Centrul Capitalei blocat de miting. VEZI RUTELE OCOLITOARE

de:
16 mart. 2011
0 Afișari
Centrul Capitalei blocat de miting. VEZI RUTELE OCOLITOARE

Locul de desfăşurare a mitingului din Piaţa Constituţiei va fi delimitat de Bd. Unirii, de la intersecţia cu Bd. Regina Maria până la Piaţa Constituţiei, Piaţa Constituţiei şi Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite. Astfel, vor fi instituite restricţii de circulaţie şi de parcare pe următoarele artere:

– miercuri, până la ora 23:00 va fi restricţionată parcarea autovehiculelor în Piaţa Constituţiei şi pe Bd. Unirii între Bd. Regina Maria şi Piaţa Constituţiei, pe ambele sensuri

– de la ora 05:00 dimineaţa şi până în noaptea de miercuri la ora 03:00 se va restricţiona traficul rutier pe Bd. Libertăţii, sensul de mers dinspre Bd. Naţiunile Unite către Calea 13 Septembrie;

– miercuri, între orele 09:00 – 22:00, se va restricţiona în totalitate traficul rutier, pe Bd. Libertăţii între Bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie şi pe Bd. Unirii între Bd. Regina Maria şi Piaţa Constituţiei;

– traficul rutier pe Bd. Libertăţii între Splaiul Independenţei şi Bd. Naţiunile Unite va fi închis miercuri între orele 09:00 – 12:00 şi între orele 19:00 – 22:00

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să evite deplasarea atât în zonele menţionate, cât şi în împrejurimile acestora, să evite, pe cât posibil, folosirea autovehiculelor personale, în ziua desfăşurării manifestărilor publice şi să utilizeze transportul public suprateran şi subteran, pentru a evita blocajele de trafic, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, să păstreze liber centrul intersecţiei şi să nu oprească în zone în care ar putea împiedica circulaţia rutieră (ex.: staţii RATB, treceri pentru pietoni, în paralel cu alte autovehicule) sau în zonele de desfăşurare a manifestărilor publice, să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere.

RUTE OCOLITOARE RECOMANDATE DE BRIGADA RUTIERĂ:

dinspre Bd. Ghencea, prin Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Bd. George Coşbuc – Bd. Regina Maria – Piaţa Unirii;

dinspre Piaţa Alba Iulia, prin Bd.Unirii – Bd. I.C. Bratianu – Splaiul Independenţei – Pod B.P. Haşdeu – Str. B.P. Haşdeu – Str. Izvor – Piaţa Arsenalului – Calea 13 Septembrie.

Cookies