Cei mai răsfățați copii din București sunt puii de corcodel. Părinții îi plimbă în cârcă prin Delta Văcărești. PS Aceste păsări au un dans nupțial spectaculos

10 iul. 2023
2891 afișări
Cei mai răsfățați copii din București sunt puii de corcodel. Părinții îi plimbă în cârcă prin Delta Văcărești. PS Aceste păsări au un dans nupțial spectaculos
Cei mai răsfățați copii din București sunt puii de corcodel. Părinții îi plimbă în cârcă prin Delta Văcărești. PS Aceste păsări au un dans nupțial spectaculos | Sursa foto: Facebook - Rețeaua pentru Natură Urbană/ H. Ignat

Câteva păsări spectaculoase, cu un penaj deosebit, au fost fotografiate înotând pe apele lacurilor din București. Pui mici, pufoși și răsfățați nu se dezlipesc nicidecum de părinții lor și trăiesc, la propriu, pe spatele lor.

Cei mai răsfățați pui de corcodei mari pot fi admirați pe lacurile din București

Exemplu de copii răsfățați, care trăiesc pe spatele părinților. La propriu… 😛

Rețeaua pentru Natură Urbană povestește, pe Facebook, despre câteva păsări incredibil de frumoase, anume corcodeii mari sau Podiceps cristatus. Aceste păsări pot fi văzute în Parcul Natural Văcărești sau pe salba lacurilor formate de Râul Colentina.

Pe site-ul Parcului Natural Văcărești există mai multe informații legate atât despre aceste păsări, cât și despre lacurile care le-au devenit „acasă”.

De exemplu, Râul Colentina formează în nordul Capitalei o salbă de lacuri care adăpostesc o biodiversitate impresionantă și faptul că aceste locuri au rămas aproape neatinse de om este uimitor.

Printre aceste locuri se numără și Lacul Fundeni, cum mulți îi spun așa, însă depinde pe cine întrebați. Reprezentanții Parcului Natural Văcărești l-ar numi „La corcodei”, din motive aproape evidente.

Lacul se află între cartierul Fundeni al Bucureștiului și Comuna Dobroiești, Județul Ilfov. Limita administrativă se află chiar la jumătatea lacului.

Malul din București se află în Sectorul 2 și a rămas destul de sălbatic, aici crescând sălcii, plopi, corcoduși, nuci sau ulmi, dar și arbuști, precum măceșul și socul, sau liane precum murul.

În această zonă, biodiversitatea este una remarcabilă. Dacă faci o plimbare pe malul lacului, poți întâlni:

  • lebede de vară,
  • pupeze,
  • piciorongi,
  • lisițe,
  • cormorani mici,
  • cormorani mari,
  • stârci cenușii,
  • stârci de noapte,
  • pănțăruși,
  • pitulici mici,
  • pitulici mari,
  • fazani,
  • rațe cârâitoare
  • și nu în ultimul rând, corcodeii mari!

Corcodeii mari sunt recunoscuți pentru felul în care se împerechează. În fauna țării există foarte puține păsări care au un dans nupțial atât de frumos.

Ritualul începe cu o apropiere piept la piept a celor două păsări și cu etalarea penajului din jurul capului. Apoi, acestea încep să-și imite mișcările.

Prin dans și scufundări rapide, corcodeii ajung să formeze perechi doar după ce își sincronizează mișcările perfect.

Iată o fotografie realizată corcodeilor mari de H. Ignat:

Corcodeii mari. Sursa foto: Facebook - Rețeaua pentru Natură Urbană/ H. Ignat
Corcodeii mari. Sursa foto: Facebook – Rețeaua pentru Natură Urbană/ H. Ignat

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies