Cel mai frumos loc din Bucureşti FOTOGALERIE

de:
23 apr. 2011
1 Afișari
Cel mai frumos loc din Bucureşti FOTOGALERIE

După o poartă din fier forjat de un metru şi jumătate, parcă prea aproape de trepetele de la intrare, Biserica Stavropoleos emană în valuri un aer vechi în zgomotul infernal generat de excavatoarele şi picamarele muncitorilor nervoşi. Într-o curte monocromă, picturile de pe pereţii exteriori sunt singurele care aduc culoare spaţiului extrem de înghesuit. O uşă mică din lemn masiv, lucrată de un sculptor migălos şi cu o clanţă ciudată moştenită din trecut, duce în mica biserică. Este considerat de ghidurile turistice internaţionale cel mai frumos loc din Bucureşti, demn de trei stele Michelin, dar bucureştenii trec cel mai adesea pe lângă ea înspre localurile din Centrul Vechi, fără să se oprească.

Odată intrat înăutru, bolta care se iveşte deasupra ochilor parcă se lasă deodata pe umerii vizitatorului, cu tot cu ale sale scene din Biblie. Interiorul n-a fost uitat însă de timp: un aer condiţionat în stânga altarului şi o reţea de electricitate care la o simplă apăsare de buton îi luminează drumul către icoane enoriaşului. Lăcaşul e păstorit în zilele fără slujbe de o maicuţă bătrână, înfofolită din cauza frigului ce muşcă dinspre pereţii de piatră rece. Vinde lumânări de două categorii, cărţi, mătănii, icoane şi parcă în contrast cu sărbătoarea ce stă să vină, CD-uri cu colinde. Cel mai scump obiect, aflat pe un raft improvizat dintr-o scândură, este o carte despre stilul arhitectural brâncovenesc. Probabil că lucrarea este la loc de cinste chiar datorită bisericii care o adăposteşte, ridicată la rându-i în acelaşi stil. Undeva în dreapta, aranjată discret, o hârtie cu un mesaj subliminal iese în evidenţă. Scris apăsat, cu un pix ieftin, mesajul face trimitere la “ochiul dracului”: 2% din impozitul pe venit!

Nici urma de preot. E linişte dinspre altar. Doar flacăra unei candele, prinsă de catapeteasmă, dansa sub vibraţiile duduielilor de-afară. “Întrebaţi la sora Carmen. E în curte, la lumânări!”, lămureşte bătrâna măicuţă, întreruptă parcă de privirile curioase ale unui tânăr, care tocmai băgase capul pe uşa întredeschisă. După fizionomie şi după onomatopeele pline de uimire părea că e neamţ. N-a intrat. S-a mulţumit să dea din cap în semn de respect, uitând de aparatul foto de la gâtul său. A făcut în schimb câteva poze, alături de companionul său, în curtea interioară. O curte în formă de “U”, care aduce a muzeu în aer liber, cu cruci vechi din piatră acoperită cu licheni şi lespezi de mormânt, aranjate de jur împrejur.

Sora Carmen, trebăluia de zor la cutiile de lumânări, din imediata vecinatate a bisericii. Mănuşile din cauciuc viu colorat şi soluţia de curăţat din bidonul violet parcă nu-şi aveau locul în mâinile sale acoperite de mâneci negre. Un miros lipicios de ceară naturală dăinuia în colţul său. La vii, acolo unde avea treabă sora Carmen, erau aprinse doar câteva lumânări. În dreapta, la morţi, doar una mai ardea. A ridicat din umeri la întrebarea despre preot şi şi-a văzut liniştită de treabă.

E lesne de înteles. Într-o zi de luni, aproape de prima oră, dupa o duminică de Florii în care a avut de ţinut o slujbă specială, preotul paroh pare ca îşi merită ragazul. Mai ales că nu de puţine ori, cu greu şi-a putut termina procesiunea, din cauza infernului generat de utilajele ce reabilitează Centrul Vechi al Capitalei. A fost nevoit la un moment dat să-şi trimită măicuţele în calea unui excavator pentru a opri zgomotoasele lucrări pe timpul slujbei de duminică. (VEZI VIDEO)

Lucrările continuă şi în Săptămâna Mare, în jurul bisericii Stavropoleos. Un dute-vino de muncitori, ingineri cu hărţi cu dungi fosforescente şi un excavator obosit doctorit de un mecanic cu ulei şi cu o cheie grea. Singurul care nu-şi găsea loc în „tabloul” din jurul lăcaşului de cult era un chelner, care făcea slalom, în fugă, printre movilele de balast, cu un pachet de ţigări în mână.

Cookies