Cel mai vizitat județ din România. Cine a detronat Bucureștiul de pe locul I

09 feb. 2021
136 Afișari
Cel mai vizitat județ din România. Cine a detronat Bucureștiul de pe locul I

În anul 2020, Constanţa a fost cel mai vizitat judeţ din țară. În clasament, locul doi a fost ocupat de Braşov, iar Capitala a coborât pe locul trei.

Așadar, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, Constanța a întâmpinat peste 1 milion de turiști anul trecut după ce mulți români au ales să își petreacă vacanța de vară pe litoralul românesc, iar în București au ajuns doar 560.000 de turiști.

Pe locul al doilea se află Braşovul, care nu şi-a schimbat poziţia în clasament, dar a atras mult mai puţini turişti. În 2019, circa 1,3 turişti au ajuns în Braşov, pe când anul trecut numărul acestora a fost de doar 715 mii.

Astfel, deși în 2019 Bucureştiul a fost cel mai vizitat oraş din România, pandemia a detronat Capitala, poziţionând-o pe locul al treilea.

La polul opus, cele mai puţin vizitate judeţe de către turişti în 2020 au fost Giurgiu, cu doar 5.700 de turişti sosiţi, Teleorman, cu 6.500 de turişti, şi Călăraşi, 9.900 de turişti.

Turismul de business a fost puternic impactat de pandemie, după ce multe companii au renunţat să îşi trimită oamenii în delegaţii sau să organizeze diferite evenimente, ceea ce a însemnat scăderi masive pentru hotelierii de business. Hotelurile din marile oraşe au fost foarte afectate de noile condiţii de lucru adoptate de către companii, astfel că gradul mediu de ocupare nu a trecut de 20% în cazul hotelurilor de lux.

România are doar 36 de hoteluri de cinci stele, cu două mai multe faţă de anul anterior, iar aproape jumătate dintre acestea se află în Bucureşti şi Cluj.

Cookies