Cea mai veche și mai iubită casă de pe Parfumului a renăscut. În “Parfumeria” din cartierul evreiesc, Silvia Kerim a trăit o dragoste profundă cu regizorul Mircea Veroiu

susținut de
05 mai 2025
7626 afișări
Cea mai veche și mai iubită casă de pe Parfumului a renăscut. În “Parfumeria” din cartierul evreiesc, Silvia Kerim a trăit o dragoste profundă cu regizorul Mircea Veroiu

În ce-a mai rămas din desfiguratul cartier evreiesc după demolările din anii ’80, se află o casă luminoasă, fermecătoare, cu arhitectura tipică locuințelor de negustori înstăriți din veacul al XVIII-lea.

O casă care din anul clădirii ei, 1847, anul marelui foc care a mistuit Bucureștii, a fost mereu iubită de proprietarii ei succesivi.

Toți i-au spus “Parfumeria” și au căutat să o facă și mai frumoasă și să-i sporească energia benefică. Toți au lăsat o amintire “între zidurile ei trandafirii”.

O iubire ca-n filme: Silvia Kerim-Mircea Veroiu.
Curtea Casei Kerim în prezent, spațiu cultural pentru tinerii artisti. Foto credit: Mihai Smeu.
Fațada casei Kerim după restaurarea din anul 2017. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.

O casă iubită de oameni care s-au iubit. Vechea stradă respiră și azi parfumul unui alt București

În anii comunismului întunecat, scriitoarea și jurnalista Silvia Kerim (1931-2016) era deja o legendă. Cu o personalitate fascinantă, cultivată, foarte frumoasă, mereu elegantă, parfumată cu preferata ei esență de Opium, fata negustorului turc Negip Kerim și a frumoasei unguroaice Ana Orban vorbea franțuzește ca la Paris și radia de noblețe și rafinament.

Silvia Kerim s-a născut și a murit în casa de pe stradă Parfumului 19, un spațiu magic pe care îl evocă în cărțile sale “Vedere din Parfumerie” și “Fereastră de la Veneția”, premiate de Uniunea Scriitorilor. 

În anii comunismului întunecat, scriitoarea și jurnalista Silvia Kerim (1931-2016) era deja o legendă.
Casa Kerim după restaurare, 2017. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.
Strada Parfumului în prezent. Foto: Antoaneta Dohotariu.

Reședința Kerim, casa marilor bucurii 

După ce Silvia Kerim s-a stins, imobilul monument istoric a primit o nouă viață, devenind spațiu cultural destinat tinerilor artiști și adolescenților, un loc al teatrului și al concertelor, administrat de Asociația Hearth.

Moștenirea culturală a Silviei Kerim este astfel dusă mai departe. Parfumeria are viață, pulsează, are continuitate. Mai jos, interviu cu Doina Dogăroiu, manager de proiecte culturale al Asociației Hearth.

Casa Kerim, spațiu cultural destinat tinerilor artiști și adolescenților. Foto credit: Mihai Smeu.
Casa Kerim după restaurare. Canapeaua din imagine este vechea canapea a Silviei Kerim. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.

În comunism, casa Silviei Kerim era o oază de libertate și de boemie. Pragul Parfumeriei a fost trecut de artiști și mari oameni de cultură, de la Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache la Nichita Stănescu

Silvia Kerim a absolvit Facultatea de Limbi Străine, secția Limba și Literatura Franceză și a debutat ca ziaristă la Contemporanul. A scris pentru revistele Cinema, Secolul XX și As, a lucrat la Radio România în cadrul Direcției Culturale și la redacția “Teatru la microfon” și “Teatru la microfon pentru copii”. A fost producător delegat la Casele de Filme din cadrul Consiliului Culturii, unde a colaborat cu toți marii regizori și actori ai acelor timpuri.

Silvia Kerim a scris remarcabile cărți pentru copii iar musicalurile sale figurează și azi în repertoriul permanent al unor teatre de copii din țară. Cine nu a auzit de “Marry Poppins”, de “Frumoasa din pădurea adormită”, de “Micuța Dorothy” sau de “Gulliver”? Toate aceste piese – bijuterii pentru copii- au fost create în casa din strada Parfumului 19.

Casa Kerim, 2016, înainte de restaurare. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.
Casa Kerim, 2017. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.

