Cel mai eficient pasager clandestin a reușit să urce fără bilet într-un avion Viena-București. Dar l-au găsit, iar zborul a fost oprit

27 iul. 2023
3077 Afișari
Cel mai eficient pasager clandestin a reușit să urce fără bilet într-un avion Viena-București. Dar l-au găsit, iar zborul a fost oprit
Cel mai eficient pasager clandestin a reușit să urce fără bilet într-un avion Viena-București. Dar l-au găsit, iar zborul a fost oprit. Imagine simbol: Unsplash

Un român a fost cât pe ce să călătorească pe gratis cu avionul, însă a fost prins de autorități, iar zborul a fost anulat.

Zborul era pe ruta Viena – București.

Cetățeanul român a fost predat autorităților

Un cetățean român care nu avea bilet a trecut de controlul de frontieră de pe Aeroportul Internațional din Viena și s-a îmbarcat într-un avion care avea ca și destinație orașul București.

În momentul în care autoritățile au realizat că la bord este un pasager clandestin, au anulat zborul. Astfel, cursa de marți seară spre București a fost anulată, iar călătorii au plecat spre București abia a doua zi de dimineață.

În urma incidentului, avionul a fost controlat cu atenție, au scris cei de la PULS 24, citați de Antena 3 CNN.

Zborul Australian Airlines urma să decoleze de la Viena spre București marți seară. La îmbarcarea în avion, echipajul de zbor a observat că unul dintre pasageri nu avea bilet.

Pasagerul clandestin era un cetățean român în vârstă de 35 de ani. Acesta a fost predat ulterior polițiștilor.

La poartă, cetățeanul român a fost predat autorităților. S-a lăsat luat fără să opună rezistență”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Raimund Schwaiglehner, pentru sursa citată.

În astfel de situații, protocolul prevede ca toți pasagerii să fie debarcați din avion, iar aeronava să fie atent verificată, ceea ce s-a și întâmplat.

Un proces standard, care se desfășoară întotdeauna atunci când sunt implicate autoritățile. Nu a existat niciun pericol, pentru că bărbatul trecuse anterior prin controale de securitate”, au dat asigurări reprezentanții companiei aeriene pentru PULS 24.

Potrivit polițiștilor, citați de Antena 3 CNN, cetățeanul român nu avea antecedente penale. Acum, se fac cercetări legate de modul în care bărbatul a reușit să treacă prin controlul de la poarta aeroportului fără bilet.

Wizz Air a anulat și amânat zeci de zboruri în ultimul timp

La începutul lunii iulie, sute de pasageri au fost nevoiți să aștepte ore-n șir în Aeroportul Henri Coandă, după ce compania aeriană Wizz Air le-a anulat zborul fără explicații.

Pasagerii au stat în aeroport cu orele, așteptând ca avionul să apară.

Wizz Air nici măcar nu le-a transmis călătorilor motivul întârzierii avionului.

O pasageră a povestit că zborul spre Roma era programat la ora 20:25, însă, se făcuse ora 21:30, iar avionul încă nu apăruse, conform Gândul.

Singura notificare trimisă de Wizz Air a fost pe e-mail-urile pasagerilor și prin intermediul aplicației, dar care este valabil doar pentru cei care au un cont de utilizator.

Citește mai multe AICI.

Te-ar putea interesa și:

Cookies