Cel mai frumos castel mediteranean din București ascunde o istorie cumplită. Proprietarii au fugit spre libertate, dar au ajuns în lagărele lui Tito | Interviu cu arh. M. Ghigeanu
Cel mai frumos castel mediteranean din București ascunde o istorie cumplită. Proprietarii au fugit spre libertate, dar au ajuns în lagărele lui Tito. Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu. Foto credit: Buildings of Romania.
Dacă treci pe strada Paris, la numărul 37, o vilă mediteraneană cu înfățișare de castel medieval te surprinde, te ține în loc ca să o admiri. O remarci, vrea să fie ținută minte.
Pe cât de romantică și de senină este imaginea clădirii, pe atât de sumbră este povestea celor care au construit-o și au trăit în ea.
Invitație în castelul mediteranean de pe strada Paris
Imobilul, proiectat inițial de arh. Ion Giurgea pentru inginerul George Pompoiu, a ars în bombardamentele din 1944 și a fost refăcut de același arhitect pentru familia lui Ervin-Apostol Popa, avocat și proprietar al mai multor firme din industria textilă din București.
Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.
Din marea închisoare roșie care devenise România, familia Popa s-a trezit după gratii, în lagărele lui Tito
Arestat, deținut la Jilava pentru câteva luni și eliberat în anul 1947, Ervin-Apostol Popa și familia sa reușesc să treacă clandestin granița în Iugoslavia în 1948, din dorința de a scăpa de comunism. Din marea închisoare roșie care devenise România, Ervin-Apsotol Popa, soția sa, Ariana, și cele două fetițe ale lor, Ingrid și Alda, se trezesc după gratii în lagărele lui Tito.
Libertatea fusese o iluzie iar prețul ei final avea să fie plătit cu multă suferință.
Mai jos, cu imagini excepționale din interiorul clădirii, interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu. Reconstituim istoria castelului din strada Paris și drama proprietarilor lui mulțumită doamnei Alda Popa, care-a reușit să redobândească proprietatea părinților săi după ani lungi de procese.
„Clădirea Pomponiu-Popa are acest aspect interesant de castel romantic, cu multe detalii de tip medieval”
Spectaculosul castel mediteranean din strada Paris nr. 37 este monument istoric de clasa B-II-m-B-19355. Întreaga poveste de arhitectură a clădirii distrusă de bombardamente și refăcută, mai jos:
Arh. Mădălin Ghigeanu: Arhiva arhitectului Ion Giurgea păstrează 110 planșe dedicate doar acestui imobil, cu detalii frumos elaborate, unele cred că imposibil de realizat în ziua de astăzi de către ”meșterii locali’. Mă uit cu admirație la planșa cu bovindoul în consolă de pe colț, unde în zona crenelurilor de la partea superioară,
Giurgea propune un sistem de planșeu și grinzi de beton armat cu multiple decroșuri, pe care nimeni nu le-ar mai cofra în ziua de astăzi atât de elaborat. Mai mult decât atât, vizitând interiorul, am descoperit că frumoasele rulouri glisante ce închid bovindoul în cauză, frumos executate cu profile de lemn sunt perfect funcționale și în ziua de azi și poartă încă cu mândrie marca producătorului ‘BENDER’ cu sucursale în Brașov și București.
Frumusețea recuperată a unui vechi castel
Clădirea Pomponiu-Popa are acest aspect de castel romantic, cu multe detalii de tip medieval. Ion Giurgea abuzează de elementele așa numitului bovindou în pieptene, cu elementele în ogivă, denumite de el în proiect ‘ocnițe’ la partea interioară, pe care le folosește și la balcoane și la cornișe. Toate acestea îi dau o imagine de castel, de poveste mediteraneană cu elemente medievale.
Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.
Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.
Familia Popa avea să trăiască în castelul ei de vis doar 3 ani, casa cea nouă va fi naționalizată. Despre fuga în Iugoslavia, „în loc de libertate am trecut prin iadul „disidentului” comunist Tito”, avea să spună peste ani Ingrid Fotino-Popa.
