Cea mai veche și mai frumoasă Casă de Târgoveț din vremea Bucureștiului fanariot rezistă și astăzi. Cine-a construit-o atât de bine? Cum?

18 aug. 2021
25729 Afișari
Cea mai veche și mai frumoasă Casă de Târgoveț din vremea Bucureștiului fanariot rezistă și astăzi. Cine-a construit-o atât de bine? Cum?
Cea mai veche și mai frumoasă Casă de Târgoveț din vremea Bucureștiului fanariot rezistă și astăzi. Cine-a construit-o atât de bine? Cum? Foto credit Lorant Mihat.

Calea Șerban Vodă din București are de toate: blocuri comuniste, blocuri noi cu o estetică îndoielnică și case vechi de altădată, de când era bunica fată. Să știți însă că “Șerban Vodă” nu este orice fel de Cale, ci chiar drumul care ducea la Stambul. Pe aici veneau și plecau turcii, fanarioții, dușmanii sau prietenii, călătorii de toate neamurile și târgoveții. Calea Șerban Vodă se numea “Podul Beilicului” (de la turcescul “Bey”, titlu acordat în Imperiul Otoman oficialilor de rang înalt). Pe aici treceau Beii către Palatul construit special pentru ei lângă Curtea Domnească. Pe acest drum, la actualul număr poștal 33, a rezistat peste timp (cutremure, ciumă, războaie, ocupații) o clădire ieșită din comun. Cu patru odăi, pridvor cu foișor și beci, un fel de caravanserai în miniatură, cu elemente de arhitectură țărănească care preced neo-românescul lui Ion Mincu. Am văzut-o. Este o minune delicată, dantelată, o capsulă a timpului. Te invit acum într-o oază din Bucureștiul fanariot, singura care-a mai rămas în tot orașul. Să chemăm turiștii japonezi să-i facă poze .

Fațada Casei de Târgoveț care dă spre Calea Șerban Vodă din București nu atrage prea mult atenția. Este clasică, fără multe înflorituri, discretă, cu un singur nivel.

fatada, casa, tirgovetului
Fațada Casei Târgovețului de pe Calea Serban Vodă, numarul 33.

 

Dar când deschizi poarta casei și vezi pridvorul și foișorul, o altă lume se deschide. O locuință care dădea spre livezi și spre vii, cât vezi cu ochii. Vila din față, ridicată prin anii 1930, nu exista. Nici blocul comunist din spatele ei.  Blocul comunist de pe Dimitrie Cantemir. Cine o fi construit bijuteria? Cine a fost primul proprietar?

casa, târgovetului

casa, de, tirgivet, exterior
Casa Târgovețului de pe Calea Serban Voda din Bucuresti sta in picioare din anul 1791.

Primul proprietar a fost un om cu stare, cu viziune, un om umblat”

B365: La ce domiciliu suntem? Cine locuia aici și oare cum era? De ce trebuie să vii aici?

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “Aici trebuie să vii ca să vezi cel mai vechi domiciliu al unui bucureștean de rând (nu domn sau boier) pe care-l cunoaștem. Suntem pe Calea Șerban Vodă 33 și la vremea în care a fost construită casa, în jurul anului 1790, ne imaginăm că proprietarul era un om cu ceva stare, un om cu viziune, un om umblat care putea să aducă influențe din exteriorul Bucureștiului și a țării, dar și să valorifice tradiția arhitecturală locală”.

“Casa Târgovețului este un fel de Hanul lui Manuc inversat”

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “Această casă, în partea ei veche, dinspre curte, păstrează imaginea nemodificată a arhitecturii civile din secolul al 18-lea și începutul secolului al 19-lea, bazată pe tradiția satelor de câmpie și de deal din Țara Românească, cu influențele ei balcanice. Adică, dacă stăm și comparăm cu ce se mai păstrează în București, putem vedea un Hanul lui Manuc inversat. Vedem fațadele, înconjurate de pridvor și de acest foișor înalt -loc de” odihnă și de priveală”- și ne închipuim că acolo era si o grădina”.

foisor, casa, tirgovetului
Din Foisorul inalt, Târgovețul vedea gradina si via.