În anii ’30, Parfumeria a fost pierdută la ruletă, la Cazinoul din Sinaia, de soția proprietarului de atunci și a fost cumpărată de Negip Kerim. În limba turcă, “Kerim” înseamnă nobil, generos

Casa în care s-a născut Silvia Kerim a fost construită în anul 1847, așa cum reiese din actele ei, cele mai vechi fiind transpuse din chirilică cu cerneală mov și a fost vânduta prima dată în 1850. Părinții Silviei Kerim au cumpărat imobilul în anul în care s-au căsătorit.

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: Tata, un turc generos care o adora pe mama, a dorit să-și așeze, de la început, soția, într-o casă cu lumină multă, cu ferestre mari, la stradă. Tata visase o casă arătoasă într-un cartier cochet, cum se aflau multe asemenea în Bucureștiul anilor ’30.

Proprietarul era un avocat, V.G, care fiind un “mare domn”, cum i se păruse tatei, și-a iertat nevasta pentru vina – nu măruntă- de a fi pierdut casa din Parfumului la Cazinoul din Sinaia. Da, doamna avocat plecase dis-de-dimineață cu rapidul la Sinaia, se dusese glonț la Cazino, jucase toți banii și bijuteriile pe care le avea asupra ei și, în cele din urmă, ea pusese în joc- la ruletă- și casa preferată a soțului ei (aveau trei case în vremea aceea). Și anume Parfumeria – după cum o botezase avocatul.

Poarta domnului Negip Kerim. Foto: Antoaneta Dohotariu.

Poarta casei păstrează inițialele lui Negip Kerim și ochiul lui Dumnezeu care o ferește de rele

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: Poarta nu i-a plăcut tatei. Și nici gardul, era dărăpănat, din lemn iar poarta- strâmbă- tot din lemn. Așa că Negip a comandat o poartă cu bare fine, din fier solid. O poartă demnă de încredere, în care și-a înscris și inițialele: N.K – Negip Kerim. Poarta și inițialele tatei există și azi, ca și o parte din cărămizile cu care era pavată bătrâna curte.

Tata era un afacerist modest, în casa noastră veneau prietenii lui turci, dar Ana nu avea voie să apară. Mama a fost una din cele mai frumoase femei din Bucureștiul anilor ’30, purta ciorapi și rochii de mătase și pantofi cu toc”, povestește Silvia Kerim în ultimul său interviu acordat Marinei Constantinescu, emisiunea “Nocturne”, TVR.

Casa Kerim, 2016, înainte de restaurare. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.

Cum a renăscut “casa-comoară, un loc fermecat” pentru Silvia Kerim și Mircea Veroiu

Negip a murit când Silvia avea doar 15 ani, în 1946, la venirea comuniștilor la putere. Silvia, fratele și mama sa s-au trezit într-o sărăcie lucie. Când a venit stabilizarea monetară din 1952, Silvia, elevă de liceu, a fost nevoită să dea meditații la franceză pe făină și cartofi.

S-a căsătorit cu un arhitect, apoi l-a întâlnit pe regizorul Mircea Veroiu, marea sa iubire. Pentru puțin timp, Silvia a locuit într-o garsonieră, în blocul cu agenția CFR la parter de lângă Gara de Nord. Pe atunci, casa își pierduse din magie.

Foto: Antoaneta Dohotariu.
Casa Kerim în anul 2016, înainte de restaurare. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.

Silvia Kerim în volumul “Mircea Veroiu – Ultima vara a tinereții”: Cu inima îndoită, am ales să-l duc pe Mircea în dreptul casei din Parfumului la un ceas de după-amiază târzie. Așadar, nu în plină lumină, pentru ca umbrele serii ce se apropie să-i îndulcească defectele. Ne-am oprit destul de departe, peste drum de casă, în linie “oblică” față de ea. Și-atunci, arătându-i-o, i-am zis:

-Uite, asta-i casa mea. Casa noastră.

-Așa e?

Bănuiesc că el se aștepta să-i arăt un fel de magherniță, de vreme ce ezitasem atâta timp să-i vorbesc despre ea. Și să i-o arăt.

-Asta e? Și voi vreți să vindeți casa asta? E o splendoare! Nu vezi ce proporții are? Ce minuni de ferestre are?”.

