Cel mai simpatic năpârstoc circulă cu STB. Vorbește întruna și-ntr-o limbă pe care s-ar putea s-o înțelegi

Pe traseele STB, orice călătorie e ocazia de-a observa de aproape o nestemate omeneștii.  Azi, dinspre relațiile dintre părinți și copii au mai multe fațete decât orice piatră prețioasă care-a trecut prin mâna unui bijutier. Și, adesea, valorează mai mult. 

🚌 În autobuzul 484, mama își ține ocupat năpârstocul din brațe arătându-i lucruri pe fereastră și explicându-i ce văd împreună:

– Uite, mami, ce e acolo? O clădire de birouri!

Cu gura până la urechi și dând din mânuțe, copilul repetă: „O chidie de bombieee!”. 

La cât e de adorabil prichindelul, așa ar trebui să-i rămână numele.

🚌 Tot pe-un traseu STB. La telefon, o femeie își povestește aventurile de la cumpărături de jucării:

– Am întrebat „Aveți dinozauri?” Vânzătoarea s-a uitat un pic pe rafturi și mi-a zis „Îmi pare rău, nu avem…”

Am plecat cu mâna goală, da’ cred că zisesem greșit „dinozaur”… Era din ăla… cu aripi! Nu, nu unicorn… A, gata: dragon! Mă duc din nou, poate d-ăla au!

🌈 Fetița are hanorac alb, cu un curcubeu imprimat, și părul prins cu elastic roz. Urmărește pe geamul tramvaiului 32 clădirile. 

– Mami, uite gădinița ta!

– Da, unde mergeam când eram mică, așa,  ca tine.

– Și ce făceai acolo? Te jucai și domeai?

– Exact așa! 

– Și aveai o jucăie cu caie domeai?

– Da, o păpușă. Păpușa verde pe care am păstrat-o pentru tine și ți-am dat-o ție. 

– Și domeai cu ea?

– Da, dar nu la grădiniță. Dormeam cu ea acasă. Chiar, nu mai știu unde e… Ai pus-o tu pe undeva.

– Dacă o găsesc, domi din nou cu ea?

Mama nu răspunde, în schimb zâmbește și-și învelește copila cu privirea tandră. O mângâie pe păr și continuă să tacă. Dar copilul e plin de întrebări:

– Aikido făceai la gădi?

– Nu, mami, nu făceam…

– De ce?

– Nu știu să-ți răspund acum…

– Pentu că lumea alăta difelit?

– Da, pentru că arăta un pic diferit.

🚌 Călătoarea din 226 vorbește precipitat la telefon. Din discursul ei de mamă nu rezultă clar dacă e încântată sau nemulțumită de școlarul de-acasă:

„La fizică a luat 10! E obsedat de fizică și de chimie, cere să iasă la tablă! De două ori l-a ascultat, n-auzi c-a luat 10?! De română mi-e frică, în rest, de nimic! Mi-e frică de română, fiindcă nu citește! Are un morman de cărți de citit și nu vrea să citească! Mie de citit mi-e frică, nu că-i prost! La geografie vrea să meargă la olimpiadă! La latină zice profesoara că așa frumos citește, zici că vorbește latină de când s-a născut!”.

🚌 O femeia tânără, înaltă și brunetă profită de drumul cu 168-ul și i se confesează, depășită de situație, unei prietene:

– A vorbit cu ta-su, ăla nu vrea să audă de cavou! Face muncă de lămurire cu el, da’ ăl bătrân e căpos rău și nu se lasă! Ce zici că i-a zis? „Nu cavou! După câte-am cărat la viața mea, asta ar mai lipsi, să mai am și greutatea aia peste mine!”.

Mai multe „Cronici STB”, mai jos:

• Cățelușa Bella Rebella, contesă de Bichon și cuminte călătoare STB. “Nu mușcă, doamnă! Când era mică, mai ronțăia cabluri și papuci, dar niciodată om” 
• „Ce dacă-mi dă mama mâncare de milă?” Moment foarte dubios și gălăgios pe-o linie STB, cu bărbatul care vorbește nonstop, juri că-n somn
• „Fac pe mineeeee!” O situație fiziologică disperată în tramvaiul 25 și soluția salvatoare care se poate naște, probabil, doar pe-un traseu STB