Cel mai sentimental primar al Bucureștiului: Barbu Delavrancea. A scăpat Micul Paris de “revoltătorul spectacol” al tramvaielor trase de cai, în favoarea celor electrice

Scriitor vrăjit de cuvinte, autor al faimoasei piese de teatru “Apus de Soare”, avocat „al cauzelor pierdute” și mare orator în epocă, ministru al Lucrărilor Publice, Barbu Delavrancea a fost primar al Bucureștiului o perioadă scurtă de timp, 1889-1901. 

O perioadă scurtă, dar densă în fapte.

În timpul mandatului său, printre multe alte inițiative benefice orașului, remarcabile rămân extinderea și înființarea unor noi linii de tramvai electrificate. 

Tramvaiul electric „a tras” Bucureștiul după el, cu noi cartiere apărute de-a lungul liniilor

Barbu Delavrancea (1858-1918) s-a născut la București, în mahalaua Delea-Nouă, la bariera Vergului, în familia lui Ștefan Tudorică Albu, poreclit “Căruță goală”, căruțaș de grâne pe drumul București-Giurgiu, și a murit, la numai 60 de ani, în refugiu la Iași, în timpul ocupației germane asupra Bucureștiului din Primul Război Mondial.

Primarul Delavrancea visa ca Bucureștiul să egaleze Viena, deși bugetul Capitalei era de 14, 5 milioane lei,  iar Viena avea 140 de milioane 

Barbu Delavrancea a avut și două fiice grozave, era tatăl pianistei Cella Delavrancea și al arhitectei Henrieta Delavrancea. În timpul mandatului său au fost aliniate 120 de străzi și a fost ridicat monopolul Uzinei de Gaz București asupra producerii energiei electrice, ceea ce a dus la generalizarea iluminatului public.

Ni se dezvăluie o fire de om delicat și sentimental, sensibil dar dârz peste care și-au pus pecetea marile frământări ale unei vieți zbuciumate care nu l-a scutit de înfrângeri și amare deziluzii, de biruinți răsunătoare și de succese.

Cu toate că urcă treptele sociale una după alta, de la elev la student, de la institutor la ziarist, și de aici la cele mai înalte ierarhii sociale, de la puterea judiciară până la cea administrativă, de la politică până la catedră, de la Camera până la Senat, atât originea sa umilă, cât și devotamentul său profund față de oamenii de rând îi atrage nu o dată jigniri.

În calitate de primar al Bucureștiului este atacat în parlament de liberali, pe care îi părăsise, deși nici în partidul conservator nu avea să capete mai multe satisfacții, nici în problema națională, nici în cea țărănească.

La ședințele Camerei și ale Consiliului Municipal nu vede decât “miniștri cu perna-n cap și morala în călcâie”. În societatea lor un toast în cinstea țărănimii stârnește hohote de râs. Barbu Delavrancea sparge paharul și iese trântind ușa, declarând: „Nu am ce căuta într-o adunare unde se râde de suferințele poporului român”, scrie Aurel Duțu în “Administrația Bucureșteană în timpul Primariatului lui Barbu Delavrancea”, Materiale de Istorie și Muzeografie, vol. 6, 1968, M.M.B.

Delavrancea, bucureștean get beget, primar obsedat de modernizarea mahalalelor, nu doar a centrului Bucureștiului

Barbu Delavrancea este ales Primar al Bucureștiului în ședința de constituire din 29 iunie 1899, ținută sub președinția lui Nicolae Filipescu, președintele comisiei interimare, cu 30 de voturi secrete pentru și o abținere.

La alegerea sa, Barbu Delavrancea spune:

Nu la onoarea ce-mi faceți mă gândesc, ci la greaua sarcină ce-mi dați de îndeplinit. Sunt ani de când marile lucrări de înfrumusețare și salubritate, începute cu succes de primarii anteriori, au fost întrerupte și ca o primă datorie a mea consider continuarea lor.