Atunci, pe loc, adică în aceeași seară, în garsoniera mea din Calea Griviței am hotărât să salvăm casa. S-o refacem din temelii. Așa a început alcătuirea acestei case-comori pentru mine, așa a început nașterea unui loc fermecat în care au fost gândite, imaginate atâtea și atâtea filme, în care eu mi-am scris poveștile”.

Casa Kerim, 2016. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.
Imagine din filmul „Nunta de piatră”, regia Mircea Veroiu și Dan Pița. Foto credit: TIFF.

În anii ’70, Mircea Veroiu și Silvia Kerim restaurează casa din Parfumului și o extind. Imobilul va fi însuflețit de cea mai frumoasă poveste de dragoste, o iubire legendară

Silvia Kerim și regizorul Mircea Veroiu (autor al capodoperelor “Nunta de Piatră”, “Adela”, “Sfârșitul Nopții”, “Semnul șarpelui”, “Să mori rănit din dragoste de viață”, “Craii de Curtea Veche”) au format un cuplu timp de 9 ani, perioadă în care au locuit și au creat în casa de pe str. Parfumului 19 . Mircea Veroiu și-a pus amprenta asupra formei actuale a clădirii, modernizând-o și dându-i o nouă viață.

Casa Kerim, 2016. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.
Casa Kerim după restaurare, 2017. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: A fost magnific pentru noi. Șantierul în care lucrau simultan vreo 20 de muncitori, zidari, zugravi, parchetari, tinichigii, instalatori avansa încet, dar avansa bine. Sâmbăta și duminica, muncitorii de la ICRAL (un organism de stat), plecau pe la casele lor din provincie, lăsând în urmă moloz, sârme, stive de parchet plin de țepi, faianță spartă, resturi de mâncare-șorici de slănină, oase de la friptură, coji de parizer și câte și mai câte.

Noi veneam de la garsoniera mea de lângă Hotel Nord să facem curățenie, să vedem, să pipăim pereții viitoarei noastre case: Parfumeria. Să admirăm felul cum se transformă ea cu încetul. Vecinii, oameni de treabă, ne îngăduiseră să găzduim la ei ușile vechi, sculptate și vopsite în alb ale casei. Uși din care nu se mai fac acum, cum nu se mai fac nici “căptușelile” din lemn, tot sculptat, și tot vopsite în alb, ce îmbrăcau pereții foarte groși în care erau înfipte ușile. Clanțele erau din alamă, lucioasă și galbenă ca aurul curat și era șlefuite cu migală, ca să nu rănească ori să zgârie mâna care le apasă.

Mircea avea un cult pentru obiecte. Un cult care se simte și în filmele lui din felul cum luminează el obiectele, din felul cum le filmează, cum le insuflă acea viață pe care o are “detaliul” atunci când este pus în valoare. Aceeași dragoste a manifestat-o pentru fiecare detaliu al viitoarei noastre case. (“Vedere din Parfumerie”, Editura Minerva, 2003, pg. 23).

Ușa originală a casei Kerim. Foto: Antoaneta Dohotariu.
Detaliu ușa casei Kerim.

Pentru că regimul comunist interzicea să ai două surse de căldură, Silvia Kerim a fost nevoită să desființeze sobele părinților. Cahlele au fost expuse de Mircea Veroiu în curtea interioară a casei, creația lui

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: Mircea a dispus demolarea părții ce cuprindea bucătăria, cămara, baia, o cămăruță și toaleta de serviciu. Și tot el a inventat dormitorul spațios și curtea mică, interioară, a casei. Un mic “pazzio” ce a dat și dă și astăzi originalitate casei, o casă în care după refacerea “tip-Veroiu” te plimbai și te plimbi de jur – împrejur într-un spațiu prevăzut pe mai toți pereții cu ferestre ce dau spre lumină, spre soare, spre verdele frunzișului de afară. 

Cahlele de vechile sobe expuse de Mircea Veroiu în curtea interioară a casei. Foto: Antoaneta Dohotariu.

Și tot acolo, în curtea mică, el a împodobit pereții cu câteva cahle din fosta sobă aflată în camera mamei mele, cahle de teracotă galbenă, lucioasă și cu model rococo. Fusese tare frumoasă soba aceea ca un chihlimbar uriaș, de care mă sprijineam cu atâta drag în anii adolescenței mele, pe când, în serile cu viscol, mama-mi povestea fel de fel de întâmplări din tinerețea ei. (“Vedere din Parfumerie”, Editura Minerva, 2003 pg 24).

Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.
Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.