„Îmi amintesc de teroarea răspândită de mașina neagră a poliției, de paralizia din casă când suna telefonul”
„Am fugit din România în august 1948, când aveam 8 ani. Trupele sovietice ocupaseră deja țară de câțiva ani. Îmi amintesc de soldați în uniformă străină, care umpleau străzile noastre și vorbeau o limbă care mi se părea respingătoare.
Ne-au alungat din apartamentul nostru, ca și pe bătrâna doamnă la care mă jucam uneori și care plângea, fiindcă nu știa unde să se ducă. Îmi amintesc de teroarea răspândită de mașina neagră a poliției, de paralizia din casă când suna telefonul și nimeni nu îndrăznea să răspundă”, mărturisește Ingrid-Fotino Popa în „Memoria, revista gândirii arestate”, noiembrie 1996.
Ingrid Fotino-Popa, fotografie din perioada arestării. Foto credit: Arhiva Familiei Popa, apud Memory of nations.
„Ne petreceam zilele visând la o evadare. Într-o noapte, am fost treziți de un foc de armă și un țipăt”
„Dimineața, în lagărul din Iugoslavia, ni se dădea o ceașcă de cafea de cicoare și o bucată de pâine care trebuia să ne țină toată ziua. Îmi aduc aminte de un coltuc de pâine cu diametrul de aproximativ cât o palmă și jumătate a unui adult. Era tăiat în părți riguros egale, atât cât era posibil, de către un prizonier, care măsura circumferința cu o sfoară, în timp ce ceilalți îl supravegeau cu atenție (..). Ne petreceam zilele visând la o evadare.
Într-o noapte, am fost treziți de un foc de armă și un țipăt. Un gardian deschise ușa celulei noastre cu violență și, cu pistolul în mână ne-a ordonat să nu mișcăm. Am aflat mai târziu că un tânăr a încercat să evadeze, profitând de obscuritate pentru a escalada sârma ghimpată, dar gardienii l-au văzut și l-au împușcat”, Ingrid-Fotino Popa în „Memoria, revista gândirii arestate”, noiembrie 1996.
Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.
Detaliu grilă sufragerie. Foto credit: Arhiva arh. Ion Giurgea.
„Familia Popa locuia pe str. Dumbrava Roșie, a cumpărat o casă bombardată și a decis să o refacă continuând proiectul tot cu arh. Ion Giurgea”
B365.ro: Mădălin Ghigeanu, să deslușim istoria proprietarilor și să vorbim despre cum s-au păstrat interioarele vilei din strada Paris. Cum ați ajuns la doamna Alda Popa?
Arh. Mădălin Ghigeanu: Doamna Alda Popa, cea de-a doua fiică a proprietarilor imobilului, a insistat să vin să vizitez casa pentru că i-a plăcut foarte mult articolul nostru. Este o persoană de o jovialitate și o candoare ieșite din comun, care nici pe departe nu părea să sugereze drama trăită de familia sa. Tatăl ei, Ervin-Apostol Popa, avocat și doctorand la Sorbona, și mama sa, Ariana Popa, născută Gavrilescu, au cumpărat această casă în decembrie 1944, imediat după ce a fost bombardată. Ei locuiau pe str. Dumbrava Roșie, au cumpărat deci o casă bombardată și au decis să o refacă continuând proiectul tot cu arh. Ion Giurgea.
Ariana si Ervin Popa. Sursa Arhiva personală a familiei Popa.
Toată familia a avut de suferit la venirea regimului comunist la putere. Sora mamei sale, profesoara Lidia Gavrilescu, a făcut patru ani de închisoare politică, fiind condamnată pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Un unchi, Constantin Niculescu, ofițer de Marină, a fost deținut 5 ani la Aiud, condamnat pentru înaltă trădare pentru că ar fi dat informații Consulatului Francez la București.