Casa Târgovețului se află în Mahalaua Sloboziei în care erau stabiliți breslașii”

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “Se numea Mahalaua Sloboziei datorită Bisericii „Sfântul Dumitru”-Slobozia. Toate cartierele bucureștene s-au concentrat în jurul unor biserici, care la rândul lor, erau în grijă unor bresle. De asta avem bisericile Șelari, Boiangii, Tăbăcari. Biserica Sloboziei se numește în felul acesta datorită unor privilegiii și dezlegări de taxe, scutiri de impozite pentru o categorie socială care anunța burghezia, adică oameni dinamici, cu meserii bine conturate, organizați în bresle, cu conștiința drepturilor și îndatoririlor lor cetățenești. Deci, primul proprietar al casei era un orășean care pe vremea aceea se numea târgoveț. Așa cum și pe vremea aceea Orașul București se numea Târgul București”.

„Primul proprietar al casei era un orașean care pe vremea aceea se numea târgoveț. Așa cum și pe vremea aceea Orașul București se numea Târgul București”.
bucurestiul, fanariot, poza
Târgul Bucurestilor.

Stâlpii din lemn au rezistat sute de ani și au acum proprietățile pietrei”

B365: Deci, Târgovețul nu era un comerciant?

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “Nu era neapărat comerciant, dar putea fi comerciant. In zonă se știe că a existat o breaslă de zidari și de lucrători în lemn. Veneau din alte părți ale Europei și pentru meșteșugul lor stau mărturie acești formidabili stâlpi din lemn, care s-au păstrat în felul în care au fost puși în operă, pe la anul 1790. Este consemnat felul în care breslașii dulgheri preparau lemnul. Se spune despre felul foarte avansat de a prepara lemnul pentru construcție, care se ținea mult timp în apă până când rezistența lui devenea comparabilă cu cea a pietrei. Și în afară de acești stâlpi care au și calități artistice, pentru soliditatea materialului stă mărturie grinda din pivniță. Toată casa este susținută de o grindă din stejar. Asta presupune o știință pe care cei care construiesc acum în România din lemn n-o mai stăpânesc. Se grăbesc să folosească lemnul crud și de asta ajungem să numai putem închide sau deschide ușile și ferestrele caselor noi”.

stilp, lemn, casa, tirgovetului
„Aici se știe că a fost o breaslă de meseriași constructori, stiau sa lucreze cu lemnul”.

Cum era pregătit lemnul pentru construcții, o tehnologie uitată

Încă din secolul al 18-lea exista o „fraterie” de zidari și lucrători în lemn, care funcționa după modelul breslelor germane, cu reguli stricte în vederea alegerii și punerii în opera a diferitelor materiale de construcții. La lucrările din lemn, materialul trebuia pregătit după o tehnologie amănunțită. Copacii, marcați din vreme, erau doborâți numai în intervalul octombrie-februarie pentru ca umezeala să se scurgă din ei ci să nu fie mâncați de carii. Odată tăiați, erau lăsăți trei luni în pădure, ca lemnul să se întărească, apoi scufundați alte trei luni într-o baltă pentru că lemnul să se întărească prin imersiune. Lemnul astfel pregătit nu mai putrezește și capătă proprietăți ignifuge”, citat din Memoriul istoric întocmit în anii ’90 de arhitecta Clara Stama, funcționar al Primăriei București.

„Lemnul astfel pregătit nu mai putrezește și capătă proprietăți ignifuge”. Casa Târgovețului.
Târgovețul nostru vedea de pe prispa lui cum veneau alaiurile fanarioților dinspre Giurgiu

Să punem Casa Târgovețului în context istoric. Ce se întâmpla pe Podul Beilicului și în oraș când Târgovețul și-a ridicat locuința? Ce vedea proprietarul de pe pridvorul său, care pe atunci înconjura toată clădirea? Cu siguranță că a admirat alaiul strălucitor care-a trecut pe sub ferestre în decembrie 1797. Atunci, a fost înscăunat Domn al Țării Românești, Constantin Hangerli. Hangerli nu era nici măcar fanariot ci direct dragoman al Marinei Otomane, “cirac al lui Capudan Pașa”, al cărui cuvânt era ascultat de Sultan. Așa de rău și de lacom și de pus pe căpătuială era Hangerli, încât poporul i-a compus balade.

