Bd. Magheru a rămas fără spații verzi. La promenadă printre gropi și mașini parcate: GALERIE FOTO

de:
29 iul. 2013
0 Afișari
Bd. Magheru a rămas fără spații verzi. La promenadă printre gropi și mașini parcate: GALERIE FOTO

Amenajarea bulevardelor Gheorghe Magheru și Nicolae Bălcescu fusese anunțată cu mare optimism de reprezentanții municipalității în urmă cu un an. Atunci se promitea că arterele istorice ale Bucureștiului vor fi reabilitate și vor avea fi mult mai „prietenoase” pentru pietoni. 

De atunci, lucrările de reamenajare au fost finalizate doar parțial și continuă să arate deplorabil. În plus, deși cele două principale străzi „de promenadă” ale Bucureștiului sunt printre cele mai circulate și poluate artere, Magheru și Bălcescu au rămas fără spațiile verzi: peste 140 de arbori au dispărut în ultimii 20 de ani, după cum informa B365.ro încă de acum două luni. De asemenea, pe toată lungimea porțiunilor proaspăt amenajate în ultimul an s-au pus și scuaruri pentru plantarea arborilor, în care găsim însă doar buruieni, iar pe marginea trotuarelor în loc de gazon găsim nămol sau pământ uscat, din care ies, din loc în loc, cablurile dedicate corpurilor de iluminat. 

În locuri spațiilor verzi pierdute, Primăria a ales să „planteze” ghivece metalice, murdărite sau vandalizate, în care copacii se usucă rapid. Strategia se păstrează și în 2013, municipalitatea achiziționând deja noi jardiniere (foto) pe care a început le plaseze pe drumul dintre Universitate și Piața Romană, în detrimentul întreținerii arborilor naturali. Acestea au fost amplasate în primă instanţă în dreptul Hotelului Intercontinental.

 

Dispariţia arborilor se manifestă cel mai pronunţat pe partea cu Intercontinental-Cinema Patria a Bulevardelor Bălcescu şi Magheru, unde lucrările de reabilitare nu au ajuns încă (foto). Aici, trotuarele sunt vechi şi pline de gropi, copacii au fost tăiați, iar scuarurile betonate pentru a face loc unor gherete sau terase. În dreptul librăriei Cărturești, pietonii sunt obligați să facă un slalom printre gheretele de ziare și cabinele telefonice, printre care este loc de doar o persoană. 

Un alt exemplu de „dispariție” recentă a arborilor din centrul Bucureștiului găsim și în Piața Universității, la statui, unde după construirea parcării subterane au fost amplasați doar câțiva copaci pe marginile spațiului ce a fost betonat integral.

Diferența dintre proiectul propus și cum arată Bd. Magheru în acest moment:

Ultimul termen de finalizare a trotuarelor dintre Universitate şi Romană este sfârşitul lunii august”. Lucrarile sunt in curs de executare si urmeaza sa fie finalizate pana la sfarsitul verii”, transmite Administraţia Străzilor într-un răspuns oficial către B365.ro. 

Pavajul a fost finalizat între Universitate și Str. Dem. I. Dobrescu (vizavi de Biserica Italiană). Pe trotuare a fost turnat asfalt, au fost montate bordurile, mobilierul urban și stâlpișorii împotriva parcării. De asemenea, s-a amenajat și fântâna din dreptul blocului Eva și parcarea ce desparte spațiul pietonal în două pe aproape întreaga lungime a celor două bulevarde. Pe porţiunea dintre strada Dem. I. Dobrescu şi Hotelul Lido însă, trotuarul este spart în totalitate, iar amenajările nici nu au început. Mai departe de hotelul Lido, trotuarul fusese amenajat, însă a fost spart din nou pentru execuţia unor lucrări edilitare.   

Lucrările au întârziat considerabil în acest an pentru că firmele care se ocupă amenajare au așteptat să primească garanția că primesc banii de la municipalitate înainte de a se reapuca de lucrări. „Firmele așteaptă semnarea acordului cadru pentru a se reapuca de lucrări. Acesta stabilește prețurile plătite de administrație pentru lucrările efectuate și se semnează anual, în funcție de bugetul municipalității din fiecare an”, ne declara Carmen Dincă, reprezentantul Administrației Străzilor, la începutul verii. De asemenea, în luna mai reprezentanții Administraţiei Străzilor comunicau, pentru B365.ro, faptul că lucrările au întârziat cât se aștepta intrarea în vigoare a bugetului Primăriei Capitalei pe 2013, aprobat târziu, la sfârșitul lui aprilie.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 1,7 milioane de lei, iar banii provin de la Primăria Capitalei. Lucrările de refacere a trotuarelor de pe Bulevardul Magheru sunt făcute de firma Tehnologica Radion, implicată în mai multe controverse, în presă, privind atribuirea prefernţială a unor contracte pe sute de milioane de euro, bani publici. În Bucureşti, firma Tehnologica Radion s-a ocupat, în ultimii ani, de refacerea podului Băneasa, reabilitarea şoselelor Iancului şi Pantelimonreabilitarea Pasajului Lujerului, reabilitarea pasajului Obor, Modernizarea centurii Capitalei între A1-DN 7 si DN 2-A2, noua Magistrală de metrou din Drumul Taberei, reparaţia gropilor de pe diverse bulevarde ale Capitalei, refacerea aleilor din parcuri, reparaţia străzilor pentru lucrările RADET şi reabilitarea termică a blocurilor.

Întârzieri şi amenajări făcute în bătaie de joc întâlnim și în Piața Unirii, unde lucrările au început în noiembrie 2012. După cum era de așteptat, acestea nu au putut fi finalizate până la venirea sezonului rece, astfel încât șantierul a înghețat până a venirea primăverii și pietonii sunt obligați să facă slalom printre dalele sparte şi găurile din pavaj. „Lucrările la Piața Unirii au reînceput. Spre sfârșitul lunii iulie se vor finaliza”, declarau reprezentanţii Administraţiei Străzilor pentru B365.ro, cu privire la termenul de finalizare al lucrării, în luna iunie a acestui an. Între timp, termenul de finalizare s-a transformat, la fel ca pe Bulevardul Magheru, în „sfârşitul verii”. 

Cookies