Chirurgul român care a impresionat Discovery Channel cu recordurile sale

de:
01 mai 2011
57 Afișari
Chirurgul român care a impresionat Discovery Channel cu recordurile sale

Munca din sala de operaţie l-a făcut celebru în întreaga lume, iar acum după aproape 40 de ani de carieră prof.dr. Ioan Lascăr are o carte de vizită impresionantă şi o listă de programări care ajunge până în primăvara anului 2019. Este preşedinte al Colegiului Medicilor Bucureşti, membru delegat din partea României la Boardul European de Chirurgie Plastică şi fondatorul şi şeful Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca. Funcţiile nu îl ţin însă departe de sala de operaţie.

„În cariera mea am făcut circa 40.000 de intervenţii chirurgicale, cât populaţia unui municipiu. Acum am în jur de 800-1000 de operaţii pe an. Când eram mai tânăr şi nu aveam atât de multe şedinţe aveam şi 1200 de operaţii pe an. Pe pacienţi nu poţi să îi refuzi, vin de departe, i-ai văzut, i-ai consultat. Dacă insistă pentru o programare trebuie să le oferi această şansă”, spune Ioan Lascăr.

Operaţii de Cartea Recordurilor

Chirurgul munceşte 12 ore pe zi pe care şi le împarte între Spitalul Floreasca şi clinica sa particulară. Ziua începe cu orele de vizită de la Floreasca la 8 dimineaţa şi se încheie la 8 seara cu consultaţiile de la clinica privată. De-a lungul anilor a realizat peste 20 de operaţii în premieră în România şi rămâne în practica de specialitate cu o operaţie record. La începutul anilor 2000, Ioan Lascăr a extirpat o tumoră de 76 de kilograme de la o pacientă care avea doar 42 de kilograme. Cazul, Lucica Bunghez, o premieră pentru lumea medicală internaţională, a fost atunci documentat şi prezentat şi de canalul Discovery.

„În literatura de specialitate nu s-a mai raportat cazul unui pacient în care greutatea tumorii să fie de două ori mai mare decât greutatea pacientului. Această pacientă avea 118 kilograme înainte de operaţie, iar după operaţie avea 42 de kilograme. Un caz fără precedent şi unic chiar şi in acest moment. Au mai fost operate tumori mai mari, însă nu atât de mari comparativ cu gretatea pacientului. Acest record nu a fost doborât”, povesteşte Ioan Lascăr.

Câţiva ani mai târziu o nouă intervenţie chirurgicală realizată de medicul Lascăr atrage atenţia lumii medicale internaţionale şi pe producătorii de la Discovery. Este cazul omului copac, un român ale cărui picioare şi mâini erau acoperite cu nişte excrescenţe foarte mari, asemenea negilor. „El era tractorist şi îşi dorea să conducă tractorul. Evident că nu putea cu lopeţile acelea imense. Nu putea nici să se spele, pentru că erau nişte structuri monstruoase care miroseau îngrozitor. Operaţia a durat aproximativ patru ore numai la o mână. Apoi peste câteva luni am operat şi cealaltă mână şi tot aşa. El după vreo 6-8 luni s-a dus la tractorul lui şi de atunci conduce tractorul”, spune prof.dr. Ioan Lascăr.

Operaţia de succes a chirurgului român i-a inspirat şi pe medicii din Filipine care aveau un caz asemănător. Pacientul de acolo fusese deja consultat de un medic american, care concluzionase însă că este un caz prea dificil ce nu poate fi operat.

„Am fost contactat de medicii din Filipine care aveau un caz asemănător. Le-am trimis procedura pe care am urmat-o eu cu pacientul român, le-am trimis şi planul chirurgical, l-au operat până la urmă şi am avut plăcerea să constat că au aplicat procedeul meu, iar operaţia a fost un succes”, povesteşte acum chirurgul bucureştean.

Operaţia care i-a schimbat viaţa: o apendicectomie

De la începutul carierei şi până în prezent a realizat 20 de procedee chirurgicale în premieră în România. Cu toate acestea, pentru medicul bucureştean cea mai memorabilă operaţie rămâne o banală apendicectomie.

„Eram student la Spitalul Davila în anul doi sau trei şi îl aveam ca şef pe profesorul Gavriliu, unul dintre cei mai vestiţi chirurgi străini. El opera un esofag, era unul din procedeele lui recunoscute în toată lumea, de reconstrucţie esofagiană. Era o echipă mare, în care am fost şi eu inclus, deşi mare lucru nu făceam ca student. Dar când s-a terminat operaţia respectivă, profesorul a fost anunţat că mai are o apendicectomie într-o sală alăturată. El a început să se uite prin sală şi mi-a zis: Tu, hai vino cu mine să operăm! Și m-a lăsat pe mine să fac operaţia, bineînţeles sub atenta lui îndrumare, dar a fost prima oară cand am operat. Această interventie a fost determinantă. M-a influenţat într-un fel să merg mai departe pe drumul acesta”, povesteşte chirurgul bucureştean.

Ulterior a ales chirurgia plastică. A fost asistentul profesorului Agrippa Ionescu pana în 1982 când a înfiinţat la Spitalul Floreasca cel de-al doilea serviciu de chirurgie plastică din Bucureşti, care mai apoi a devenit clinică, iar „acum este practic cea mai mare clinică din ţară având în vedere numărul de paturi, numărul de cazuri internate, gradul de dificultate al cazurilor, numărul de medici specialişti, de cercetători, de cadre didactice, de rezidenţi şi doctoranzi”.

Ioan Lascăr este şi primul şi singurul chirurg român care efectuează operaţii de schimbare a sexului. Prima a realizat-o la începutul anilor ’90, iar de atunci alţi patru pacienţi au trecut pe sub bisturiul său.

“Am avut trei bărbaţi care au devenit femei şi două femei care au devenit bărbaţi. În lista mea de aşteptare mai am vreo 15-20 de astfel de cazuri, dar sunt la mare distanţă pentru că este foarte greu pentru un transsexual să îşi documenteze, să îşi motiveze intenţia”, a spus chirurgul Ioan Lascăr.

Acum, după aproape 40 de ani de carieră nu se gândeşte să renunţe la bisturiu prea devreme, mai ales că lista de pacienţi care îi solicită ajutorul este în continuă creştere.

Cookies