ȘTIRI

Centru comercial și bloc cu 7 etaje, în grădinile Palatului Stirbey de pe Calea Victoriei. FOTO

Comisia de Urbanism din cadrul Primăriei Capitalei a dat aviz pozitiv proiectului de construire a unei clădiri cu cinci nivele la subsol, parter, mezanin și 7 etaje în spatele Palatului Stirbey de pe Calea Victoriei. Proiectul a mai fost prezentat în Comisia de Urbanism însă a fost respins, membrii Comisiei cerând modificarea acestuia. În noul proiect, aprobat miercuri, suprafața de spațiu verde a fost majorată până la aproximativ 2000 metri pătrați.

Clădirea nouă va fi ridicată pe terenul ocupat de grădinile palatului și va avea o înălțime de 34 de metri, dublă față de cea a Palatului Stirbey. La primele patru nivele din subteran vor fi amenajate locuri de parcare, iar la nivelul -1, parter, mezanin și primele două etaje va funcționa o galerie comercială. De asemenea, pe cele șapte etaje ale clădirii vor fi amenajate apartamente de lux.

Noua construcție va fi separată de palat printr-un atrium cu acoperiș retractabil, iar fațada de la Calea Victoriei va fi înverzită. De asemenea, între cele două clădiri va fi amenajat și un pasaj pietonal, dar un spațiu expozițional.

De asemenea, Palatul Stirbey va fi restaurat și va funcționa ca muzeu și centru cultural.

Pentru a fi realizat, acest proiect va trebui aprobat de Consiliul General al Municipiului București.

Istoria Palatului Știrbey

Palatul Stirbey a fost construit între 1833-1835 dupa planurile arhitectului Michel Sanjouand, la comanda lui Barbu Dimitrie Stirbey (1799-1869). În timpul domniei sale (1849-1853 si 1854-1856), Barbu Stirbey a folosit palatul ca reședință domnească. În 1852, palatul este modificat de către Xavier Villacrosse si Moritz von Ott.

In 1882, Alexandru Stirbey, fiul domnitorului, schimba dupa proiectul arhitectului Friederic Hartmann fatada dinspre Calea Victoriei si apare etajul cu cariatide. Palatul era cunoscut de protipendata secolului al XIX-lea si de la inceputul secolui al XX-lea pentru balurile fastuoase care se tineau aici. In spatele palatului era amenajata una dintre cele mai frumoase si luxoase gradini din Bucuresti.

Complexul a ramas in posesia familiei Stirbey pina in 1948, cind are loc nationalizarea. Atunci bunurile si pivnitele revin Intreprinderii de industrializare a vinului. Intre 1954 – 1977, in palat este gazduit Muzeul de Arta Populara. La inceputul anilor ’80, se deschide aici Muzeul Ceramicii si Sticlei, ce va functiona pina in 1994. Intre 2001-2004, palatul a fost recuperat de mostenitorii familiei Stirbey si a fost vandut unui anume Ovidiu Popescu.

 

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button