ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

CGMB a refuzat anularea unei taxe din București în pandemie! Vestea bună e că a fost măcar redusă

Taxa specială pentru promovarea turistică a Bucureştiului va fi redusă, în 2021, la 0,5% din venitul pentru cazare, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat marţi în şedinţa CGMB. Inițial, se dorea ca aceasta să fie anulată complet în 2021.

„Pentru anul 2021 se instituie taxa specială pentru promovarea turistică a Municipiului Bucureşti, care se calculează prin aplicarea cotei de 0,5% la venitul de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA. Persoanele fizice şi juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, inclusiv unităţile de cazare din economia colaborativă comercializate pe platforme tip Airbnb sau Booking.com au obligaţia ca în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare să evidenţieze distinct taxa specială pentru promovarea turistică a Municipiului Bucureşti încasată”, prevede hotărârea.

„Mai pe româneşte, încercăm să venim în suportul industriei hoteliere”

Conform sursei citate, platformele tip Airbnb şi Booking.com vor avea obligaţia să colecteze şi să vireze taxa doar pentru unităţile listate fără clasificare. Unităţile care au un certificat de clasificare cu încadrare într-una dintre categoriile de unităţi de cazare vor trebui să colecteze şi să vireze singure aceste taxe.

„Mai pe româneşte, încercăm să venim în suportul industriei hoteliere, industriei de cazare, care este grav afectată, reducând acea taxă la un procent de 0,5%”, a declarat consilierul municipal USR PLUS Vlad Voiculescu.

În raportul de specialitate se reaminteşte că, potrivit art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru funcţionarea şi pentru promovarea turistică a localităţii, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale. Cuantumul taxelor speciale se stabileşte anual, iar veniturile obţinute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiinţarea serviciilor publice de interes local, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor curente de întreţinere şi funcţionare a acestor servicii.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button