O zi inițial obișnuită din București s-a transformat, pentru un echipaj de ambulanță, într-o goană spre spital din pricina unui un bebeluș foarte, foarte nerăbdător să vină pe lume; a fost atât de grăbit încă m-a mai așteptat să ajungă la matgernitate, s-a născut îpe drum, în autospecială.
Departamentul pentru Situații de urgență povestește azi întâmplare pe contul oficial de Facebook al insitituției.
DSU scrie că apel la 112 anunța că o viitoare mămică a intrat în travaliu, moment în care echipajul de pe o ambulanță tip B2 a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, format dintr-o asistentă medicală și un ambulanțier, a pornit de urgență către casa femeii gravide.
După ce au preluat gravida, în drum spre spital, misiunea a devenit și mai specială. Nașterea s-a declanșat în ambulanță, chiar pe targă.
DSU scrie că, la evaluarea medicală, membrii echipajului au constatat că nașterea era iminentă: capul bebelușului era deja vizibil.
Asistenta medicală era pentru prima dată într-o o astfel de situație, dar s-a descurcat grozav, gestionând situația ” cu mult calm și profesionalism”, mai spune DSU.
În doar câteva minute, contracțiile au progresat, iar sub supravegherea asistentei, copilul a venit pe lume în siguranță.
Primele sale plânsete au umplut autospeciala de bucurie și emoție.
Departamentul pentru Situații de Urgență publică și imagini din ambulanță cu mama și bebelușul abia născut.


După ce bebe a venit pe lume, a fost transportat în siguranță, împreună cu mama sa, la spital, unde i-au predat personalului medical de specialitate.
România se confruntă, de ani buni, cu o natalitate în scădere. Anul trecut, la noi în țară au venit pe lume mai puțin de 150.000 de copii, după cum ne arată datele Institutuțui Național de Statistică.
Sunt un pic mai mulți decât în anul precedent, dar tot prea puțini.
La capitolul natalitate, Bucureșteiul stă cel mai bine, urmat de județele Iași, Cluj și Timiș
Cei mai puțin copii se nasc în Tulcea, Caraș-Severin, Mehedinți și Covasna.