În curte împărățea un dud uriaș, un dud care trăiește și azi”

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: Mircea a iubit Parfumeria ca pe un film de-al lui. Sau poate chiar ca pe toate la un loc. Așa m-a lăsat, adeseori, să înțeleg. 

Casa era așa cum și-o dorise tata: înaltă, albă, cu patru ferestre lungi la stradă. Avea și o curte în formă de L, mai degrabă lunguiață, pardosită cu cărămidă roșie și împodobită cu un boschet de lămâiță care înflorea în fiecare primăvară. În curte împărățea un dud uriaș. Odăile, nu multe, dar spațioase, aveau sobe mari, de teracotă lucioasă.

Baia avea un cazan de aramă roșcată, bătută cu buline în relief, oglindă mare de cristal, ovală, și o cadă uriașă, ca de porțelan alb, care mai există și azi în camera de baie a Parfumeriei. (“Vedere din Parfumerie”, Editura Minerva, 2003, pag. 29).

Baia casei Kerim, cu cada originală. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.

Sivia Kerim: “Dumnezeu m-a încercat când ne-am despărțit”

Mircea m-a îmbogățit, a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Este extraordinar să stai lângă un om atât de creativ, era o personalitate, un aristocrat și pe dinafară și pe dinăuntru. Nimeni nu-și imaginează cât puteam noi să râdem, cât haz avea, cât de corect era, cât de onest în profunzime, spunea Silvia Kerim în ultimul interviu acordat Marinei Constantinescu.

Mircea Veroiu, imagine din volumul „Mircea Veroiu, poezia unei lumi tragice”, semnat de Marian Sorin Rădulescu, Editura Noi. Foto: Lucian Pârvulescu.
Mircea Veroiu, imagine din volumul „Mircea Veroiu, poezia unei lumi tragice”, semnat de Marian Sorin Rădulescu, Editura Noi. Foto: Lucian Pârvulescu.

În anii ’80, Mircea Veroiu a plecat în exil, în Franța, și s-a căsătorit cu actrița Elena Albu. Silvia a rămas singură în Parfumerie până la sfârșit

În casa ei caldă, “doamna de Kerim”, cum o alinta Nichita Stănescu, a păstrat multe din hainele iubitului ei, fotografii, obiecte personale, poate pentru că nu a putut să se despartă de parfumul amintirilor. Silvia și Mircea au continuat să-și vorbească la telefon, au rămas prieteni. Imediat după 1990 Mircea Veroiu s-a întors în România. Era bolnav de cancer.

Silvia Kerim: Am fost cutremurată, știindu-l perfect sănătos. S-a întors să mai facă trei filme și să moară acasă. Am fost la ultima lui premieră, cea a filmului “Femeia în roșu”. Era marcat deja de semnele morții. L-am vizitat la spital cu trei săptămâni înainte de a muri. Despre ce au vorbit ei atunci, la ultima lor întâlnire, Silvia avea să spună că va duce cu ea în mormânt.

Curtea casei Kerim, cu obiecte recuperate de Silvia Kerim de la casele demolate din cartier. Foto: Antoaneta Dohotariu.

Silvia Kerim, martoră a distrugerilor din cartierul evreiesc. Dacă nu se întâmpla “decembrie 1989”, casa din Parfumului urma să fie demolată în ianuarie 1990

După despărțirea de Mircea Veroiu din anul 1981, Silvia Kerim a continuat să trăiască în Parfumeria amintirilor. A fost martoră la distrugerea imobilelor de patrimoniu din Cartierul Evreiesc și Uranus, a documentat tragediile celor “demolați”, a văzut bătrâni care s-au sinucis înainte să fie scoși din case, a asistat la dispariția unor clădiri pe care le știa din copilărie, la nivelarea unei “zone” cu cel mai mare număr de biserici pe metru pătrat.

A scris despre toate acestea pentru ca cei tineri să știe.

Casa Kerim în anul 2016. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.
Casa Kerim după restaurare, 2017. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.

Ceaușescu venea îmbrăcat ca un muncitor șantierist de operetă, cu cascheta de protecție pe cap și semănând adesea cu un terifiant și grotesc Louis de Funes”

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: La sfârșitul anilor ’80, urma să ne prefacem cu toții într-un vast “spațiu verde”. Așa își dorea Ceaușescu: ca pe aici să se lăfăie un parc imens, nou, lipsit de amintiri.

