Cea mai mare Sală Polivalentă din Capitală va fi construită lângă Stadionul Naţional

de:
02 iun. 2011
0 Afișari
Cea mai mare Sală Polivalentă din Capitală va fi construită lângă Stadionul Naţional

După cum susţine conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), decizia de a construi cea mai mare sală polivalentă în apropierea Stadionului Naţional „Lia Manoliu” a fost luată datorită funcţiunilor multiple ale terenului din zonă.

„Sala Polivalentă, aşa cum Bucureştiul nu are, se va construi lângă Stadionul Naţional pe amplasamentul patinoarului Flamaropol. Această locaţie a fost aleasă datorită facilităţilor pe care le avem acolo, plus existenţa unei parcări. Construcţia va fi ridicată într-un termen foarte scurt. Acum achiziţionăm studiul d efezabilitate, apoi imediat proiectul tehnic, de execuţie”, a precizat marţi ministrul Elena Udrea în cadrul unei conferinţe de presă având ca temă contractele cu finanţare europeană semnate cu Primăria Sectorului 2.

Patinoarul Flamaropol, cunoscut şi sub denumirile de Patinoarul 23 August sau Patinoarul Naţional se află pe B-dul Basarabia între Piaţa Muncii şi intrarea principală în Stadionul „Lia Manoliu”.

Investiţie de până la 50 milioane euro

Investiţia este estimată de şefa MDRT la mai puţin de 50 milioane euro, finanţarea fiind asigurată prin Compania Naţională de Investiţii. Cu acest prilej, Udrea a ţinut să precizeze că preţul va rămâne fix pe perioada derulării contractului de execuţie a lucrărilor. „Preţul nu se va dubla la sala polivalentă făcută de Minister aşa cum s-a întâmplat la Stadionul Naţional făcut de Oprescu (n.r. – primarul general Sorin Oprescu)”, a comentat Udrea.

Sala Polivalentă ar urma să aibă o capacitate de 16.000 de locuri, aceasta urmând să fie gata până la sfârşitul anului viitor.

La începutul lunii aprilie, MDRT a publicat pe SEAP un anunţ de intenţie privind proiectarea şi execuţia unui săli polivalente cu 20.000 de locuri în Bucureşti, în valoare de 62 milioane euro. Procedurile de adjudecare a contractului vor fi demarate pe 1 iulie 2011, iar proiectarea şi execuţia lucrării vor dura 30 de luni, conform documentului.

Unul din amplasamentele luate în discuţie pentru construcţia sălii polivalente a fost cartierul Ghencea, mai exact fostul teren al Ministerului Apărării Naţionale pe acre ar urma să fie ridicate 10.000 de locuinţe ANL.

De altfel, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului intenţionează să construiască în următorii şase ani 30 de săli polivalente, în întreaga ţară. Investiţia este de aproximativ 320 de milioane de euro. “Finanţarea programului se asigură din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, alocaţii de la bugetul local, credite externe, procedura parteneriatului public-privat, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite”, se arată în proiectul de hotărâre de Guvern, elaborat de minister. În cadrul programului vor fi promovate trei tipuri de săli polivalente, cu 5.000, 10.000 şi 15.000 de locuri,

Cookies