ARHIVA B365

Cele mai vândute cartele de acces la metrou, abonamentele cu 62 de călătorii, eliminate fără logică

În ultimul raport de audit emis de Curtea de Conturi, privind „Performanța activității specifice desfășurate de către Metrorex SA” a fost analizată şi ajustarea tarifară din 25 martie 2015, făcută prin Ordinul Ministrului Transporturilor.

Ajustarea tarifară solicitată era necesară și îndreptățită, însă Curtea de Conturi „își exprimă rezerva asupra variantei alese – din cele două analizate – și anume aceea cu eliminarea abonamentului lunar de 62 de călătorii și menținerea doar a celui cu număr nelimitat, mai scump, precum și asupra modului în care a fost fundamentată, motivată și comunicată public această opțiune”.

În raport se precizează că abonamentul lunar cu 62 de călătorii, introdus în anul 2010, a devenit, în timp, cel mai căutat și apreciat titlu de călătorie de către publicul călător – circa 35% din totalul călătoriilor și din totalul încasărilor – față de abonamentul cu număr nelimitat, mai scump cu circa 15%, care avea pondere de circa 3% în totalul călătoriilor și în totalul încasărilor.

„În pofida faptului că a suportat cele mai mari procente de majorare cu ocazia ajustărilor din anii 2011 (circa 30%) și 2012 (circa 43%), față de abonamentul cu număr nelimitat de călătorii (0%, respectiv 20%), abonamentul cu 62 de călătorii era un titlu de călătorie adecvat și convenabil pentru „călătorii fideli” ai metroului care, în general, folosesc metroul pentru a merge la și de la serviciu, adică 2 călătorii pe zi și 44 pe lună, restul fiind disponibile pentru deplasările suplimentare și pentru cele de la sfârșitul săptămânii.

Avantajul pentru călători era că prețul plătit reflecta mai fidel numărul de călătorii efectuate, adică prestația efectivă pe care Metrorex o făcea pentru aceștia, iar dezavantajul pentru Metrorex era că acest tip de abonament era, în practică, o cartelă cu 62 de călătorii, putând fi utilizat pentru validarea intrării succesive a mai multor persoane, altele decât titularul, fără temporizarea de 15 minute specifică abonamentului nelimitat„, arată Curtea de Conturi.

Vezi şi: În cazul unui incendiu la metrou, operaţiunile de salvare sunt foarte dificile – Curtea de Conturi

Potrivit instituţiei, conducerea Metrorex s-a axat excesiv pe majorarea veniturilor cu orice preț, ceea ce a eclipsat într-o oarecare măsură obiective strategice precum: „atragerea călătorilor către metrou”, „reducerea traficului de suprafață și a poluării”, „diminuarea cheltuielilor cu întreținerea carosabilului”, „caracterul de interes public” și cel de „serviciu public social” sau „consolidarea brandului Metrorex”.

„Această tendință pare a-și avea originea în penuria cronică de subvenții de la bugetul statului, dar și în introducerea conducerii corporative și a indicatorilor de performanță aferenți stabiliți pentru CA și pentru directorul general (OUG nr. 109/2011), precum și într-o relativă detașare a managementului față de opiniile, așteptările și reacțiile călătorilor, generată atât de poziția unică pe care o deține entitatea în transportul subteran cât și de faptul că nu depinde în totalitate de călători, de numărul lor și de veniturile încasate de la aceștia”, explică reprezentanţii Curţii de Conturi.

Potrivit raportului citat, eliminarea abonamentului de 62 de călătorii nu numai că nu a fost precedată de o analiză de impact, inclusiv mediatică, sau de un sondaj de opinie, dar „a fost fundamentată printr-un argument care nu are suficientă susținere reală și nici logică și care, ajuns în spațiu public prin comunicatele de presă ale Metrorex și ale MT, au produs reacții generale de dezaprobare din partea cetățenilor, reflectate intens în sesizările transmise de către aceștia și în mass-media”.

Metrorex a anunţat atunci că a luat decizia de a elimina cartelele de 62 de călătorii din cauza nemulţumirilor călătorilor. „Având în vedere numeroasele petiții înregistrate la Metrorex în ultimii 3 ani cu privire la abonamentul lunar cu 62 de călătorii, precum și petițiile primite prin ANPC, prin care călătorii își exprimau nemulțumirea în ceea ce privește efectuarea numărului de călătorii în perioada de valabilitate a abonamentului (fie efectuarea integrală a numărului de călătorii înainte de expirarea perioadei de valabilitate de o lună a abonamentului, fie neefectuarea celor 62 de călătorii caz ce conduce la nemulțumirea călătorilor în ceea ce privește plata călătoriilor neutilizate), Metrorex a analizat petițiile și propune eliminarea acestui titlu de călătorie, astfel călătorii fideli se pot orienta către alte titluri din portofoliul Metrorex, în principal către Abonamentul lunar cu număr nelimitat de călătorii”, au declarat oficialii Metrorex.

Însă, potrivit Curţii de Conturi, „numeroasele petiții ale călătorilor” nu reprezintă un indicator relevant comparativ cu numărul semnificativ de călători care au utilizat acest tip de abonament și cu ponderea petițiilor în totalul petițiilor primite, iar nemulțumirile exprimate au vizat anumite limite ale acestui titlu de călătorie care, fie se puteau remedia de către Metrorex, fie călătorii respectivi aveau posibilitatea de a alege alte titluri de călătorie existente, inclusiv abonamentul nelimitat.

„Pornind de la o situație reală, dar fără anvergură, argumentația Metrorex generalizează nemulțumirea și, fără a fi cerută nici chiar de către petenți, elimină abonamentul în cauză, anulând astfel posibilitatea călătorilor de a alege în cunoștință de cauză între cele două tipuri de abonament și obligându-i pe toți, inclusiv pe petenți, să achiziționeze alte titluri de călătorie mai scumpe, în special abonamentul nelimitat.

În acest fel, Metrorex a eliminat posibilitatea prin care călătorul, pentru deplasările cotidiene la și de la serviciu, să achite un preț mai apropiat de prestațiile efective de care are nevoie și pe care le primește, adică de numărul de călătorii efectuate, impunând abonamentul cu numărul nelimitat de călătorii, ca fiind singurul existent, dar de care puțini au nevoie cu adevărat.

În acest mod, Metrorex a implementat o soluție favorabilă creșterii mai accentuate a veniturilor (rezultat pe care îl invocă în prezent), dar care conține și o componentă mai puțin etică – și care ar fi fost de preferat să fie evitată – în sensul că pretinde și primește (prin eliminarea opțiunii) contravaloarea unor călătorii / prestații potențial disponibile în abonamentul nelimitat, dar de care călătorii nu au nevoie, nu le efectuează, dar le plătesc”, se mai arată în raportul Curţii de Conturi.

Citeşte şi: Metrorex, căpuşat de firma sindicatului de 21 de ani. Se propune sesizarea DNA – Curtea de Conturi


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button