Cezar Preda, dat în judecată de Gabriela Firea pentru că i-a acuzat soțul de plagiat

de:
28 mai 2016
0 Afișari
Cezar Preda, dat în judecată de Gabriela Firea pentru că i-a acuzat soțul de plagiat

„Vreau să vă anunţ că doamna Gabriela Vrânceanu Firea dă jurnaliştii în judecată prin intermediul meu. O fostă colegă de-a dumneavoastră ajunsă prin vot popular senator al României consideră că orice investigaţie jurnalistică îi aduce prejudicii de imagine extraordinară. Dacă aţi ales calea de a mă da pe mine în judecată pentru că nu vreţi să vă daţi colegii în judecată, eu accept provocarea şi ne judecăm”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda, conform agerpres.ro.

Cezar Preda a anunțat că Gabriela Firea îi cere daune de 300.000 de euro şi că a plătit o taxă de 3.000 de euro, indemnizaţia de senator pe mai multe luni, pentru a-l da în judecată.

Liberalul a explicat şi motivele invocate de candidatul PSD la Primăria Capitalei.

„Doamna Firea consideră că afirmaţiile din presă precum plagiatul de doctorat al domnului Pandelică, Pandele, sunt o ofensă adusă domniei sale, precum şi afacerile imobiliare şi ale afaceri ale cuplului, pentru că sunt un cuplu, fiind căsătoriţi şi împart jumătate-jumătate responsabilităţile sunt tot o calomnie la adresa doamnei senator şi candidat la Primăria Capitalei”, a mai spus Cezar Preda.

„Aceasta este de fapt o atitudine care le spune bucureştenilor, jurnaliştilor, tuturor oamenilor cine este Gabriela Vrânceanu Firea Pandele. Va da în judecată şi în stânga şi în dreapta cerând cu nemiluita bani. Apropo, doamna Firea, aşa credeţi că se câştigă de uşor banii? Vorbiţi cu soţul dumneavoastră şi spuneţi-i că nu se câştigă banii atât de uşor. Banii se câştigă greu. (…) Doamna Firea nu va avea limite să dea în judecată orice bucureştean, orice om care este împotriva atitudinii doamnie sale, a modului în care vorbeşte, în care se comportă. Ce să ne aşteptăm de la un om care crede că rezolvă problemele dând în judecată jurnalişti. Eu personal am să mă duc în instanţă şi nu o să citez ca martor niciun jurnalist pentru că eu vă respect. Am să mă apăr singur cu documentele pe care le am la îndemână. Doamna Firea, aţi arătat încă o dată cât de goală sunteţi„, a adăugat liberalul. 

Cookies