Moment romantic surprins de fotografi la București: Cerere în căsătorie pe treptele de la Ateneu

UPDATE, la un an după: Fotografii care au surprins momentul anul trecut au anunțat că cei doi sunt împreună și acum, tineri și îndrăgostiți ca atunci.

Cei doi erau împreună de doi ani, la publicarea știrii, în 2012, şi, în data de 5 septembrie a acelui an, şi-au promis c-o să fie împreună pentru totdeauna. David a pregătit temeinic momentul cererii în căsătorie şi a chemat ca „martori” un alt cuplu, despre care nu ştia nimic, doar că fac fotografii frumoase: pe Robert şi Irina, de la Cromatica.ro

David le-a trimis fotografilor un e-mail, cu o săptămână înainte şi, odată planurile stabilite, le-a spus că nu vrea ca Cristina să ştie c-o să fie imortalizat momentul. Le-a dat apoi informaţiile despre locul unde se va desfăşura şi ora.

Aşa că, odată ajunşi pe treptele de la Ateneu, la ceea ce Cristina credea că e doar o întâlnire, David i-a pus întrebarea. Fata spune că nu se aştepta, c-au mai vorbit în glumă despre asta, dar nimic mai mult. „Când m-am văzut cu el, am văzut că se întâmplă ceva ciudat, dar nu ştiam exact ce…”, povesteşte Cristina, cu vocea încă gâtuită de emoţie. Spune că i-a observat târziu pe cei doi fotografi: „Nici nu mai ştiam pe ce lume sunt, David îmi arăta inelul, eu mă uitam ba la inel, ba la el… Abia când ne-am ridicat de pe trepte şi mi i-a arătat David cu degetul, mi-am dat seama.” N-au stabilit încă o dată pentru nuntă, spun că-s încă tineri şi vor să termine facultatea mai întâi- sunt studenţi amândoi în Anglia, la Manchester şi mai rămân doar pe timpul vacanţei în Capitală.

Pe părinţi i-au anunţat deja şi sunt încântaţi, Cristina povesteşte că mama ei a şi-nceput să plângă de emoţie, când a văzut fotografiile. 

Forografa, Irina, povesteşte că „Au trecut foarte greu minutele până au apărut în faţa Ateneului. Ne bătea inima ca înainte de un examen greu. Am început să fotografiem – Robert de la distanţă mare, eu de la câţiva metri de ei.  La momentul potrivit, Cristina m-a văzut, apoi am făcut toţi cunoştinţă. Niciunul dintre noi nu era cu adevărat prezent. Fiecare era în vârtejul lui de adrenalină. Era aproape întuneric, aşa că am mai făcut câteva fotografii şi ne-am întors, fiecare, la viaţa obişnuită. Dar am continuat să ne zâmbim ca în anii de facultate, când făceam vreo nebunie de care nu ştia nimeni…”