China a decis să acorde Rusiei sprijin economic și financiar, potrivit oficialilor americani

15 mart. 2022
571 Afișari
China a decis să acorde Rusiei sprijin economic și financiar, potrivit oficialilor americani
China a decis să acorde Rusiei sprijin economic și financiar, potrivit oficialilor americani.

Oficialii americani au perspective sumbre în ceea ce privește relația dintre China și Rusia în contextul războiului din Ucraina. Astfel, SUA se teme că Beijingul deja a decis să ofere sprijin economic și financiar Moscovei, și ar lua chiar în calcul să trimită provizii militare sau drone.

Temerile oficialilor americani cu privire la ajutorul pe care China l-ar putea oferi Rusiei au fost alimentate de întâlnirea pe care consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan a avut-o cu omologul său chinez, Yang Jiechi la Roma, prilej cu care au avut loc negocieri „intense” ce au durat șapte ore. Spre surprinderea SUA, diplomații chinezi au fost dispuși să negocieze, reprezentanții de la Washington crezând că echipa de negocieri a Chinei a sosit doar pentru a purta mesajele conducerii de la Beijing, conform Mediafax.

„A fost o sesiune intensă de şapte ore, care a reflectat gravitatea momentului, precum şi angajamentul nostru de a menţine liniile de comunicare deschise (…) Această întâlnire nu a fost despre negocierea unor probleme sau rezultate specifice, ci despre un schimb de opinii sincer şi direct”, a transmis un înalt oficial al administrației SUA.

China a decis deja că va oferi sprijin economic și financiar Rusiei, susțin oficialii americani

Un alt oficial american a precizat că scopul acestor discuții este de a determina China să-și „reevalueze poziția”, însă nu sunt observate schimbări în acest sens, motiv pentru care reprezentanții SUA care au fost la întâlnirea de la Roma au considerat că sunt șanse slabe ca guvernul chinez să se răzgândească.

„Ei au decis deja că vor oferi sprijin economic şi financiar şi au subliniat acest lucru astăzi. Întrebarea este cu adevărat dacă vor merge mai departe”, potrivit unui oficial de la Washington.
Ca răspuns la susținerea Rusiei de către China, conducerea SUA ar putea să încerce să convingă aliații din Europa să își revizuiască relația cu Beijingul. În acest sens, Jake Sullivan va merge marți la Paris pentru a discuta cu diplomații și reprezentanții guvernului francez.
„Statele Unite consideră că cheia în acest caz este un proces atent de dialog şi discuţii cu Europa despre ceea ce dezvăluie China despre politicile şi priorităţile sale globale (…) Scopul nostru este, în esenţă, să angajăm cu atenţie China, lăsându-i pe europeni să ştie (ce facem) tot timpul, dar dacă devine clar că (China) se îndreaptă într-o altă direcţie, aşa să fie”, a declarat Jake Sullivan.

Rusia riscă să intre în incapacitate de plată în urma sancțiunilor impuse de Occident

Țara condusă de Vladimir Putin se află în nevoie urgentă de ajutor financiar, ca urmare a pachetelor de sancțiuni impuse de statele UE și SUA în urma invadării Ucrainei. Mai mult, Rusia riscă să intre chiar în incapacitate de plată a datoriei, deoarece două plăţi ale dobânzilor au termen limită în data de 16 martie. Totuși, Moscova va beneficia de o perioadă de grație de 30 de zile.
Rezervele de aur și valută în valoare de 640 de miliarde de dolari ale Rusiei au fost afectate de sancțiuni, fiind înghețate în proporție de peste 50%. Totuși, o parte a rezervelor este păstrată în yuani, astfel că este posibilă o intervenție din partea Beijingului pentru a oferi ajutor financiar.
Cookies