LA MINE-N CARTIER

Cea mai modernă sală polivalentă din Bucureşti va fi construită în Sectorul 2, la Lia Manoliu

„Pentru începerea lucrărilor de construire a unei săli polivalente cu instalaţii moderne care permit schimbarea rapidă a funcţiunilor din arenă sportivă în scenă de concerte sau centru de conferinţe, primarul Neculai Onţanu a semnat miercuri certificatul de urbanism”, se arată într-un comunicat de miercuri al Primăriei Sectorului 2.

La sfârşitul lunii aprilie, municipalitatea a alocat peste 80 de milioane de euro pentru construirea unei săli multifuncţionale în Complexul Sportiv „Lia Manoliu”, lucrările urmând să dureze doi ani.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în şedinţa din 27 aprilie, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Sală Multifuncţională – Complex Sportiv Lia Manoliu”, valoarea totală a investiţiei fiind de 80.597.950 de euro, inclusiv TVA, din bugetul municipalităţii, iar durata de realizare, de 24 de luni.

Potrivit proiectului, arena multifuncţională va avea o capacitate de aproximativ 12.000 de persoane, suprafaţa totală necesară pentru toate funcţiile acesteia fiind de aproximativ 40.000 de metri pătraţi.

Astfel, construcţia va avea o amprentă la sol de 10.000 de metrii pătraţi şi un regim de înălţime S+P+3E.

Totodată, sala va avea „toate dotările aferente activităţilor sportive, de divertisment şi de afaceri” şi va fi acoperită cu o structură de grinzi cu portantă ridicată şi învelitoare din tablă vopsită în câmp electrostatic şi luminatoare de sticlă, se mai arată în proiect.

În expunerea de motive a proiectului, se mai arată că s-a identificat posibilitatea ca în sală să fie practicate următoarele sporturi: tenis, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, hochei pe role, floorball, box, atletism, gimnastică, tir sportiv, scrimă, tenis de masă, dar şi a altele.

„Construcţia sălii multifuncţionale moderne şi impresionante presupune utilizarea celor mai noi tehnologii, în vederea facilitării unei transformări funcţionale rapide, din arenă sportivă în scenă de concert, sau centru pentru congrese. (…) Trecerea rapidă de la o manifestare la alta presupune posibilitatea reamenajării în cel mai scurt timp. Astfel, este esenţial să fie avută în vedere şi optimizarea costurilor de reamenajare”, se precizează în proiect.

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, în 12 aprilie, la conferinţa în care a prezentat „starea Bucureştiului”, la cinci ani de la preluarea mandatului de primar general, că doreşte continuarea proiectului privind Arena Naţională cu o sală polivalentă de cel puţin 12.000 de locuri, ale cărei lucrări vor începe în 2013, dar şi cu un patinoar de 6.000 de locuri în incinta Complexului Naţional.

La sfârşitul lunii noiembrie 2012, Guvernul a transferat Primăriei Capitalei un teren de peste 52.000 de metri pătraţi din Complexul „Lia Manoliu” pentru construirea unei săli de sport multifuncţionale, cu condiţia începerii lucrărilor în termen de un an şi finalizării sălii în trei ani de la data transferului terenului, care a fost dispus prin hotărâre de Guvern.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button