Că hain s-a arătat/ Și la țară a prădat/ Cu dajdie cu zaherea/ De la săraca Raia/ Că au scos și văcărit/ Ce era cu blestem oprit”, Ștefan Ionescu, “Bucureștiul în vremea fanarioților”, Editura Dacia, Cluj, 1974. “O vai, Țeară!”, exclama cronicarul.

calea, serban, voda
Drumul spre Stambul astazi, Calea Serban Vodă cu Casa Târgovețului.
Capul lui Hargerli a trecut prin dreptul casei Târgovețului în drum spre Stambul

Mi-l imaginez pe Târgoveț pe pridvorul lui, în timp ce pe sub ferestre plecau turcii la Stambul cu capul lui Hangerli, că până la urmă l-au descăpățânat.

Ajuns la București, Capugiul a tras la Casa Beilicului. Apoi, călare, însoțit de harapnicul cel groaznic și de doi turci, s-a dus la Curtea Domnească din Dealul Spirii. Vodă îi aștepta iatacul său în prezența marelui Postelnic, fiind informat că are să-i transmită “cuvânt de taină”. După retragerea acestuia, Harapul care însoțea capugiul a sărit “repede în spatele lui Vodă punându-i lațul de gât, iar capugiul a slobozit amândouă pistoalele în pântecele lui Vodă. Acesta, fiind voinic, cei doi s-au luptat cu el până când Capugiul i-a înfipt hangerul în pântece iar Harapul l-a descăpățânat. L-au târât așa apoi, gol, afară din camera, oprind numai capul, banii, ceasornicul și inelele. Iar cafegiul și cei doi iciolani îngroziți în fața tragicei scene au fugit în curte. Și uite așa i-au tăiat capul lui Hangerli”. Ștefan Ionescu,“Bucureștii în vremea Fanarioților”, pag. 252.

Casa a rezistat tuturor cutremurelor, războaielor si ocupațiilor.
Trupul lui Hangerli decapitat a fost văzut de toți bucureștenii

“Cadavrul a fost lăsat în incinta curții, iar mahalagiii invitați să-l vază, sinistra veste făcuse ocolul orașului. Acolo a stat gol până a adoua zi dimineață și “nimeni nu îndrăznea să zică sau să întrebe ceva”. Turcii au cerut și “teșcherelile cele pecetluite” care erau tabelele cu birul vacaritului. Ștefan Ionescu, “Bucureștii în vremea Fanarioților”, pagina 253.

Trimișii Înaltei Porți au luat tot ce avea mai de preț Hargerli: lăzi cu bani, blănuri și bijuterii plus capul lui Vodă într-o cutie, cortegiul fiind urmărit de bucureșteni până la marginea orașului, spre Giurgiu, pe Calea Serban Vodă. Ce spectacol sumbru trebuie să fi fost pentru Târgoveț și familia lui.

Mavrogheni, Domnul “cu căutătura drăcească și ghimpoasă”

Iată cum arată și o înscăunare de domn trimis cu firmam de Sultan, ca să vă faceți o idee. O fi participat și Târgovețul nostru la ea? Trebuie să fi fost, doar era cel mai spectaculos eveniment din oraș. Se întâmplă când Nicolae Mavrogheni a fost uns domn fanariot. “Avea căutătura piezișă, drăcească și umbla cu tălmaciul după el. Aruncă bani calicilor și ura boierii. Avea ghimpoasă căutare”. Thomas Hope, care a trecut prin București în acele vremuri, spune despre Mavrogheni că “privea numai cu ochiul stâng, cel drept era stins, căutătura lui avea ceva sinistru”.

