TIMP LIBER

Ceva mâncare decentă, un rege instabil psihic, un marchiz intrigant și câțiva curteni gay. Hai cu mine în “La cocinera de Castamar”, un film adorabil!

Când mi-e dor de o vacanță în Spania, caut un film spaniol. Ca să aud din nou cum sună plăcutele cuvinte “querida”, “mi querida”, “mi hermano”, “ mi cavaleiros”, “amigo mio”, “Vamos a la playa/ todos con sombrero/ Al fin el mar es limpio”. “ Vamos, vamos a la playa, oh, oh, oh. Așa că am ales un film de epocă, cea mai nouă producție spaniolă de televiziune difuzată de Netflix, “La cocinera de Castamar”, 2021. Eram sigură că, dacă se întâmplă într-o “cocina”, o să fie cu multă mâncare bună, multă “buena comida”. Mâncarea s-a dovedit a fi mai degrabă fudulie, filmul fiind plin de intrigi țesute de marchizi vicleni, cu duci gay care se ascund în șură ca să se giugiulească, cu un rege depresiv și dus cu capul, plus multe alte chestii amuzante. Hai că n-am pierdut timpul fără folos, mai ales că producția a ajuns fenomen de audiență in Spania.

Filmul este o adaptare pentru televiziune după romanul “La cocinera de Castamar”, de Fernado J. Munez (ceva din literatura clasică spaniolă) și are primul sezon încărcat pe Netflix.

„La cocinera de Castamar”, foto credit Antena 3, aia din Spania, atenție.

Tocană cu vânat în sos de crini, mâncarea aristocraților spanioli pe la 1772, vara

Patru episoade am văzut, mai mult de dragul de a afla ce mâncau aristocrații spanioli pe la 1772, vara, când se întâmplă acțiunea. Sau, mai degrabă, de ce se numește primul episod “El ingrediente esencial”? Care este ingredientul esențial? N-am aflat din primul episod, probabil și pentru că de aia îi zice “esențial”, ca să nu-l aflăm nici măcar după ce se termină filmul, doar să ni-l imaginăm. Da, știu, nu e corect, dar de aia e film, și nu ospătar care să răspundă la ce-l întrebi, că de aia plătești.

„La cocinera de Castamar”, foto credit Antena 3, aia din Spania.

Povestea se învârte în jurul unei bucătărese care suferă de agorafobie și stă doar în bucătărie

Păi, și dacă nu e cu mâncare, atunci cu ce e? E cu o urzeală de personaje, intrigi, pasiuni, invidii, secrete și minciuni care se intersectează într-o recreere credibilă a Spaniei anului 1772. Dar este și cu o bucătăreasă care suferă de agorafobie, în timp ce toți o poftesc să iasă din bucătărie și ea se îngrozește și nu vrea să iasă. Cred că de aia și gătește atât de bine, pentru că este obligată să stea numai printre crătiți, altă viață n-are. Cât despre “agorafobie”, cred că am aflat cu toții ce înseamnă în pandemie, știți unde bat. Ce mi-e agorafobia, ce mi-e închisul în casă, adică în bucătărie?

„La cocinera de Castamar”, foto credit Antena 3, aia din Spania.

Ce gătește agorafobica e de neratat

Gătește ceva agorafobica asta? Ce? Am văzut ceva potârnichi în nu știu ce sos de mere, parcă și câțiva purcei, cocoșei, merișoare în vârf de băț, toate servite cu mare fast Ducelui de Castamar, un văduv care nu mai vrea să muncească după ce rămâne fără iubirea vieții sale. Din prima m-am gândit că, dacă e văduv și dacă o remarcă pe tânăra bucătăreasă agorafobă, atunci clar avem intrigă sentimentală și ea îl va cuceri prin finețea bucatelor sale. Egal Love. Egal film rezolvat. “Finețea” bucătăresei însemnând că zdrobește niște pistil de crin într-un mojar, trântește peste el un ou crud, și toarnă scrârbosul sos peste niște vânat de culoarea vânătă a vânatului. M-am repezit după niște vișine luate din piața Gemeni ca să uit ce am văzut.

„La cocinera de Castamar”, foto credit Antena 3, aia din Spania.
Nu putem fugi de esența unei tocane, așa cum nu putem fugi de noi înșine”

Când Bucătăreasa a spus că “nu putem fugi de esența unei tocane, așa cum nu putem fugi de noi înșine”, am continuat să mă uit, rușinată de faptul că o filosofie a bucatelor mai adâncă îmi scapă printre degete, cum scapă sosul pe babețică. Așa am văzut cum a obținut postul tânăra chefă de Castamar. L-a obținut pentru că fosta bucătăreasă a fost concediată, întrucât a fost prinsă în magazie, în timp ce făcea dragoste cu un curtean, cu poalele de epocă suflecate printre sacii cu cartofi. Și asta nu e tot. Mâncarea minunată le este oferită unor duci eleganți, care își recunosc homosexualitatea din priviri și dau fuga în șură să-și consume bucuria recunoașterii. De o tocană hai că mai fugi, dar de fructul iubirii interzise nu poți fugi.

Un film de epocă, o dramă prezentată pentru un public modern

În episodul doi, apare și Regele Felipe de Anjou, Filip al V-lea al Spaniei, căruia mult îi mai plăceau “fripturile mari”, iar Ducele de Castamar aproape că o obligă pe agorafobă să aducă friptura afară, unde era organizată cina. Bunînțeles că ea leșină numai la gândul că trebuie să parăsească incinta. Iar Regele se dovedește a fi bolnav psihic. Suspance.

Nici adevaratul Rege Felipe de Anjou nu stătea bine cu facultațile psihice. Foto credit ” Portret” de Louis-Michel van Loo, 1739.

Am mai văzut și un fier de călcat pe bază de cărbuni încinși, cum aveau stră-stră-mămăile noastre, și niște fiare lungi, înroșite în foc, cu care doamnele aristocrate își făceau bucle. Am mai văzut decoruri superbe, costume extraordinare, artificii epice chinezești, show mare cu peruci și nu pot să uit o prințesă care a rămas însărcinată -ca proasta- cu un Marchiz, tip viclean și răutăcios, intrigant de frunte în serial, individ care a trimis-o la plimbare când a aflat că va fi tată. Rușine să-ti fie ție, Marchizule Enrique!

Cât despre “Vamos a la playa” nu există în film, poate și pentru că acțiunea se întâmplă la Madrid. Dar “la playa” există în realitate și putem ajunge acolo, să plecăm. Filmul nu e rău deloc, important este să râdem, că doar omul care râde se satură cu mai puțin. Râsul îngrașă. Râsul este ingredientul esențial in viață. El ingrediente esencial.

PS

Filmul le place enorm spaniolilor, a fost văzut de peste un milion de persoane până acum. A fost nominalizat la toate premiile posibile pentru „Mejor actor, Mejor actriz, Mejor Ficcion, Mejor Produccion”.

B365.ro Dacă Toni n-ar face nimic altceva decât să stea pe canapea, să bea vin bun și se uite la filme ca să ne povestească întru a neîmbia, tot ar fi prea bun, prea de ajuns. Dovezi, mai jos:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button