Cei de la Moderna pregătesc o a treia doză de vaccin, pentru a proteja populația împotriva noilor variante de COVID-19

15 apr. 2021
116 Afișari
Cei de la Moderna pregătesc o a treia doză de vaccin, pentru a proteja populația împotriva noilor variante de COVID-19

Compania farmaceutică Moderna a anunțat în cursul zilei de miercuri că speră să vaccineze populația americană până la sfârșitul acestui an cu o a treia doză de vaccin anti-COVID-19, pentru a evita răspândirea bolii și creșterea numărului de cazuri produse de noile variante ale coronavirusului.

Deși autoritățile de pe întregul Glob sperau ca vaccinarea să reducă simțitor numărul cazurilor de COVID, faptul că în unele state campaniile de imunizare sunt lente, dar și răspândirea noilor tulpini ale bolii au dus la creșterea cazurilor de infectări cu noul coronavirus, potrivit Business Insider.

Uniunea Europeană se pregătește pentru o campanie îndelungată de vaccinare

Uniunea Europeană ia în calcul orice scenariu privind evoluția pandemiei, inclusiv o eventuală luptă de durată cu acest virus. Prin urmare, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyden, a anunțat miercuri negocierea unui nou contract cu producătorul BioNTech-Pfizer pentru distribuirea a nu mai puțin de 1,8 miliarde de doze de vaccin în următorii doi ani (2021-2023).

În acest sens, și producătorul american Moderna speră să poată distribui rapelul destinat noilor variante de COVID-19 până la sfârșitul acestui an.

„Țările care deja au atins o rată mare de vaccinare probabil vor fi pregătite să se concentreze pe administrarea unui nou rapel în 2022, posibil chiar de la sfârșitul acestui an”, a declarat directorul comercial al Moderna, Corinne Le Goff, în cadrul unei discuții cu investitorii. „Țări precum SUA, unde campania de vaccinare are un ritm alert, ar putea începe să facă al doilea rapel în curând, dar pentru că numai 5 la sută din populația globului a fost vaccinată, majoritatea țărilor vor continua să-și vaccineze populația cu doza inițială”, a subliniat membrul conducerii Moderna.

Moderna speră să primească autorizarea pentru serul adaptat până în vară

„Sper ca în această vară să obținem autorizarea pentru un vaccin adaptat, încât să ajutăm oamenii să primească doza înainte de venirea toamnei, ca să avem cu toții o toamnă normală, și nu o toamnă și o iarnă cum am văzut în ultimele șase luni”, a declarat CEO-ul Moderna, Stéphane Bancel, în cadrul unui interviu acordat marți publicației Business Insider. „Obiectivul nostru este să muncim din greu pentru a fi pregătiţi până în toamnă”, a adăugat acesta.

Statele Unite ale Americii au administrat peste 85 de milioane de doze de ser Moderna până la jumătatea acestei luni. Campania de vaccinare din Statele Unite a accelerat considerabil în ultimele luni, astfel că în acest moment, aproape jumătate dintre adulții americani au fost vaccinați cu o doză de vaccin, fie că vorbim despre Pfizer, Moderna sau Johnson&Johnson, potrivit statisticilor Centrului american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).

Moderna a înaintat către Institutul Național de Sănătate al SUA mai multe variante ale celei de-a treia doze, ce are ca scop o mai bună protecție imunitară împotriva noilor variante de COVID-19. Varianta care le dă cele mai mari bătăi de cap autorităților și producătorilor de seruri imunologice se numește B.1.351 și a fost descoperită inițial în Africa de Sud. S-a dovedit în urma studiilor că această variantă reduce eficacitatea vaccinurilor disponibile pe piață.

În acest moment există 453 de cazuri documentate de îmbolnăvire cu varianta B.1.351 a noului coronavirus în Statele Unite, potrivit datelor CDC.

Administrația pentru Medicamente și Alimente din SUA (FDA) tratează vaccinurile modificate împotriva COVID-19 precum vaccinurile anuale pentru gripă, ceea ce înseamnă că pot fi aprobate pentru utilizare în regim de urgență, sărind peste studiile clinice îndelungate.

Este posibil ca noul coronavirus să nu dispară niciodată cu adevărat

Specialiștii iau în calcul scenariul în care COVID-19 ar putea deveni o boală endemică după sfârșirea pandemiei, ce se va transmite și va aveea efecte similare cu ale gripei. În această situație, producătorii de vaccinuri ar putea face periodic noi tipuri de vaccin, adaptate la variantele de virus din circulație, întocmai ca în cazul gripei. Și CEO-ul Moderna, Stéphane Bancel, este de părere că noul coronavirus și vaccinurile împotriva acestuia vor deveni ceva obișnuit. Mai mult, potrivit acestuia, COVID-19 „nu va dispărea de pe planetă”.

Cookies