ARHIVA B365

Chiliman: Partidele de dreapta sunt multe şi dezbinate. Aşa nu au nicio şansă să ajungă la putere

Chiliman a declarat, vineri, cu prilejul lansării Iniţiativei România Liberală de la Constanţa, că oamenii de dreapta nu sunt reprezentaţi astăzi de clasa politică.

„Noi încercăm să facem nişte proiecte de programe care pe urmă să stea la baza actului politic. Pentru că cei de dreapta, care sunt foarte puţin sau deloc reprezentaţi astăzi de clasa politică, au idei extrem de interesante, au şi soluţii pe care le propun. Şi eu cred că îndepărtarea foarte mare între actuala clasă politică şi cei care fac şi produc ceva cu adevărat în România tinde să devină o prăpastie. Noi încercăm tocmai să aflăm ce doresc, cum doresc şi să fim locul de întâlnire al acestor oameni, să putem pune la punct aceste proiecte şi programe”, a afirmat Chiliman, citat de Mediafax.

El a precizat că aceste proiecte nu pot fi puse în practică decât de formaţiunile politice şi a subliniat că este nevoie de unitatea tuturor forţelor de dreapta.

„Sigur, ele nu pot fi puse în practică decât de nişte formaţiuni politice. Formaţiunile politice de dreapta astăzi, pe lângă faptul că sunt multe, sunt dezbinate de personalităţi, de orgolii, de întâmplări mai recente sau mai vechi. Dacă vor rămâne dezbinate nu au nicio şansă să ajungă la putere pentru a pune în practică proiectele şi programele de dreapta. Avem două experienţe din istoria mai recentă când unirea celor de dreapta a dus la nişte schimbări şi la cucerirea puterii politice: 1996 şi 2004”, a afirmat Andrei Chiliman.

El a mai spus că România merge pe un drum prost şi că se îndreaptă spre o catastrofă economică sub o guvernare de stânga.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button