Privelistea din Foisor, Casa Târgovețului.
Tot orașul trecea pe la Mavrogheni să-i pupe mâna

“ În dimineața zilei de duminică, 17 mai 1768, din zori, toate clopotele bisericilor bucureștene, anunțau marele eveniment. De îndată, boierii și starostii breslelor s-au dus la Văcărești pentru a fi primiți de Mavrogheni ca să-i sărute mâna. În fruntea cortegiului erau unitățile militare comandate de marele Aga călare, îmbrăcat cu o haină și căciulă de zibelină. După Aga, urmau călărașii, deliii, seimenii, care formau garda domnească obișnuită, apoi celelalte unități. Urmau boierii de al doilea rang cu mantale din zibelină și boierii de rangul I cu mantale și căciuli tot de zibelină. La o mică distanță se vedeau agalele turcești însărcinate cu instalarea domnului și apoi Domnul însuși având pe cap cuca împodobită cu pene de struț, călare pe tabla-bașa, un superb armăsar egiptean, alb, având un încărcat și scump harnașament oriental din care nu lipseau pietrele prețioase. De la Mănăstirea Văcărești, alaiul se scrurse pe vechiul pod al lui Șerban Vodă, ce lega Bucureștii de Giurgiu”, Ștefan Ionescu, “Bucureștii în vremea Fanarioților”. Se intâmpla înainte de ridicarea casei, dar Târgovețul nostru cred ca era acolo, cum vreau să cred că a fost prezent la toate înscăunările din timpul său.

Ne miram toți: ce să fie?/ Această galantomie?

Ne miram toți: ce să fie?/ Această galantomie?/ Și toți mulțumeam zicând/ Că am moștenit domn Blând”/ Toți în mare veselie îl așteptăm ca să vie/ Când îl vedea prin târg trecînd/ Se scula toți tremurând”.

În timpul ocupației austriece, jupânesele nu mai umblau cu careta prin oraș

Iar când a fost război, de au ocupat austriecii Bucureștiul și Prințul Saxa-Coburg a intrat victorios în București, iată ce li se recomanda jupâneselor:

Jupâneselor și neguțătoreselor li se recomandă să nu mai umble pe uliță cu careta, ci să șază pe la casele lor fieștecare, căci fiind vremile împrăștiate și împărechiate, se pot urma alte întâmplări necuviincioase. Și mai vârtos să fie inștiințate și femeile mahalagiilor și târgoveților, și cele ce vor avea să meargă undeva pentru vreo trebuință, să meargă acoperite și nu cu desfrânări, ca să se poată păzi edecul și cinstea fiecăruia”, Ștefan Ionescu, “Bucureștii în vremea fanarioților” pg 209.

iozefina, postavaru, istoric, de arta
Iozefina Postăvaru este istoric de artă in cadrul Institutului National al Patrimoniului.
În anul 1883, proprietarul casei era un român, Stănescu Grigorie

B365: Oare era român Târgovețul nostru?

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: ”De ce să fie român? Era târgovet, iar Bucureștiul era foarte cosmopolit în acea perioadă. Nu știm dacă primul proprietar a fost român, dar în 1883, stăpânul casei se numea Stănescu Grigorie. A cerut autorizație de la Primărie ca să își repare fațada spre strada Șerban Vodă, dar noi știm că era nevoit să-și repare fațada, pentru că se făcuse un plan de sistematizare a străzii care continua Planul de sistematizare a Dâmboviței, râul făcea o cotitură aici, în Piața Unirii. Strada a trebuit să fie lărgită, si, prin urmare, proprietarii au fost nevoiți să-și retragă fațadele. A trebuit să renunțe la pridvorul din față și să repare tencuielile dând fațadei aspect modern și colorând-o cu culoarea pietrei. Autorizațiile erau foarte, foarte clare”.

Lemn de stejar de pe vremea Bucurestiului fanariot.
În anul 1994, Casa de Târgoveț a fost restaurată de Ministerul Culturii

B365: Incredibil, deci se construia după reguli la 1886, ceea ce nu se mai întâmplă astăzi.

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “Da. Se prevedea, de asemenea, să nu fie neacoperite cu tencuială elementele de lemn ale structurii zidurilor. Ele sunt vizibile astăzi pentru că restaurarea din anii 1994-1998 a urmarit și întelegerea modului de construcție al casei. În anul 1994, 90% din acoperiș era distrus, iar 75% din zidărie era compromisă. Era rău, pentru că din anii ’70, după ce a fost folosită 25 de ani de ICRAL pentru diferiți chiriași, casa nu a mai fost folosită deloc. În 1990 când s-a reînființat Direcția Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice, ceea ce făcea puntea cu anul 1977 când fusese desființată de Ceaușescu, au fost reluate toate politicile de protejare a patrimoniului. Atunci s-a luat hotărârea ca patru imobile fără stăpân, din toată țara, să intre în așa numita Eforie a Monumentelor, în proprietarea Ministerului Culturii”.

