Centrul Vechi, subiect de șantaj pentru Negoiță la Oprescu: programul teraselor a picat

de:
25 feb. 2013
1 Afișari
Centrul Vechi, subiect de șantaj pentru Negoiță la Oprescu: programul teraselor a picat

Cu toate că proiectul de Regulament de funcționare a teraselor din centrul vechi se bucura atât de sprijinul comercianților din Centrul Vechi, ba chiar și de cel al consilierilor generali PDL, ale căror amendamente au fost introduse în regulament, acesta a picat la vot în legislativul orașului. Proiectul a primit 16 voturi pentru, 0 împotrivă și 9 abțineri, în condițiile în care era nevoie de două treimi din voturi pentru a trece.

Sorin Oprescu, primarul general al Municipiului București, spune însă că acesta a fost un vot politic, care a interferat cu decizie pur administrativă și îl acuză pe Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, că s-ar afla în spatele acestui vot, deoarece ar vrea ca taxele încasate din Centrul Vechi să meargă la el la sector.  La rândul său, primarul general Sorin Oprescu vrea ca toate taxele din centrul vechi să fie încasate de Primăria Generală.

„Negoiță susține că trebuie să discutăm. Nu am ce discuta, în afară de cazurile în care se fac ilegalități. I-am explicat de mai multe ori, se pare că i-am explicat degeaba. Administrare înseamnă și administrare fiscală. Este o hotărâre politică, i-am spus foarte clar la telefon că nu sunt de acord, nu are legătură o hotărâre politică cu o decizie administrativă”, a declarat primarul general, în ședința Consiliului General de luni. Centrul Vechi se află în administrarea Primăriei Generale, care a făcut și investiții în zona, cu toate că se află în cea mai mare parte în zona Sectorului 3. Decizia ar fi fost impusă de la nivelul PSD București, primarul general citând persoanele influente din organizație, Marian Vanghelie și Ecaterina Andronescu. 

Acum, Sorin Oprescu spune că vrea să treacă regulamentul prin Hotărâre de Primar, fără să mai fie nevoie de votul consilierilor generali, urmând ca regulamentul să intre în vigoare la 15 martie: „Am s-o fac prin dispoziție de primar, ca să explic că nu stau să mă îndoaie acum pe mine orice om care vine mai târziu și nu prinde trenul și, în loc să intre în compartiment, intră la toaletă. E o chestiune de partid, indusă, legată de faptul că cineva crede că e împotriva tuturor.” – a spus Oprescu.

„Eu nu negociez Bucureștiul cu nimeni. Eu vi-l prezint dumneavoastră și dumneavoastră hotărâți (n.r. dumneavoastră = membrii CGMB)”, a punctat Primarul Capitalei referitor la discuțiile cu Robert Negoiță și interesul politic în reglementarea fiscală a activității din Centrul Vechi. Întrebat de ce a ales să pună proiectul în dezbatere publică, supunându-l votului CGMB, Oprescu a spus „pentru că sunt transparent şi aşa află şi oamenii despre anumite lucruri”.

În ianuarie 2011, Sorin Oprescu cerea consilierilor generali ca tot centrul vechi să treacă în administrarea Primăriei Generale, care a făcut și investiții în zonă. Consilierii generali s-au opus însă. Primarul general vrea să ia de la primăriile de sectoare 46 de străzi, pe lângă cele peste 600 aflate deja în administrarea sa. Două dintre acestea, respectiv Smârdan şi E Carada sunt situate în centrul istoric, situat în Sectorul 3, condus de Liviu Negoiţă. În Raportul de Specialitate care justifică preluarea străzilor de Primăria Capitalei, se arată că „pentru o abordare unitară a proiectului de reabilitare a Centrului Istoric, este necesar ca toate străzile aflate în acea zonă să fie administrate de municipalitate, impunându-se preluarea în administrare şi a străzilor Smârdan (între străzile Doamnei şi Lipscani) şi E. Carada”.

Proiectul regulamentului prevedea ca patronii de localuri din Centrul Vechi nu vor mai avea voie să îşi doteze terasele cu mobilier sau covoare din plastic, în culori stridente, plante decorative artificiale sau jardiniere din plastic. „Mobilierul va avea structura din lemn, răchită sau metal, în concordanţă cu arhitectura clădirilor” se scrie în proiectul de hotărâre. 

Umbrelele teraselor vor trebui să se încadreze doar în paleta de culoare alb-beige, mobilierul trebuie să fie în culori identice într-un local  şi este interzisă amplasarea de cortine de protecţie împotriva ploii sau vântului. 

În privinţa programului de funcţionare, modificările au un caracter mai puţin restrictiv decât se anunţase iniţial. Astfel, terasele se vor închide la ora 4 dimineaţa, când patronii sunt obligaţi să strângă mobilierul pentru a permite accesul serviciilor de salubritate. De asemenea, noul regulament impune ca muzica sau spectacolele live să se desfăşoare doar până la ora 22.00 pe terasele sezoniere.

Se interzice ;i prepararea de mâncare în aer liber, cu excepţia evenimentelor de scurtă durată precum târguri sau serbări. Este interzisă şi servirea alimentelor din veselă de plastic pe terasele amenajate.

Terasele vor fi amenajate doar pe lungimea clădirii în care localul îşi desfăşoară activitatea şi se va urmări, pe cât posibil, ca terasele diferitelor localuri să aibă lungimi egale. Regulamentul prevede, de asemenea, ca pe mijlocul străzilor fără trotuar să fie lăsat un spaţiu liber, între mobilierul stradal, cu lăţimea de 4m pentru intervenţii de urgenţă. De asemenea, terasele nu vor mai putea fi amenajate pe străzile cu trotuare cu o lăţime mai mică de 3m. , sau unde nu se mai poate asigura şi loc pentru circulaţia pietonilor.

Regulamentul propus va fi supus votului Consiliului General al Municipiului Bucureşti în şedinţa de luni, 25 februarie. Consilierii pot hotărî, cu acelaşi prilej, să modifice anumite precizări are regulamentului sau să îl respingă în totalitate.

După ce la începutul anului a fost publicat un proiect care interzicea funcţionarea teraselor în timpul nopţii, criticat dur atât de proprietari cât şi de bucureşteni, între timp regulamentul a fost adaptat, dupădiscuţii ale primarului Sorin Oprescu cu patronii de terase şi restaurante.

Cookies