Cel mai simpatic moment la coadă la Catedrala Națională și doamna care dădea cu spirt în altar. Am stat la coadă „doar” 4 ore, pe un trotuar deja dezintegrat

După o zi întreagă de urmărire a hărții interactive a Arhiepiscopiei, am prins „fereastra divină” de doar 3 ore și jumătate la coada pentru a intra în Catedrala Națională. Ce a urmat? 4 ore de pelerinaj urban, un băiețel simpatic și o doamnă cu spirt.

Cursa pentru o coadă mai scurtă

Toată ziua de 2 noiembrie am urmărit harta interactivă a Arhiepiscopiei Bucureștilor, sperând ca timpul de așteptare pentru a intra în Catedrala Națională să scadă sub 10 ore. Pe la 20:30, minunea s-a produs: „timp estimat – 3 ore și jumătate”. Nu am stat pe gânduri și am pornit spre Catedrală.

Am ajuns în jurul orei 21. Preoții cântau, jandarmii socializau, coada… stătea.

Din stația „Piața Arsenalului” a trebuit să descopăr pe unde să traversez ca să ajung la rând. Împreună cu alți câțiva oameni, am făcut o încercare, să merg pe prima trece de pietoni de lângă stație, dar am fost redirecționați de către jandarmi. Așa că, fă cale întoarsă și mergi paralel cu coada pe parte opusă a străzii. După vreo 5 minute de mers, am găsit capătul, doar că între noi și el era o stradă 2 benzi pe sens și un scuar la mijloc.

Cum nicio autoritate nu părea dispusă să ne ajute, am trecut strada cu „ajutorul Domnului” și ne-am așezat la rând.

Trotuarul care se destramă

A început așteptarea: 2 ore am petrecut pe un trotuar care semăna mai mult cu o ruină decât cu o alee din centrul Capitalei. Trotuarul pe care au așteptat sute de mii de vizitatori era la fel de șubred precum zidul care înconjoară Catedrala.

Asfaltul era fisurat, gropile și denivelările erau peste tot, iar la un moment dat, un copac aproape cât trotuarul bloca trecerea.

După această aventură de tip off-road, am ajuns în fața porții Catedralei. Acolo ne aștepta o nouă coadă, în zig-zag, care a mai adăugat o oră și ceva la timpul de așteptare.

Înăuntru: frumusețe, emoție și … spirt

Interiorul Catedralei m-a lăsat fără cuvinte: culorii vi, mozaicurile superbe și o ordine desăvârșită.

Momentul care m-a făcut să uit cât de înghețată eram, de fapt, îl are în prim-plan pe un băiețel de vreo 5 ani. Văzându-l la rând, un preot l-a întrebat râzând dacă mai poate și cum a rezistat atât la coadă. Micuțul a răspuns rușinat, dar totuși mândru: „Da! Am venit să vorbesc cu Doamne Doamne!”. Scena l-a făcut pe preot să radieze. L-a mângâiat pe copil pe cap și l-a rugat să rămână la fel de înțelept și când va crește.

Doar la câțiva metri mai încolo, de data asta în Altar, o altă scenă, tragicomică: o doamnă, înarmată cu o sticlă de spirt și o cârpă, încerca din răsputeri să-și facă loc pentru a dezinfecta crucea din Altar, înainte de a se ruga și de a o pupa. În timp ce eu deja ieșeam, ea încă dădea din coate, hotărâtă să lase locul curat.

Credincioșii puteau lăsa acatiste în cutiile de lângă Masa Sfântă sau de lângă POS-ul instalat la ieșirea din Altar, POS care a fost ignorat cu succes de către toți vizitatorii.

La ieșirea din Altar, ne așteptau câțiva voluntari. Mă așteptam să primesc și eu un calendar bisericesc, iconițe, cum auzisem că s-a dat. În schimb, am primit o iconită și un pliant cu infirmații despre mozaicurile Catedralei.

O așteptare care a meritat

După 4 ore de stat la coadă, pot spune că experiența a meritat. Catedrala Națională este grandioasă și impresionantă, chiar dacă mai are de așteptat până va fi complet pictată.

Și, cine știe, poate atunci trotuarul din jur va fi la fel de solid precum credința celor care stau la coadă.

Te-ar putea interesa și:

• Cât a costat, până la urmă, Catedrala Mântuirii Neamului. Este mai înaltă decât Domul din Milano și decât celebra Notre Dame de Paris