B365: Cu ce se ocupa Domnul Stănescu?

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “Nu știm. Stim că, în anul 1896, fiicele lui Grigorie, Iuliana si Ecaterina Stănescu, cer iarăși o autorizație de construire, pentru că, ce să vezi, strada trebuia din nou lărgită. Amintesc în cerere că “nu s-a dat decedatului nostru părinte nici o despăgubire”. Prin lucrările de sistematizare, fațada a fost împinsă cu încă un metru si jumătate spre curte, spre interior. Și au tăiat din nou din casă. Din fericire, partea rămasă dupa intervenția din anul 1896 este neschimbată astăzi. Fiicelor domnului Stănescu se datorează fațada care era foarte bine integrată în stilul clasicist prevăzut prin regulament pentru întreaga stradă, dar din nefericire s-a intervenit atât de mult la majoritatea caselor vecine, incât unitatea stilistică a străzii caracterizată prin simetrie, sobrietate, cu decorații discrete, a fost serios afectată”.

Casa Târgovețului in perioada comunistă. Fațada dinspre Calea Serban Vodă. In spate se văd blocurile oamenilor muncii.
După faza de proiectare în 94 au fost demarate lucrările de restaurare și s-a ajuns la forma pe care o vedem azi”

B365: Fetele domnului Stănescu taie din prăjitură, își văd în continuare de grădină și de vie, apoi cine urmează, cine-a stat aici?

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “Apoi trecem direct la domnul Voina. El este ultimul proprietar cunoscut, de dinainte de naționalizarea din anul 1950. Domnul Aurel Reider Voina nu știm cu ce s-a ocupat, dar, într-o fotografie a casei din anul 1934, aflată in arhiva Institutului Național al Patrimoniului apare, pe fațadă, firma Tapițerie„.

casa, tirgovetului, in interbelic
Casa Târgovețului in perioada interbelică. Casa domnului Aurel Reider Voina. Se vede si o parte din Vila interbelică, astăzi părăsită. Foto credit Intitutul Național al Patrimoniului.

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “În anul 1991, casa intră la Ministerul Culturii, urmează o fază de proiectare la care au colaborat unii dintre cei mai buni specialiști în restaurare. A fost dată o soluție de structură isteață și s-a reușit scoaterea casei de sub risc seismic. Forma originară este aceeași, în afară de această soluție didactică de punere în evidență a elementelor din lemn din structura zidurilor. Ce vedem aici, găsim în caravanseraiurile din toată zona balcanică, în Bulgaria, de pildă, mai poți să tragi la un astfel de han, caracterizat de spațiul deschis care înconjoară spațiul interior. Deschis, dar cu această dantelărie de arcade trilobate sprijinite pe stâlpi de lemn sculptați”.

În locul viei a apărut o casă interbelică, lăsată în paragină astăzi, și un bloc comunist

B365: Ce este cu casa interbelică?

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “ Aici avem o problemă. Proprietarii casei interbelice au propus un PUZ, un plan urbanistic zonal, acum mai puțin de un an, în care propuneau pur și simplu înlocuirea acestei case și a curții sale cu un building. Institutul Național al Patrimoniului a avut o reacție fermă și foarte bine argumentată. A organizat o dezbatere publică (o „întilnire de vecinătate”) oamenii au fost nu doar uimiți, ci absolut șocați de idee, proprietarii au fost invitați și ei la dialog. Au fost înștiințați că un astfel de proiect nu poate fi avizat, casa are calitați arhitecturale și urbanistice și conviețuieste bine cu Casa de Târgoveț, iar zona este protejată”.

