc. Pe lângă Ci-Co, aici se produceau și îmbuteliau și alte sucuri apreciate la acea vreme, care însă nu aveau aceeași popularitate: Quicq Cola, Rocola, Socata, Sintonic sau Lămâița.

Dat fiind faptul că nu aveau nici conservanți, nici nanocipuri cel mai probabil, sticlele de Ci-Co trebuiau consumate în cel mult șapte zile de la producție. Mai trebuie să menționăm faptul că din cele șase fabrici, doar cea din Militari avea o linie de producție automatizată, cu utilaje aduse din Franța. Celelalte cinci funcționau în regim „artizanal”: etichetele se aplicau manual, cu adeziv, sticlele se spălau cu peria de sârmă și sucul se turna cu pâlnia. Ca mișcare de final, capacul era aplicat cu o presă ce era acționată cu piciorul, prin intermediul unei pedale.

De la Ci-Co s-a ajuns la Coca-Cola

După Revoluție, Întreprinderea de Produse Alimentare se afla printre cele mai înstărite societăți din București, iar Ion Stamanichi, directorul ÎPA, a semnat un acord de colaborare cu Coca-Cola prin care apare Societatea de Îmbuteliat Coca-Cola București, care îmbuteliază în fabricile din Brașov și Militari. Fosta ÎPA venea cu angajații, fabricile, spațiile de muncă, tot ce ține de această zonă, în timp ce Coca-Cola aduce utilajele noi și concentratul din care este produsă băutura carbogazoasă.

Citește și

• Cum l-am găsit pe domnul Georgescu prin taxiurile cu care am mers prin București
• Hala Uzinei Ford, mândria Bucureștiul interbelic industrial, nu va fi demolată. Monumentul istoric din Floreasca va fi restaurat, spun proprietarii
• „Te fac un Herdan?”. Povestea străbunicului fast food-ului din București