LA MINE-N CARTIER

Cel mai scump apartament din Bucureşti, scos la vânzare cu 2,9 milioane euro. Ce dotări are

Ocupând ultimele două niveluri ale unui imobil cu cinci etaje, această proprietate este spectaculoasă atât prin dimensiuni, cât şi prin împărţire. Locuinţa se întinde pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, iar fiecare nivel beneficiază de câte o terasă generoasă, ambele însumând peste 200 de metri pătraţi.

Inaugurat în urmă cu patru ani, blocul este ridicat într-o zonă exclusivistă, pe o stradă din cartierul Primăverii cu acces restricţionat publicului. Locuinţa vine la pachet cu două locuri de parcare în garajul subteran, iar preţul este de 2,9 milioane de euro, la care se adaugă TVA, scrie Adevărul. 

La primul nivel se află zona de living, biroul, cele trei dormitoare (dotate cu dressing şi baie proprie), bucătăria şi două băi, în timp ce la nivelul superior se află sala de fitness şi foişorul.

Cele mai costisitoare penthouse-uri şi duplexuri din Capitală sunt scoase la vânzare cu preţuri cuprinse între 1,2 milioane de euro şi 2,9 milioane de euro. Au terase imense, mobilier de lux, parcare cu lift individual şi se regăsesc în nordul Bucureştiului.

Cele mai scumpe cinci apartamente din Bucureşti se tranzacţionează cu preţuri care variază între 1,2 milioane de euro şi 2,9 milioane de euro plus TVA şi se află în nordul Capitalei, potrivit unei analize realizate de către Imopedia.ro. Apartamentele de lux vin la pachet cu terase uriaşe.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button