Cele mai bune locuri de aterizat cu elicopterul în București sau cum igiena intimă te ajută să ai o viață mai bună

16 iul. 2021
2390 Afișari
Cele mai bune locuri de aterizat cu elicopterul în București sau cum igiena intimă te ajută să ai o viață mai bună
Cursa vieții, oferită gratuit de taximetriștii din București

Primul elicopter pe care l-am văzut în această viață, pentru că sunt convins că eu am mai văzut elicoptere în viețile mele anterioare, mi-a apărut în fața privirii undeva între 1986 și 1988. Prima Doamnă de la vremea respectivă, Elena Ceaușescu, și soțul dumneaei au vizitat orașul Drăgășani unde se făceau tenișii de Drăgășani. Vă dați seama că, dacă tenișii respectivi s-ar fi făcut la Măciuca, s-ar fi numit tenișii de Măciuca, dar, pentru că se făceau la Drăgășani, s-au numit teniși de Drăgășani. Mă bucur mult că am lămurit treaba asta, pentru că pe pământ sunt multe treburi nelămurite.

În momentul vizitei familiei prezidențiale, mama a și cântat în corul de la Cântarea României la serbarea organizată de județul Vâlcea, eu locuiam împreună cu familia mea în satul Voicești. Satul Voicești e foarte aproape de fabrica unde se făceau tenișii. Din fundul curții noastre, zona unde se termina grădina și începeau porumbii, s-a putut vedea foarte clar momentul în care a aterizat elicopterul. Imaginați-vă acum, vă rog frumos, o axă între fundul curții noastre și fabrică. Mulțumesc că v-ați imaginat-o. Pe axa asta, mult mai aproape de noi decât de fabrică, se află cimitirul din Voicești, prin urmare, dacă făceai abstracție de planuri, elicopterul a părut să aterizeze în cimitir ca un act prevestitor legat de ceea ce avea să se întâmple cu familia prezidențială care a zburat, ulterior, cu elicopterul de pe CC direct în cimitir, practic.

Am povestit asta, pentru că știu că toată lumea stătea cu sufletul la gură să afle când a văzut Teleșpan primul elicopter. Atunci l-am văzut. 

Fiind o persoană căreia mintea îi zboară mai mult decât are aripi, mă consider, efectiv, un expert în aterizări de urgență. Consider, așadar, că cele mai propice locuri pentru aterizările de urgență în București sunt acum Mitropolia și zona din jurul Catedralei Mântuirii Neamului. Specific încă o dată că mie nu mi-a fost frică de Dumnezeu până să văd Catedrala Mântuirii Neamului. Acum, că am văzut-o, pot spune că sunt și eu un creștin ortodox cu frică de Dumnezeu. Pot spune, că nu sunt, de fapt. Doamne ajută. 

Locurile acestea sunt cele mai indicate pentru că tot ce vine din Cer e un semn de la Dumnezeu, iar noi facem greșeala absolută de a aștepta semne de la El, în loc de a-i da noi semne. Un elicoper venit din Cer ar evidenția foarte franc unul dintre cele mai evidente semne pe care ni le dă Dumnezeu încontinuu, omul. Că elicopterul nu vine singur din cer. Omul e un semn de-ale lui Dumnezeu și ar trebui tratat ca atare. Cu respect, recunoștință și iubire. În sensul că, dacă Dumnezeu a făcut totul, înseamnă că ne-a făcut și pe noi. Problema este că noi nu ne tratăm unul pe altul ca și cum ne-ar fi făcut Dumnezeu. Think about it. Oricum, încă un argument ar fi faptul că eu cred că multe lume se gândește la Dumnezeu în momentul unei aterizări de urgență, așa că locurile indicate mai sus sunt cu atât mai binevenite.

Treaba asta cu frica de Dumnezeu e una dintre cele mai mari probleme ale lumii. Am văzut anul trecut un meme care sintetizează frica de Dumnezeu foarte bine. Meme spunea așa: “Chiar crezi că Dumnezeu, care a făcut Universul infinit din Iubire se supără pe tine pentru că folosești un dildo prea mare?”. Întrebarea e retorică și ceea ce este important aici, mai ales că e vară, e că nu contează dacă în zona respectivă introduci dildo sau om, plăcerea e mai mare când zona e curățită în prealabil. Igiena exluda respingerea, iar respingerea, dacă nu ești echilibrat, face rău la psihic. Evitarea respingerii, evident, atrage o viață mai bună. Orice idee sau obiect intră mai ușor într-o minte sau într-un loc curat, pegătit în prealabil. Asta voiam să subliniez. O minte curată primește mai ușor o idee imaculată. Asta ar fi concluzia. Și teniși de Drăgășani nu se mai fac.

Nota B365.ro: Acum, că știm și care crede Teleșpan că-s cele mai bune locuri din București pentru aterizat cu elicopterul, mai facem o listă esențială cu alte pilde, recomandări, chestii magnifice de la Adi (care, de obicei, ne și pupă, nu habar n-avem de ce azi s-a abținut)

Cookies