Cererea de reexaminare a legii privind reducerea CAS, respinsă de Comisia de buget-finanţe a Camerei

de:
02 sept. 2014
0 Afișari
Cererea de reexaminare a legii privind reducerea CAS, respinsă de Comisia de buget-finanţe a Camerei

Comisia de buget-finante a Camerei Deputatilor a respins, marti, cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator, legea urmand sa fie dezbatuta in sedinta luni a plenului, la care va participa si ministrul Finantelor, Ioana Petrescu. Membrii comisiei au respins cererea de reexaminare cu 19 voturi „pentru” si o abtinere, a deputatului PDL Andreea Paul, anunta Mediafax.

Camera Deputatilor este for decizional. Presedintele Traian Basescu a cerut reexaminarea legii „din punct de vedere al oportunitatii”.

Andreea Paul a precizat ca aceasta cerere de reexaminare este justificata pentru ca sursele de finantare a golului bugetar produs de reducerea CAS cu 5% nu sunt vizibile. „Sunt o sustinatoare a reducerii CAS cu 5 puncte procentuale, dar cererea de reexaminare este justificata pentru ca este un gol bugetar care nu se stie cum va fi acoperit”, a afirmat Paul.

Deputatul PDL Gheorghe Ialomitianu a aratat insa ca PDL va vota aceasta masura fiscala, pentru ca mediul de afaceri este sufocat de impozite si taxe. El a criticat Guvernul Ponta pe motiv ca a taiat banii de investitii si a cerut Executivului sa vina cu masuri compensatorii. „PDL a avut modelul de a scoate tara din criza, PSD are modelul de a aduce tara in criza”, a spus Ialomitianu.

Deputatul PNL Eugen Nicolaescu, presedintele comisiei, a spus ca PNL este pentru respingerea cererii de reexaminare a legii de reducere a CAS si a aratat ca nu este de acord „cu viziunea contabila a lui Traian Basescu”, care nu se gandeste ca o relaxare fiscala inseamna cu adevarat crestere economica.

„PNL fara tagada va vota pentru respingerea cererii de reexaminare si pentru mentinerea formei legii adoptata in Camera Deputatilor, cu mentiunea ca aceasta lege o vom gasi in prevederile bugetare din 2015”, a spus Nicolaescu.

Deputatul PSD Ana Birchall a afirmat ca este evidenta nevoia aplicarii acestei masuri de reducere a CAS si ca singurul care nu o sustine este Traian Basescu. Ea a spus ca modelul economic promovat de Traian Basescu si de PDL este pe taieri, iar modelul economic promovat de PSD este de relaxare fiscala. „Reducerea CAS este o masura necesara si ceruta de mediul privat”, a adaugat Birchall.

La sedinta comisiei nu a participat ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, ea fiind inlocuita de un secretar de stat, care a sustinut ca, pentru acest an, masura nu genereaza probleme si se incadreaza in deficitul bugetar.

Presedintele comisiei, Eugen Nicolaescu a precizat, dupa votul deputatilor de respingere a cererii de reexaminare a legii de reducere a CAS, ca legea va intra in dezbaterea plenului in sedinta de luni si ca ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, a anuntat ca va participa la plen.

Cookies