Celebrul Hotel Intercontinental a fost rebranduit. Cum au reacționat oamenii când au văzut noua siglă a Grand Hotel Bucharest

11 ian. 2022
663 Afișari
Celebrul Hotel Intercontinental a fost rebranduit. Cum au reacționat oamenii când au văzut noua siglă a Grand Hotel Bucharest

Hotelul Intercontinental a devenit de la 1 ianuarie 2022 Grand Hotel Bucharest, după ce noii proprietari au decis să-l rebranduiască. Acțiunea de marketing, care a fost anunțată în ultimul moment - cu două săptămâni inainte de implementare - a strâns primele reacții în mediul online.

Hotelul Intercontinental a devenit de la 1 ianuarie 2022 Grand Hotel Bucharest, acțiune care a fost comentată de utilizatori pe Instagram și Facebook, pe paginile hotelului, sau în Instastory.

Singurii români care s-au încumetat să comenteze schimbarea de la Hotelul Continental au fost cei deranjați de decizie. Ei văd în hotelul de cinci stele, inaugurat în 1971, un simbol al Bucureștiului și nu o emblemă a trecutului comunist. La momentul anunțului de rebranduire, proprietarii hotelului nu au oferit prea multe informații legate de schimbare, însă un astfel de proces capital, care poate afecta notorietatea unității de cazare, are loc de regulă în momentul în care brandul este o piedică în atragerea de noi clienți. Abia după modificarea siglei, hotelul va intra printr-un proces de renovare şi modernizare, iar lucrările vor începe anul acesta şi vor fi finalizate în 2024, investiţii care însumează 21 mil. euro.

Grand Hotel Bucharest: ”Va reconfirma poziția și reputația hotelului”

Mesajul Grand Hotel Bucharest care a stârnit reacții pe rețelele de socializare, majoritatea negative, a fost unul de încredere că se va păstra mostenirea amplasării și amprenta internațională, însă nu și denumirea.

„New year, new challenges!
Ne-am mobilizat cu mult entuziasm pentru o misiune specială, aceea de transformare a hotelului nostru in Grand Hotel Bucharest.
Analizând istoria și awareness-ul acestui simbol al Bucureștiului, se va păstra mostenirea amplasării și amprenta internațională, iar noul Grand Hotel Bucharest va reconfirma poziția și reputația pe care le deține în peisajul hotelier autohton.”, a fost postarea de pe Facebook realizată în 30 decembrie 2021 în care pagina și-a schimbat numele din Hotelul Intercontinental în Grand Hotel Bucharest.

 

Noua siglă a Hotelului Intercontinental rebranduit. Foto: Facebook Grand Hotel Bucharest
Noua siglă a Hotelului Intercontinental rebranduit. Foto: Facebook Grand Hotel Bucharest

De la „este păcat, la amatorism”, de la „trist la dezastru”, noul brand a fost puternic criticat de utilizatori pe Facebook și pe Instagram.

Reacțiile utilizatorilor la noua siglă a hotelului:

”E urât oameni buni 🙁 font, culoare, logo.” (a strâns 10 like-uri)

”Cine a realizat acest “rebranding”? Este un dezastru din toate punctele de vedere… un proiect cu atat de mult potential, doar viziunea lipseste. Trist.” (a strâns 14 like-uri)

”Mai oameni buni, ati ratat o sansa sa aveti o identitate noua moderna, un design bun, echilibrat. Aveti o asa mare expunere in centrul Bucurestiului, asa o traditie simbolica si vizuala, pacat ca nu ati lucrat profesionist….”
(a strâns 13 like-uri)

”Păcat!”

”L-ati facut in paint? 😬”

”Nepotul cui la făcut?”

”Au inima😖😖. Cum să faci design de hostel pt un hotel istoric, care-a găzduit presa internațională la Revoluția din ’89 și l-a avut cazat pe Pavarotti? Și vedeți că în bio aveți încă hashtag cu intercontinentalul. Amatorism de la un capăt la altul. Exista agenții de branding, care fac poziționare strategică, comunicare și imagine ca la carte. Eu zic sa găsiți una și să reparați acest derapaj.” (18 like-uri)

”Cand baiatul de la receptie stie si paint 🙈”

Comentariu postat de un utilizator pe Instagram
Comentariu postat de un utilizator pe Instagram

Istoricul Hotelului Intercontinental

Hotelul a fost inaugurat în 1971, iar Intercontinental a fost primul brand hotelier internaţional care a intrat pe piaţa locală. Hotelul de cinci stele din centrul Capitalei are 22 de etaje, o înălţime de aproape 90 de metri şi 257 de camere şi apartamente.

Hotelul Intercontinental, un simbol al Bucureştiului, și-a pierdut numele de la 1 ianuarie 2022 şi s-a rebranduit în Grand Hotel Bucharest, după ce Compania Hotelieră InterContinental România S.A şi IHG Hotel & Resorts, proprietarul mărcii InterContinental, nu au prelungit contractul de management pe care îl aveau din 2006, înainte de aceasta unitatea de cazare funcţionând sub franciză.

“Astfel de schimbări pot induce poate o percepţie diferită, dar noi avem o echipă profesionistă, ne-am pregătit pentru acest moment, hotelul va continua să presteze acelaşi tip de servicii, nu ne aşteptăm să existe probleme legate de această tranziţie”‚ a precizat, pe 12 decembrie 2021, Lucian Marinescu, membru al Consiliului de Administraţie în Compania Hotelieră Intercontinental, care administrează hotelul cu acelaşi nume din Bucureşti.