Proprietarii casei interbelice au propus un PUZ, un plan urbanistic zonal, acum mai puțin de un an, în care isi doreau, pur și simplu, înlocuirea acestei case cu un building”.
Cetățeanul din anii 1883 și 1896 a știut că trebuie să-și taie din casă în beneficiul orașului, cel de azi avansează cât poate în spațiul public”

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “ Avem și un bloc din anul 2016 lipit de noi care ne reduce perspectiva de pe frumosul foișor. Au avut autorizație, mă tem că da. Au ieșit și în stradă cu clădirea, deci cetățeanul din anii 1883 si 1886 a știut că trebuie să-și taie din casă în beneficiul orașului, iar bucureșteanul, târgovețul de azi avansează cât poate în spațiul public. Asta e diferența de atitudine dintre bucureșteanul de ieri și bucureșteanul de azi. Cred că ar trebui să luăm exemplu și de la Târgovețul nostru de la 1790 și de la domnul Stănescu și de la fiicele lui din 1896″.

Privelistea din Foisor este obturată de un bloc nou, inalt.

“Când văd Casa simt un impuls spre a proteja, spre a chema, spre a învața”

B365: Ce simțiți când vedeți această Casă?

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “Simt o siguranță a originii, simt un imbold de a imagina lucruri noi, un confort pentru lucru, aici am lucrat la pregătirea primei Liste a monumentelor istorice din România publicate după 1989 (in Monitorul oficial in anul 2004). Simt un impuls spre a proteja, spre a chema, spre a învața, spre a invita la reconsiderarea valorilor culturale bucureștene și din România”.

casa, tirgovetului
„Simt un impuls spre a proteja, spre a chema, spre a învața, spre a invita la reconsiderarea valorilor bucureștene și românești”.

B365: Cum vedeți orașul astăzi? Din unghiul acestor clădiri care continuă să vorbească prin simplul fapt că incă mai există?

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: ”Sunt foarte îngrijorată pentru oraș, pentru că sunt foarte multe bijuterii arhitecturale părăsite. Sunt case goale, fără viață”.

Ar trebui modificată legislația, astfel încât proprietarul de monument istoric să știe că este ajutat”

B365: Institutul Național al Patrimoniului ce poate să facă?

Iozefina Postăvaru, istoric de artă: “Poate să propună niște reforme legislative, noi tot încercăm lucrul acesta. Politica de protecție a patrimoniului cultural în România să nu fie făcută doar din restricții, ci și din permisivități și încurajări. Legea prevede doar scutiri de impozit pentru proprietarul de monument istoric, ceea ce este mult prea puțin. Există programe punctuale prin care se pot accesa fonduri, dar e foarte dificil și este o birocrație complicată. Deci, la asta ar trebui umblat, la modificarea legislației, astfel încât, proprietarul de monument istoric să știe că este ajutat, că nu e lăsat singur, nu doar că este pedepsit dacă nu are grijă de monument. El face parte dintr-o elită socială; să ai un monument ar trebui să te înalțe pe un fel de podium”.

casa, târgovetului
„Politica de protecție a patrimoniului în România să nu fie făcută doar din restricții, ci și din permisivități și încurajări”.

În prezent, Casa de Târgoveț se pregătește să devină sediul Centrului Național de Informare și Promovare a Patrimoniului Cultural, îi vom dedica un articol de sine stătător, în curând. Bătrâna clădire de pe Podul Beilicului rămâne un spațiu deschis care poate găzdui evenimente culturale, expoziții sau sesiuni de formare pe teme de patrimoniu. Vestea bună este că are viitor Foișorul Târgovețului, cu stâlpi de lemn tari ca piatra, fără moarte.

 

Calea Serban Voda, Drumul Beilicului.

Make Bucharest Great again”, proiectul B365.ro susținut de Promenada Mall și Mega Mall, parte din grupul NEPI Rockcastle, vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici:

A crăpat piscina cu valuri în care înota Regele Mihai. E în centrul Bucureștiului și a fost prima piscină din Micul Paris și din România

Am descoperit un bloc unicat în București care te face să crezi că ești în Barcelona, Blocul Florentin. Cine l-a făcut? Pentru cine? Pe urmele unui mare mister

Toată lumea știe de „Micul Paris”, dar știai de București la un țâr distanță de „Noul New York”? Clădirea-fenomen care a tulburat orașul și pe lângă care treci și de 10 ori pe zi

 

Cookies