Chiliman: Udrea vrea să controleze 2,5 miliarde de euro, cu Legea Capitalei

de:
23 ian. 2011
0 Afișari
Chiliman: Udrea vrea să controleze 2,5 miliarde de euro, cu Legea Capitalei

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, comentează pe blog o postare a preşedintelui PDL Elena Udrea pe tema oportunităţii Legii Capitalei,arătând că afirmaţiile democrat-liberalei sunt un „basm” şi o invită în lumea reală, la piaţa unde el face cumpărături cu soţia „fără teamă de furia oamenilor”, relatează Newsin.

Chiliman a comentat, pe blogul personal, o postare a preşedinelui PDL Elena Udrea în care aceasta vorbeşte despre legea Capitalei şi îl cataloghează pe liberal drept baron local.

„Cred că am supărat-o foarte rău pe Elena Udrea cu solicitarea oficială şi publică de organizare a unui referendum pe tema aşa-numitei Legi a Capitalei, pe care dânsa visează să le-o bage pe gât bucureştenilor fără vreo opoziţie din partea cuiva. Altfel nu-mi explic de ce a consumat atâta energie în ultimele zile pe această temă, când ţara fierbe de nerăbdare să vadă cum înfrunzeşte grădina carpatică şi cum zboară miliardele de euro de pe drumurile de ţară, în buzunarele băieţilor deştepţi ai doamnei ministru”, o ironizează primarul sectorului 1 pe Udrea.

Chiliman consideră că explicaţiile democrat-liberalei în privinţa Legii Capitalei postate pe blog reprezintă „un scurt episod de literatură fantastică” şi analizează postarea acesteia printr-un „comentariu literar”. Potrivit liberalului, proiectul legii Capitalei reprezintă „o mare oportunitate” pentru democrat-liberală pentru că şi-ar asigura „controlul” asupra 2,5 miliarde euro anual, cât reprezintă bugetele însumate ale Primăriei Capitalei şi ale sectoarelor.

„Aveţi acum majoritatea în Consiliul General şi speraţi ca, printr-o golănie specifică partidului din care faceţi parte şi pe care îl conduceţi de facto, să determinaţi contra-cost pe cap de consilier general, şi viitoarea majoritate. Lansaţi apoi o serie de hiberbole, metafore şi personificări. (…) Spuneţi că bucureştenilor le-ar fi mai bine cu o singură primărie, mare şi umflată, şi nu cu şapte mai mici. Pentru că, pasămite, de asta Sectorul 1 e mai dezvoltat, iar Sectorul 5, mai sărac. Basme, domna Udrea, basme!”, îşi continuă Chiliman comentariul.  Liberalul îşi susţine punctul de vedere cu câteva exemple, arătând că, descentralizarea a permis ca unele sectoare să se dezvolte, în funcţie de primarul ales. „De asta sectorul 3 al lui Liviu Negoiţă s-a dezvoltat mult mai bine decât sectorul 5 al lui Marian Vanghelie. Ori, ca să dau un exemplu tot din ograda dvs. politică, decât Sectorul 6 al lui Cristian Poteraş. De asta, Cristian Popescu-Piedone este apreciat şi iubit nu doar în sectorul pe care-l administrează, ci în tot Bucureştiul. De asta, în ultimii şase ani, cartiere mărginaşe ale Sectorului 1, precum Dămăroaia sau Chitila, au trecut de la stadiul de mahalale cu străzi desfundate, la standardul de suburbii decente”, arată edilul sectorului 1.

El îi propune democrat-liberalei să treacă „de la basm la realitatea faptelor” şi concluzionează că Bucureştiul s-a dezvoltat din momentul în care atribuţii ale primăriei generale au fost transferate către primăriile de sector.

„Călătoria dvs. prin lumea basmului se încheie, apoteotic, cu „baronii de Bucureşti”, categorie în care mă încadraţi. În virtutea acestui titlu nobiliar, n-am să procedez ca mentorul dvs. politic, care obişnuieşte să trimită doamnele pe centura politicii. Ca „baron de Bucureşti”, eu vă invit în lumea reală. Mai exact, la piaţă. La piaţa la care eu şi soţia mea ne facem cumpărăturile, în fiecare săptămână. Ca nişte bucureşteni obişnuiţi, fără sepepişti, fără camere TV şi fără vreo teamă de furia disperată a oamenilor. Ce ziceţi, veniţi?”, o provoacă liberalul pe Udrea, în încheierea postării.

Cookies