„Ervin-Apostol Popa a fost singurul membru al Comisiei care a refuzat semnarea tratatului final cu Moscova, considerându-l dezavantajos pentru România”
Arh. Mădălin Ghigeanu: În anul 1946, avocatul Ervin-Apostol Popa, proprietar a mai multor firme din industria textilă, va face parte, în calitate de consultant, dintr-o comisie economică care a mers la Moscova să negocieze direcțiile ce urmau să fie aplicate în industria textilă din România. A fost singurul membru al Comisiei care a refuzat semnarea tratatului final cu Moscova, considerându-l dezavantajos pentru România. Ulterior, în 1947, va fi deținut mai multe luni la Jilava. Viața cumplită pe care urma să o aibă familia Popa o va împinge ca, în august 1948, să fugă clandestin în Iugoslavia. Părinții și cele două fete mici pleacă cu o șalupă, traversează granița în Iugoslavia și sunt arestați de autoritățile regimului Tito. Sunt deținuți 2 ani în lagărele de la Kovacica, Zdrenjanin și, în final, într-un lagăr din munții Macedoniei, aproape de granița cu Grecia.
Ingrid și Alda Popa, cu puțin înainte de fuga din România. (Sursa: AFCIMS, Fond Ingrid Fotino Popa).
„Gardienii sârbi organizau așa zise „evadări”, eliberări înscenate în care deținuții erau executați, împușcați pe la spate”
Arh. Mădălin Ghigeanu: Ingrid Fotino-Popa va da un interviu revistei „Memoria” unde descrie toată această epopee. Viața în lagărele titoiste era aproape ca cea de la Auschwitz, primeau o pâine la 9 oameni, la prânz o supă de orez și seara una de mazăre. Asta a fost hrana lor timp de 2 ani de zile. În anul 1950 vor fi transferați la un alt lagăr, în Bitolia, Macedonia, de unde scapă ca prin minune de un fenomen pe care autoritățile iugoslave nu l-au recunoscut până în ziua de azi. Gardienii sârbi organizau așa zise „evadări”, eliberări înscenate, în care deținuții erau executați, împușcați pe la spate. Familia Popa a asistat la tragedia familiei Economu. Familia inginerului agronom Narcis Economu, Elena, Narcis și cei doi copii ai lor, Liliana și Sandu, a fost inclusă în noaptea de 30-31 ianuarie 1950 într-un grup de aproximativ 20 de persoane care, aparent, trebuia să plece în Grecia. Eliberarea s-a dovedit a fi o înscenare, toți au fost împușcați de gardienii lagărului și aruncați într-o groapă comună.
În februarie 1950, familia Popa reușește până la urmă să fugă în Grecia, de unde, prin Italia, ajunge în Elveția, unde avea mai multe cunoștințe. Se vor stabili definitiv în America unde și-au refăcut viața, mama surorilor Popa a fost profesoară la Liceul Francez din New York, iar tatăl a lucrat la o companie textilă. Este cunoscută chiar și o întâlnire a familiei Popa cu Regele Mihai în SUA. Ingrid Popa trăiește și acum în America iar sora ei, Alda, a reușit să recâștige casa din strada Paris.
Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.
„La casa din strada Paris îmi plăcea foarte mult peretele care delimita curtea de stradă, pe care într-o zi au vopsit un soare negru și au stricat toată frumusețea”
B365.ro: Ce amintiri are Anda Popa din casa părinților ei?
Arh. Mădălin Ghigeanu: Își aduce aminte că locuiau pe strada Dumbrava Roșie, apoi în casa din strada Paris. Ingrid Fotino Popa spunea: „La casa din strada Paris îmi plăcea foarte mult peretele care delimita curtea de stradă, pe care într-o zi au vopsit un soare negru și au stricat toată frumusețea. Și atunci am început să arăt cu degetul dar mi-au spus: Doamne, nu fă asta, e simbolul partidului comunist”.
Feroneria interioară și exterioară denumită în epocă ‘fier bătut la rece’ s-a păstrat impecabil și este o adevărată plăcere să urmărești planșele desenate impecabil de Giurgea.
Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.Detaliul grilei din balcon, birou. Foto credit: Arhiva arh. Ion Giurgea.
B365.ro: Ce s-a păstrat din proiectul arh. Ion Giurgea?
