De la mijlocul lunii noiembrie, atât angajații de la stat, cât și cei de la privat, ar urma să fie obligați să prezinte certificatul verde la locul de muncă. Ce riscă angajații care nu prezintă acest document.
Certificatul verde, obligatoriu la locul de muncă – dezbateri, ACUM. Ce riscă angajații care nu au documentul
Săptămâna trecută, Raed Arafat, șeful DSU, declara că certificatul verde nu poate fi impus prin Hotărâre de Guvern, dar a fost întocmită o propunere legislativă și a fost trimisă către Parlament. Această propunere a ajuns în Comisia Juridică și urmează să se decidă dacă certificatul verde devine obligatoriu la locul de muncă.
Tot săptămâna trecută, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, declara că își asumă ca certificatul verde să devină obligatoriu în Sănătate. De asemenea, Attila a mai spus că această măsură, chiar într-o formă și mai dură, există și în alte țări din Uniunea Europeană, unde deja au fost ridicate restricțiile sau urmează să fie ridicate.
„Nu suntem noi care am înnebunit și vrem să introducem această măsură”, a spus Cseke Attila, potrivit Mediafax.
Dacă până acum restricțiile se aplicau doar pentru persoanele care voiau să aibă acces în diverse instituții publice, acestea ar putea deveni obligatorii și pentru angajați. Chiar angajații din mediul privat riscă să fie suspendați dacă nu prezintă certificatul verde la locul de muncă.
Recomandăm și: Certificatul verde. Unde este acesta obligatoriu și care sunt excepțiile de la regulă
Unde va deveni obligatoriu documentul:
Poți risca să-ți fie interzis accesul la muncă dacă nu prezinți certificatul verde. Documentul certifică vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală și va fi scanat cu ajutorul aplicației Check DCC.
În momentul în care angajatul nu poate prezenta certificatul verde, angajatorul poate decide suspendarea de drept a serviciului pentru 30 de zile. În cazul în care, în acest interval de timp, angajatul se răzgândește și prezintă documentul, suspendarea se ridică.
La stat: în momentul în care trec cele 30 de zile de suspendare și angajatul nu prezintă documentul, încetează de drept contractul de muncă.
La privat: în momentul în care trec cele 30 de zile de suspendare și angajatul nu prezintă documentul, patronul poate decide prelungirea suspendării sau încetarea contractului de muncă.
Angajatul la stat:
Recomandăm și: Cum îți descarci certificatul verde COVID. Toți pașii ce trebuie urmați | VIDEO
Angajatul la privat:
Atât angajatorii de la stat, cât și cei de la privat, pot fi amendați cu sume cuprinse între 50.000 şi 100.000 de lei dacă nu cer certificatul verde.