Barbu Delavrancea: “Dacă vreți să iscălim numai hârtii, atunci nu merităm mandatul ce ni s-a dat. S-a discutat timp de 4 ani chestiunea iluminatului public și nu s-a făcut nimic”

În momentul instalării lui Delavrancea la PMB, trei probleme erau la ordinea zilei: chestiunea iluminatului, a tramvaielor și alimentarea cu apă a Bucureștiului.

Când consilierii au cerut reducerea taxelor pentru angrosiști, Delavrancea a ripostat:

Aș dori ca domnii consilieri să vie în zilele de audiență să audă ce cere populațiunea săracă. Fondurile comunei vor trebui împărțite astfel încât să satisfacă și cerințele poporațiunii sărace pentru care de mai mulți ani nu s-a făcut mai nimic. Am privit cu toții Calea Victoriei și centrul orașului, va trebui să mai privim de aci înainte și periferia.

Fidel acestor principii, fără a neglija unele lucrări în centrul orașului, precum pavarea străzilor Lipscani și Calea Victoriei cu pavaj de piatră și podirea lor cu trotuare de bazalt din dale galbene, s-au mai realizat străzi și construcții frumoase la periferia de atunci a Bucureștiului, cum sunt cele de pe terenul Gramont precum și via Băicoianu de la Filaret. S-a hotărât deschiderea străzilor Izvoranu și Nifon, precum și a strazii Filaret.

Străinii care veneau în București admirau cartierul de vile frumoase și sănătoase realizat pe locul Gramont pe care altădată creștea trestie, fiind o imensă mlaștina ce răspândea miasme nesănătoase.

În mandatul lui Barbu Delavrancea s-a făcut secarea mlaștinii, uscarea terenului și transformarea lui într-un cartier populat cu locuințe frumoase de la care primăria “trage foloase și din punct de vedere material și din cel al salubrității publice”, Aurel Duțu în “Administrația Bucureșteană în timpul Primariatului lui Barbu Delavrancea”, Materiale de Istorie și Muzeografie, vol. 6, 1968, M.M.B.

Barbu Delavrancea: “Vor dispărea caii și vor fi înlocuiți de electricitate”. Primarul a dus tratative cu Societatea Anonimă Română pentru generalizarea tramvaiului electric și le-a expus Consiliului Comunal

Prin generalizarea “tracțiunii electrice”, Delavrancea încerca o atenuare a crizei “prin care treceau toate afacerile”.

Nu e puțin lucru să se reverse asupra pieței noastre suma de 15-16.000.000 lei, cât costă prelungirea rețelei și a utilajului prin înlocuirea tracțiunii animale cu cea electrică.

Bucureștiul din timpul primarului Delavrancea suferea “de revoltătorul spectacol al cailor încovoiați de povara vagoanelor trase la deal. “De acest neajuns vom scăpa”

Argumentele celor care se ridicau împotriva tracțiunii electrice erau că, din punct de vedere economic, sunt mai mai potriviți caii, deoarece “țara noastră este eminamente agricolă”.

Sistemul actual de tracțiune face să fie nevoie, pe lângă cai, de fân, de ovăz, paie, hamuri, potcoave, pături, calul se îmbolnăvește și este nevoie de veterinar, spițer și o mulțime de oameni se hrănesc de pe urma tramvaielor cu cai.

Delavrancea intră în conflict cu consilierii P.M.B și reușește să obțină generalizarea tramvaiului electric. “Ar fi o rușine pentru Capitală să mai tolereze tramvaiul cu cai”

Barbu Delavrancea în ședința Consiliului Comunal: România, țară eminamente agricolă, aceasta este o banalitate, toată lumea vede că este o necesitate absolută ca țara noastră să nu mai rămână și pe viitor eminamente agricolă. Mergem cu lumea civilizată, adică ori ne industrializam, ori pierim.

Țara noastră a început de fapt industrializarea care face bine agriculturii. A vorbi de cele câteva clăi de fân pe care le consumă caii Primăriei, aceasta nu este o argumentație, ci o confuzie. Cele 2-3 mii de cai ai orașului sunt o bagatelă pentru bogăția țării.

