ARHIVA B365

Cererea DNA de reţinere şi arestare a lui Dan Şova, discutată, marţi, de Comisia juridică din Senat

UPDATE: Comisia juridică a Senatului a decis ca miercuri, de la ora 13.00 să aibă loc audierea lui Dan Şova, iar apoi să se dea avizul privind cererea DNA.

Comisia juridica din Senat care are la dispozitie trei zile sa intocmeasca raport, potrivit regulamentului institutiei. Marti, de la ora 10:00 are loc prima sedinta pentru dosarul lui Dan Sova, informeaza HotNews.ro.

In fata membrilor Comisiei juridice este asteptat si senatorul PSD pentru a-si consulta dosarul si pentru a-si exprima punctul de vedere.

Biroul Permanent va stabili, saptamana viitoare, in baza raportului Comisie juridice, data la care se va desfasura votul in plen.

Procurorii DNA au cerut avizul Senatului pentru arestarea preventiva a senatorului PSD, fost ministru al Transporturilor, in dosarul in care acesta este urmarit penal pentru trei infractiuni de abuz in serviciu, in legatura cu contractele dintre casa sa de avocatura „Sova si Asociatii” si complexurile energetice Rovinari si Turceni.

Sova este acuzat ca in februarie 2015 ar fi depus la DNA 11 procese verbale care sa justifice aceste contracte si care sa arate ca el nu este implicat in ele, insa care ar fi false, spun procurorii.

De asemenea, Sova mai este acuzat ca in 2010 a ordonat distrugerea hard-disk-urilor de la casa sa de avocatura, pentru a ascunde urmele contractelor cu cele doua complexuri energetice. Cererea procurorilor pentru retinerea si arestare preventiva a senatorului PSD Dan Sova va fi votata in plen saptamana viitoare.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button