Grăbit să-și vadă cât mai curând terminată “opera”, mânat de acea voluptate furibundă de a distruge tot ce venea din istorie, tot ce însemna bun, trainic, frumos și creștinesc, Ceaușescu își pusese în cap să supravegheze personal ștergerea de pe fața pământului a Orașului Vechi. Așa că, îmbrăcat în muncitor șantierist de operetă, cu caschetă de protecție pe cap și semănând adesea cu un terifiant și grotesc Louis de Funes, Ceaușescu umbla zilnic pe șantierul vast al distrugerii și cerceta cam cum și cât a avansat “frontul”. Când nu zbura cu elicopterul pe deasupra “zonei”, înarmat cu planurile de demolare “la vedere”, “marele conducător” o lua pe jos, descinzând, adică, din loc în loc din mașina lui blindată. (“Vedere din Parfumerie”, Editura Minerva, 2003, pg. 37).

Silvia Kerim a trăit cu groază obsedantă vestea că buldozerul se va năpusti asupra Parfumeriei, “distrugându-mi sufletul o dată cu uciderea ființei casei”. Noaptea se trezea din cele mai negre coșmaruri în patul de nuc al părinților ei. În decembrie 1989, Silvia Kerim a primit înștiințare de la “Sfat” că urmează evacuarea și demolarea.

Ni se recomandase să adunăm cu grijă, în saci de hârtie, tot calabalâcul, să împachetăm cărțile și alte lucruri de valoare și să păstrăm doar mobila ce putea fi înghesuită în apartamente, în cazul meu, fără copii – o garsonieră. Cât despre lucrurile ce nu încăpeau în camioanele tocmite anume – de “demolați” ori de ICRAL- ei bine, adio! Pe foc cu ele, la gunoi sau date de pomană. (“Vedere din Parfumerie”, Editura Minerva, 2003, pg. 56).

Curtea casei Kerim, cu obiecte recuperate de Silvia Kerim de la casele demolate din cartier. Foto: Antoaneta Dohotariu.

Statul te obliga să semnezi o cerere în care “te rugai să fii demolat”

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: Cel ce urma să fie “demolat” era obligat să facă o cerere adresată ICRAL-ului. În cerere scriai “cu toată considerația față de partid și de stat”, că “rogi să ți se demoleze casa întrucât ești de acord cu planurile de sistematizare a orașului în vederea înfrumusețării lui”. Ca atare, de vreme ce chiar tu o cereai, statul nu avea nicio vină pentru faptul că pierdeai definitiv o locuință, pierdeai o casă ce era a ta. O locuință pe care o îngrijiseși cu bani trudiți și cu mare dragoste. Statul comunist nu era vinovat că pierdeai un loc în care ți-ai trăit copilăria alături de părinți; în care ai trăit mai târziu cu bărbatul iubit.

Cui îi pasă?”

Silvia Kerim în “Vedere din Parfumerie”: Cui îi pasă de fleacurile astea? Cui îi pasă că rămâneai fără curtea în care te-ai jucat cu păpușile, în care ai desenat primul șotron? Cui îi pasă că nu te vei mai putea acomoda, niciodată, nu noii vecini, la fel de disperați ca tine, “demolați” și ei, în grabă? Cui îi pasă că nici cu noua locuința, minusculă, udă, aflată la marginea capitalei într-un lagăr de blocuri ridicate la iuțeală pe un pustiu sub care zace periferia, colorată, a Bucureștilor- nu te puteai acomoda? Că smulgerea asta din casă echivala cu o moarte lentă? Ori bruscă. (“Vedere din Parfumerie”, Editura Minerva, 2003, pg. 57).

Imagine dintr-un spectacol. Foto credit: Mihai Smeu.
Bătrânul dud din curtea Casei Kerim. Foto: Antoaneta Dohotariu.

B365: Doina Dogăroiu, sunteți manager de proiecte culturale al Asociației Hearth. Cum ați găsit casa, cum ați renovat-o?

Doina Dogaroiu: Poate că nu întâmplător ați venit astăzi în Parfumerie. Astăzi ar fi fost ziua lui Mircea Veroiu, era născut pe 29 aprilie. Actrița Maria Ploaie și regizorul Nicolae Mărgineanu au venit la unul dintre evenimentele noastre și povesteau că, în fiecare an, Silvia Kerim organiza de ziua lui Mircea Veroiu o reuniune de aducere aminte cu toți prietenii lor, dar nu era un parastas. Regizorul a făcut cea mai temeinică consolidare și refacere a casei cu banii de la două filme de-ale sale.

Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.
Casa Kerim înainte de restaurare, 2016. Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.

B365: Cine venea în Parfumerie în comunism?

Doina Dogăroiu: Nichita Stănescu, Ștefan Iordache, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Maria Ploaie, Dorina Lazar, toți marii artiști, aici era un loc de creație pentru ei. În timpul distrugerii cartierului, Silvia a suferit foarte mult, a strâns obiecte de la casele demolate și le-a adus în curtea casei. Parfumeria a fost salvată printr-o minune, deja în capătul străzii Parfumului încep blocurile de pe Matei Basarab.

Foto credit: Alexandru Daniel Ariciu.

Toată tâmplăria este cea originală, de la 1847, și a fost curățată de straturile succesive de vopsea”

Doina Dogăroiu: Silvia a murit în 2016 iar în 2017 s-a deschis Asociația Hearth, care în traducere înseamnă vatră, cămin. Fondatoarele ONG-ului Hearth, actrița Natalia Cebanu și Oana Iordăchescu, care a terminat UNArte secția design, au creat acest nume de la cuvântul heart (inimă), art (artă) și earth (pământ). A ieșit Hearth, “cămin”, rugul în jurul căruia se adună oamenii. 

Natalia și Oana au renovat casa cu mâinile lor, au pictat pereții și au ajutat la curățarea straturilor de vopsea de pe uși, toată tâmplăria este cea originală, de la 1847. Eu m-am alăturat lor în 2021 cu un proiect emblematic pentru asociație, „Festivalul Scrisorilor”, cu care am câștigat finanțare de la AFCN. Eu sunt economist și am avut o carieră de 28 de ani în sistemul bancar, dar am terminat și UNATC, mai exact masterul de management si marketing cultural.

Foto credit: Mihai Smeu.

Parfumeria se află acum la intersecția dintre o casă memorială și un loc de întâlnire cu artiștii. Păstrăm tradiția Silvia, păstrăm caracteristica inițială a casei”

Doina Dogăroiu: I-am dat Parfumeriei un aspect de spațiu cultural și am păstrat mare parte din obiectele Silviei. Silvia și-a dorit ca aici să rămână casă memorială. A fost o întreagă dezbatere, s-a ajuns la concluzia că dacă rămâne doar casă memorială vor veni puțini oameni, imobilul nu se află pe o stradă circulată. Cartierul devenise îndoielnic după anii ’90, multe case erau abandonate, au fost în litigiu și acolo s-au instalat oamenii străzii. Acum cartierul arată foarte bine, au început să fie renovate multe case.

Foto credit: Mihai Smeu.

Oferim tinerilor artiști un spațiu și libertate de creație”

Doina Dogăroiu: Este un loc cu istorie extraordinară și cu o energie foarte bună. Primul nostru proiect a fost “Din Parfumerie / Dramaturgie”, programul nostru de suflet. Invităm dramaturgi care vor să-și audă citite textele de către actori, reunim dramaturgul cu actorii și regizorul. Organizăm spectacole-lectură în prezența publicului, urmate neapărat de o discuție în care luăm un feedback la cald, în prezența dramaturgului.

Foto credit: Mihai Smeu.

Doina Dogăroiu: Am ajuns la al 33-lea text în patru ani, iar din 33 de texte, 11 au fost montate ca spectacole în diverse teatre. Casa are o continuitate, are viață din nou, Festivalul Scrisorilor ajunge anul acesta la ediția a V-a.

Până acum am avut un proiect cu Primăria S3, numit “Din Parfumerie”, în cadrul căruia am prezentat in Casa Kerim spectacole, expoziții, seri dedicate memorialisticii, seri de poezie, de dans, concerte, seri de film dedicate lui Mircea Veroiu. În lunile aprilie și mai avem programate 15 evenimente în 30 de zile, deci unul la două zile.

Casa este efervescentă, avem spectacol chiar și pe 4 mai, de alegeri, Casa Kerim a avut și are multe de spus. Încercăm să ne dezvoltăm și să ne reinventăm în permanență, cum a făcut și Silvia Kerim toată viața sa.

Foto: Antoaneta Dohotariu.

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:

Cookies