Micuții din București sunt invitați în această vacanță să ia parte la „Școala de Vară” organizată de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Cursurile au loc în perioada 19 iunie – 4 august 2023 și sunt împărțite în 7 module.
Copiii ce au vârste cuprinse între 9 și 14 ani pot fi înscriși pe perioada vacanței mari la „Școala de Vară de la Antipa”. În cadrul cestui program, cei mici vor acumula cunoștințe științifice, despre mediul înconjurător, dar și de ocrotire a naturii.
Reprezentanții Muzeului Antipa din București transmit:
Timp de 7 săptămâni, tinerii naturaliști care vor urma cursurile Școlii de Vară de la Antipa vor fi implicați în activități de cunoaștere și de ocrotire a naturii, prin întâlniri directe cu cercetătorii care lucrează în Muzeu.
În perioada 19 iunie – 4 august vor fi organizate 7 module diferite, iar cursurile vor avea loc conform următorului program:
Lecțiile vor fi ținute în incinta Sălii Atelier, dar și în grădina Muzeului Antipa sau în parcurile din București.
O grupă va fi formată din maxim 15 participanți, iar înscrierile se pot face accesând ACEST link. Costurile sunt următoarele:
Programările se vor face în ordinea înscrierilor și în limita locurilor disponibile.
Te-ar mai putea interesa și:
Acest prim modul va avea loc în perioada 19 – 23 iunie 2023 și va fi coordonat de către Doctor Andrei Ștefan. În cadrul modulului cei mici vor afla informații interesante despre păsări, le vor observa cuiburile, ouăle și vor învăța să le identifice.
Cu pași ușori prin tufișuri, cu binoclul la ochi și determinatorul în mână, vom descoperi apoi speciile de păsări care împart orașul cu noi.
Modulul 1 va fi organizat în grădina Muzeului, dar și în diferite parcuri din oraș. Echipamentele necesare pentru observarea păsărilor vor fi asigurate de Muzeul Antipa.
Modulul este organizat în perioada 26 – 30 iunie și este coordonat de: Dr. Ana-Maria Krapal, Dr. Rozalia Motoc, Drd. Alexandra-Florina Popa și Drd. Andreea-Maria Brezeanu.
În cadrul acestuia, prichindeii vor descoperi informații interesante despre lumea viețuitoarelor microscopice și a structurilor mărunte din natură.
Micii naturaliști vor afla cu această ocazie că, pentru a cerceta lumea din jurul lor, lentilele unui microscop pot fi un ajutor neprețuit, adevărați „ochi magici” ai cercetătorilor. Din libertatea de a explora vine dorința de a învăța și astfel cursanții noștri vor avea posibilitatea de a analiza în cele mai mici detalii organismele care îi înconjoară, descoperind lumea minusculă a creaturilor și a plantelor din grădină.
De asemenea, în cadrul acestui modul, cei mici vor realiza mai multe lucrări practice ce ăi vor ajuta să privească lumea cu alți ochi.
Are loc în perioada 3 – 7 iulie 2023, fiind coordonat de Andreea Cătălina Drăghici. În cadrul modulului 3, copiii vor învăța cât de importante și uimitoare sunt insectele în natură.
Cei mici vor afla că insectele furnizează multiple servicii utile pentru oameni și mediu, sunt sursă de hrană pentru diverse organisme precum păsările, sau sunt experți în salubritate prin curățarea deșeurilor organice sau din plastic.
Insectele prădătoare au scopul de a menține un echilibru natural, iar pe lângă ele există și insecte care sunt recunoscute în lumea artei. Despre toate astea vor învăța micuții exploratori.
Modulul cu numărul 4 va avea loc în perioada 10 – 14 iulie 2023. Coordonatorii săi vor fi Dr. Costică Adam, Dr. Ioana Cristina Constantinescu și Drd. Angel Gabriel Irimia
În această perioadă, micii bucureșteni vor putea descoperi lumea ascunsă a paraziților. Aceasta va fi descoperită prin intermediul jocului și al discuțiilor cu specialiștii muzeului. Participanții vor învăța despre: căpușe, purici, țânțari, tenii, limbrici, oxiuri si multe alte creaturi.
Cât de mare este diversitatea speciilor de paraziți, cum arată dacă îi privim la microscop, cum unii reușesc să treacă neobservați de animalele pe care le parazitează și dacă într-adevăr paraziții își merită „bunul” renume pe care îl au. Sunt câteva dintre întrebările la care veți putea găsi răspuns participând la acest modul.
Modului va fi organizat în perioada 17 – 21 iulie 2023 și va fi coordonat de Drd. Angel Gabriel Irimia, medic veterinar.
Cei mici vor alfa informații noi și interesante despre mamifere domestice precum: câinele, pisica, iepurele și alte animale aflate în gospodăria omului. De asemenea, le vor fi prezentate și informații despre animale exotice, precum: cămila, lama, renul sau yakul.
Știați că prima specie domesticită de om a fost câinele acum mai bine de 15.000 de ani? Sau că în antichitate s-a pierdut un război din cauza unor pisici? Poate v-ar interesa să descoperiți că în Evul Mediu declinul unei civilizații înfloritoare s-a datorat și prezenței calului în armata cuceritorilor!
Penultimul modul are loc în perioada 24 – 28 iulie 2023 și este coordonat de Dr. Alexandru Iftime. Aici vor fi prezentate mai multe specii de animale ce sunt protejate în România.
Pe ce criterii se stabilește aceasta ? În ce constă această ocrotire și cum putem ajuta aceste specii? Aceste aspecte – și multe altele – vor fi discutate și descoperite în cadrul modulului „Animale ocrotite” din cadrul Școlii de Vară de la Antipa.
Participanții vor alfa care sunt speciile ocrotite de lege și cum le pot recunoaște și proteja. Cei mici vor învăța și care sunt necesitățile acestor specii și ce putem face noi pentru ele.
Ultimul modul este dedicat vieții acvatice. Are loc în perioada 31 iulie – 4 august 2023 și este coordonată de Dr. Ana-Maria Petrescu și Drd. Maxim-Jean Bâlcu.
Prin izvoare, lacuri, peșteri, mlaștini și galerii în nisip, oriunde există un ochi de apă și hrană din abundență, vom întâlni acești cavaleri în armură, cu antene precum halebardele și abilitățile unui înotător olimpic. Nu de multe ori am stat la umbra unui copac, lângă o apă frumos curgătoare, neștiutori de lumea bogată ce sălășluiește în adâncimile întunecate.
Ajutați de coordonatori, copiii vor învăța care este rolul crustaceelor ca si sursă de hrană, dar și din punct de vedere cultural.