Arh. Mădălin Ghigeanu: S-au păstrat geometria casei și aproape toată compartimentarea din perioada interbelică. Din păcate, multe din detaliile importante au dispărut. Tot parchetul de lemn masiv inițial a fost scos din casă, fiind înlocuit cu unul simplist, dar s-a păstrat pardoseala din holul de la intrare, o lastră superbă de culoare vernil ce te întâmpină din primul moment ce intri în casă.
Tot mobilierul din dressingul dormitorului matrimonial de la etaj, proiectat de către Giurgea, s-a păstrat și oferă o imagine asupra confortului societății interbelice. Majoritatea ușilor interioare s-au pastrat în perfectă stare desi sunt vopsite oribil.
Feroneria interioară și exterioară denumită în epocă ‘fier bătut la rece’ s-a păstrat impecabil și este o adevărată plăcere să urmărești planșele desenate impecabil de Giurgea, confruntându-le cu situația din teren. Capitelurile si coloanele filiforme sunt păstrate impecabil după atâția ani și dau casei farmecul pitoresc.
Casa a mai fost restaurată de curând, dar a pierdut acel stucco – calcio vecchio atât la exterior, cât și la interior, care îi era tipic lui Ion Giurgea. Defectele triste provin din timpul ocupării casei de către diferite ambasade.
Aproape toți pereții au fost vopsiți într-un alb strălucitor și, ceea ce este și mai trist, toată lemnăria a fost tratată cu o vopsea maro închis, inclusiv ușile de aramă frumos proiectate de Giurgea sunt acoperite de o vopsea dezagreabilă care ar trebui decapată de urgență.
Scara monumentală este de asemenea vopsită, vopseaua maro închis este peste tot, pe uși, pe tocărie, etc. Parterul a fost închiriat unei firme care a realizat o amenajare modernistă, cu mobilier și iluminat ultra modern, cu picturi și grafică modernistă, pierzând însă din aspectul inițial.
Nu este o intervenție total lipsită de gust, dar eu sunt adeptul păstrării identității inițiale a casei, se putea păstra măcar tencuiala originală. Decaparea vopselii nefericite de pe ușile interioare și mai ales de pe ușa metalică (al cărei design o mai regăsim și la Palatul ministrului Tatărescu ) mi se par lucrări de maximă necesitate.
Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.Detaliu tavan sufragerie. Foto credit: Arhiva arh. Ion Giurgea.
„Se spune că arh. Ion Giurgea a adus gardul vilei din strada Paris de la Palatul Sturdza, fostul Minister de Externe, care va fi demolat în 1946″
B365.ro: Care este povestea gardului de la Vila Popa?
Arh. Mădălin Ghigeanu: Doamna Alda Popa afirmă că Ion Giurgea a adus acest gard de la Palatul Sturdza, fostul Minister de Externe, care va fi demolat în 1946. Giurgea salvează fragmente din acest gard și le montează la vila familiei Popa.
Poate că este o legendă, am încercat să compar gardul vilei Popa cu fotografii vechi ale Palatului Sturdza și par asemănătoare. Designul gardului nu prea este în stilul lui Giurgea și este posibil să aibă dreptate doamna Alda Popa. Este clar un design de început de secol cu o compoziție care seamănă cu cel al caselor din acea perioadă. S-ar putea să fie adevărat.
Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.Palatul Sturdza a fost sediul Ministerului de Externe al României până în anul 1946, când a fost demolat. Fotografie de epocă.
Era o vorbă din popor pe vremuri: România are doi vecini, Marea Neagră și Serbia. Cred că ar trebui să zăbovim ceva mai mult pe litoral.Familia Popa a trăit o experiență cumplită ce trebuie spusă. Noi suntem acum foarte devotați sârbilor, dar nu prea vrem să știm ce au făcut împotriva românilor năpăstuiți în perioada aceea.
Au fost atâția români care și-au căutat libertatea în Iugoslavia lui Tito, dar mulți au avut parte de o viață de coșmar ca la Auschwitz. Numeroase mărturii confirmă faptul că gardienii sârbi au comis crime îngrozitoare și nu avem voie să uităm așa ceva.
Foto credit: arh. Mădălin Ghigeanu.
„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:
