Cererile DNA privind arestarea lui Dan Şova şi a lui Darius Vâlcov, votate miercuri de senatori

de:
23 mart. 2015
0 Afișari
Cererile DNA privind arestarea lui Dan Şova şi a lui Darius Vâlcov, votate miercuri de senatori

Cererea DNA privind arestarea lui Dan Şova urmează să fie votată miercuri în plenul Senatului. Tot miercuri, se va da votul dinal în dosarul lui Darius Vâlcov, fost ministru de finanţe.

Procurorii au cerut reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

„Raportul (n.r. — pentru senatorul Șova) este gata conform termenului pe care ni l-a stabilit Biroul permanent săptămâna trecută. El a fost semnat și de mine. A apărut o singură problemă, doamna secretar al Comisiei (n.r.—Doina Federovici) probabil că nu a venit la timp ca să îl semneze. El este depus (n.r.—la Biroul permanent). A și hotărât Biroul permanent să le introducă (n.r. — rapoartele) miercuri, pe amândouă, pentru a nu strica o zi de plen doar cu această procedură, care știți că durează foarte mult. Urmează să le introducă pe amândouă, și pe cel în cazul senatorului Vâlcov, pe ordinea de zi a plenului Senatului de miercuri”, a declarat președintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, conform Agerpres.ro.

El a adăugat că raportul Comisiei juridice pentru senatorul Darius Vâlcov va fi finalizat marți.

Cookies