ARHIVA B365

Centrul Capitalei invadat de maşini ARO

Punctul de întâlnire al maşinilor este în piaţa George Enescu, iar privitorii vor putea admira celebre modele de maşini şi interacţiona cu posesorii acestora. Traseul va include Bd Magheru, Bd. Ana Ipătescu, Bd. Aviatorilor, Bd. Kiseleff, şoseaua Bucureşti – Ploieşti, iar destinaţia finala va fi parcarea mall-ului Băneasa Shopping City, unde vor avea loc demonstraţii ale vehiculelor.

Doritorii vor putea participa la un drive test gratuit, potrivit evz.ro. Printre modelele participante la paradă se vor număra şi ARO M461 (IMS), ARO 241, ARO 243 sau ARO 10.

Evenimentul este realizat de Transilvania Film în colaborare cu Libra Film Production şi Retromobil Club România cu ocazia lansării în cinematografie a filmului „Despre oameni şi melci”, a cărui acţiune se concentrează asupra fabricii de maşini ARO. ARO (Auto România) a intrat în funcţiune în 1957 și a produs peste 380.000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în peste 110 țări (înainte de 1989, 90% din producție a fost exportată). Automobilul de teren a ieșit din fabricație în anul 2003.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button