Cel mai mare show aviatic din România se amână din cauza vremii

de:
20 iun. 2014
0 Afișari
Cel mai mare show aviatic din România se amână din cauza vremii

Aeroportul Băneasa din Capitală găzduieşte duminică cea de-a şasea ediţie a Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS , cea mai mare manifestare aviatică din România, la care vor participa piloţi din elita acrobaţiei aeriene mondiale. Cu o zi înainte, sâmbătă seara, de la ora 19.00, pe Aeroportul Băneasa va avea loc un concert susţinut de Cristi Minculescu şi Nuţu Olteanu.

Evenimentul Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2014, cel mai mare show aerian din România, a fost programat iniţial pentru 21 iunie, de la ora 9.30, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”. Totuşi, din cauza vremii nefavorabile, evenimentul a fost mutat duminică, 22 iunie. Pasionaţii vor putea vizita sâmbătă General Aviation Exhibition. Aeronave civile şi militare La spectacolul de duminică vor lua parte o sută de piloţi şi paraşutişti, o sută de aeronave civile şi militare, iar printre cele mai impresionante demonstraţii se numără cea a formaţiei letone Baltic Bees, care se distinge printr-un stil de pilotaj unic în lume. De asemenea, show-ul va fi completat de prestaţia lui Jurgis Kavris, campion mondial la acrobaţie aeriană, Flying Bulls, artişi ai zborului acrobatic, dar şi de Luca Bertossio, campion mondial la acrobaţie cu planorul. Pe parcursul evenimentului vor putea fi urmărite numele consacrate din elita acrobaţiei aeriene a României: Aeroclubul României, Iacării Acrobaţi, TAROM, Hawks of Romania, Vulturii Tricolori, The Pelicans, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings. Totodată, vor lua parte şi aeronave care aparţin structurilor de aviaţie ale Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Informaţii. Astfel, anul acesta, profesioniştii din elita Forţelor Aeriene Române vor participa la miting de la manşa aeronavelor MIG 21 Lancer, IAR 99 Şoim, IAR 316, IAK 52, IAR 330 PUMA şi C 130 Hercules. Spectatorii vor putea urmări şi exerciţiile de poliţie aeriană şi de sprijin pentru desant aerian, executate de Forţele Aeriene. Spectacol şi la sol Spectatorii au ocazia să vadă expuse la sol, în cadrul General Aviation Exhibition, aeronave MIG 21 Lancer, Spartan C271, IAR 99 Şoim, un elicopter militar Puma M, dar şi tehnică de luptă: radare şi sisteme de lansare a rachetelor sol-aer. Cu o seară înainte, sâmbătă, de la ora 19.00, formaţia Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu Super Grup va susţine un concert pe Aeroportul Băneasa.

Cookies