Mai sunt și alte țări care produc mult fân și cresc multe vite, așa este Elveția, și considerațiunea aceasta nu a împiedicat-o câtuși de puțin de a adopta tracțiunea electrică pentru tramvaiele lor. Dacă Consiliul actual nu va hotărî introducerea tramvaiului electric, o va hotărî urmașii noștri și ar fi o rușine pentru Capitală să mai tolereze tramvaiul cu cai.

În mandatul lui Delavrancea s-au parcelat unele terenuri în Calea Griviței și s-au deschis străzi lăturalnice care au fost aliniate, pavate și iluminate

Între anii 1899-1901 s-au executat lucrări de aliniere pe un număr de 120 de străzi, atât din centrul orașului cât și la periferie, printre acestea fiind: Calea Rahovei, Sapienței, Dudești-Colțea, deschiderea străzilor Pantelimon, prelungirea actualului bulevard Coșbuc, alinierea străzilor Bosianu, șoseaua Basarab, alinierea Caii Victoriei și lărgirea ei între str. Lipscani și cheiul Dâmboviței, alinierea străzii Academiei și biserica Enei, exproprierea terenurilor pentru construirea Facultății de Medicină.

Primele lucrări de terasament ale parcului Filaret au fost făcute în timpul administrației sale, în valoare de 41.558 lei acordate prin contractul 25799/1899.

În timpul primariatului lui Barbu Delavrancea, Primăria a cheltuit și a făcut multe lucrări, astfel că din cele trei ocoale cu 1850 ha au dispărut multe băltoace și gropi cu nisip, cu toate că jumătate din lungimea străzilor erau încă necanalizate.

În anul 1897 se fixase Bucureștiului alte limite, realizându-se întinderea Capitalei, incluzând în oraș multe cartiere insalubre ce-l înconjurau, încorporându-le. În această situație a fost și cartierul Tei care a fost pavat și, spre ușurarea canalizării lui, s-a făcut un șanț pentru a da curgere apelor în canalul din Ștefan cel Mare.

Dacă a reușit să facă o serie de lucruri importante atât în centru, dar mai ales la periferie, într-o perioada destul de grea, este și pentru că Barbu Delavrancea nu a cheltuit prea mulți bani cu exproprierile. Conducându-se după principiul de a nu face exproprieri, a fost singurul primar care a făcut exproprieri doar atunci când erau pentru strictă utilitate publică. (Sursa: Aurel Duțu în “Administrația Bucureșteană în timpul Primariatului lui Barbu Delavrancea”, Materiale de Istorie și Muzeografie, vol. 6, 1968, M.M.B).

Barbu Delavrancea s-au bătut pentru introducerea iluminatului public la periferie

În luna noiembrie, 1889, la câteva luni de la venirea sa la Primărie, se încheia contractul concesiunii iluminării cu petrol a orașului. Primarul Delavrancea se luptă să fie reînnoit acest contract și se ocupă de înfrumusețarea orașului pentru a-l scăpa de “modul barbar al tracțiunii cu cai înlocuindu-l cu tracțiunea dinamo-electrică”.

Se adresează astfel consilierilor:

Cunoașteți orașul, știți Bucureștii, ați trăit aici, și sunteți consilieri adunați astăzi pentru a vă pronunța asupra unei chestiuni importante asupra luminii ce trebuie să dăm orașului. Voiți să mergem înainte încă 7 ani cu 350 de kilometri de străzi luminate rău și numai cu 104 kilometri luminate bine?

Dumneavoastră, care invocați interesul Capitalei, de ce judecați numai după lumina din centrul orașului? De ce nu comparați 100 km luminați bine cu cei 300 km luminați rău, atunci veți vedea dacă sunteți sau nu pentru interesele adevărate ale populației.

Capitala, cu o întindere cât a Vienei, n-are decât un buget de 14, 5 milioane, pe câtă vreme Viena area 140 de milioane. Cu ce vreți să îmbunătățim situația actuală? Voiți să punem noi impozite? Nu. Suntem Consiliu Comunal în vremuri grele, în timp de criză economică, dar să realizam venituri fără să punem noi impozite.

Iluminatul Bucureștiului se începuse demult, încă de pe vremea primarilor Nicolae Filipescu, Grigore Triandafil și Fleva, dar apoi, sub Barbu Delavrancea, s-au continuat grijile predecesorilor săi. Au fost multe voci împotrivă, din opoziție mai ales, care se întrebau: „De ce să o luăm înaintea Parisului, care e iluminat cu gaz aerian?”.

Acestora Barbu Delavrancea le-a răspuns că „electricitatea nu-i pentru frumusețe, ci pentru salubritate și siguranță”.

Barbu Delavrancea a inițiat, în 1901, un nou contract, prin care se înlătura dreptul de monopol al Uzinei de Gaz din București și prevedea că ”Uzina putea produce energie electrică necesară iluminatului public și pentru cel particular, pe care s-o furnizeze pe baza unei autorizații date de Primărie”.

Contractul avea 91 de articole prin care se prevedea atât producerea, cât și distribuția energiei electrice.

Primarul Barbu Delavrancea a stabilit Centrul Bucureștiului, între Piața Sf. Gheorghe, Palatul Justiției, Palatul Poștelor și Piața Teatrului. Taxa unei curse de tramvai între centru și periferie a fost redusă de la 30 de bani la 10 bani

Barbu Delavrancea a căutat să obțină avantaje pentru bucureșteni. De exemplu, pe străzile pe care se prevedea instalarea liniilor duble, pavajul și întreținerea lui să-l privească pe concesionar, rezultând o economie simțitoare pentru Comună, care să fie întrebuințată la înlăturarea stării triste în care se găseau părțile mărginașe ale orașului “unde vara te îneacă praful, iar toamna și primăvara se înfundă roata căruței până la bucea”.

În timpul mandatului sau a fost aprobată cererea lui Nicolae Basilescu de a pune bazele cartierului Bucureștii Noi.

S-au executat lucrări de aproape două milioane de lei pentru sporirea surselor de apă ale orașului. “Modernizând orașul, vom spori și fondurile comunei”

Barbu Delavrancea a luat măsuri pentru sporirea debitului de apă, cu toate greutățile financiarea generate de criză economică. Creșterea tot mai mare a consumului de apă folosită în gospodării, la stropitul străzilor și udatul parcurilor, precum și folosirea în scopuri industriale, nu mai putea fi satisfăcută.

Astfel, s-a construit o stație de captare la Bragadiru pe suprafață de 7 km între Clinceni și Șoseaua București-Domnești, compusă din 20 de puțuri din beton armat. Tot pentru alimentarea cu apă a fost mutată Uzina Electrică de la Ciurel la Grozăvești și i s-a mărit capacitatea instalându-se încă un motor de 1200 CP și trei generatoare. În același scop s-a construit la Cotroceni un rezervor pentru înmagazinarea apelor captate având o capacitate de 7000 metri cub pe o suprafață de 2500 m,p.

Barbu Delavrancea a înființat o școală atelier profesională și de meserii, în care erau primiți copiii celor fără mijloace materiale, și devine președinte onorific al școlilor de adulți pentru muncitori.

Barbu Delavrancea a fost acuzat în parlament de „risipă și incorectitudine” în concesionarea tramvaielor electrice

Acuzat că ar fi tras foloase din introducerea tramvaiului electric, Delavrancea le răspunde parlamentarilor:

De unde acest vuiet, care pătrunde și în Parlament, cum că este ceva ascuns în concesionarea tramvaielor electrice? Întotdeauna am recunoscut că deasupra mea sunt mai mulți decât dedesubtul meu, și în sus m-am uitat cu admirație, iar în jos cu simpatie și milă. Ca cinste însă, cunosc egali, cunosc inferiori, cunosc și necinstiți, dar superiori nu cunosc.

Lui Delavrancea, Bucureștiul începutului de secol XX îi datorează introducerea tramvaiului electric pe șoselele Basarab, de la podul Luther la Calea Griviței, Bonaparte, Ștefan cel Mare până la Oborul de vite, capul podului Ferdinand și pe Șoseaua Filantropiei de la Barieră până la strada Buzești, în joncțiune cu prima linie.